Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic.
Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralimpic în România și promovării oportunităților de implicare în pregătirea și susținerea sportivilor cu dizabilități.
'La Brașov vrem să creăm un centru care să fie un punct de reper pentru sportul paralimpic. Puteți să luați în calcul că aici, la Brașov, putem să construim, putem să dezvoltăm și putem să integrăm lucrurile și pe această componentă sportivă. Nu numai din punctul de vedere al aspectului competițional, ci și din punctul de vedere al logisticii, care necesită suport, implicare și bani și acest lucru trebuie să fie o preocupare din partea noastră. Așa că vă adresez această rugăminte, această propunere, această solicitare, să facem împreună ceea ce trebuie - pentru sport în general, dar și pentru sportul paralimpic, astfel încât această categorie sportivă să facă parte din viața noastră de zi cu zi', a declarat George Scripcaru.
La forum au mai participat președintele Comitetului Național Paralimpic (CNP), Carol Eduard Novák, ciclist și primul român care a adus României o medalie la Jocurile Paralimpice (argint) și, patru ani mai târziu, primul aur la această competiție, prof. dr. Veronica Mîndrescu, antrenorul echipei naționale de handbal în scaun cu rotile, fosta campioană olimpică la gimnastică Silvia Stroescu, și vicepreședintele CNP, Claudiu Miu, fost campion balcanic la escaladă, care și-a prezentat povestea de succes.
Evenimentul își propune să aducă împreună reprezentanți din: instituții publice, organizații sportive, mediul academic și mediul de afaceri, pentru a încuraja dialogul, colaborarea și identificarea unor noi oportunități de dezvoltare a Parasportului în România, fiind o inițiativă ce va contribui la formarea unei noi generații de antrenori și specialiști în sportul paralimpic.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de istoria sportului paralimpic, a potențialului sportiv nefolosit din România, implicarea antrenorilor în acest sport și etapele pregătirii pentru Jocurile Paralimpice.
'CSM Corona Brașov este cea mai puternică și titrată echipă de baschet în scaun rulant (paralimpic) din România, fiind primul club din țară care a înființat o astfel de secție și câștigătoare a Cupei României 2026, de la Sibiu', se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Brașov. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv
Mureș: Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urșilor din întreaga lume, la Sovata
Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, o investiție estimată la 2,5 milioane de euro, care va fi finanțată din fonduri europene. 'De unde ne-a venit ideea? În ultima perioadă tot avem probleme cu urșii, dar nu numai noi. Și atunci am zis că, oricum, dacă avem urși și la Târgu
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate










