Directorii generali ai APIA și ANF, suspendați din funcții după ce au fost trimiși în judecată de DNA
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a dispus, prin ordin de ministru, suspendarea de drept a raportului de serviciu a directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, și încetarea exercitării temporare a funcției de director general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), de către Romeo Șoldea, ca urmare a comunicării oficiale transmise de Direcția Națională Anticorupție (DNA) privind măsurile dispuse de procurori în privința conducerilor celor două instituții.
Potrivit unui comunicat al MADR, remis luni AGERPRES, pentru asigurarea continuității activității și buna desfășurare a proceselor operaționale în cadrul celor două instituții subordonate, conducerea MADR a decis ca, până la data de 31 iulie 2026, atribuțiile aferente funcțiilor de director general vor fi îndeplinite interimar de Kerekes Melinda Klara, director al Direcției Economice, pentru APIA, iar pentru ANF de Nechifor Ramona Ionela, director general adjunct și de Manole Filofteia, director al Laboratorului Național Fitosanitar.
'Măsura suspendării este aplicată strict în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 513 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public în cazul proceselor penale/măsurilor preventive sau de urmărire penală comunicate oficial', se arată în comunicat.
Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată, respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al DNA din 24 iulie, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, iar procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun imobil deținut de Adrian Pintea și asupra unui bun mobil deținut de Romeo Șoldea, până la concurența sumei de 148.542 lei și a cheltuielilor judiciare. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni
Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. În intervalul menționat, produ
Scădere cu 4,3% a consumului final de energie electrică în România, în primele șapte luni (statistică)
Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele șapte luni din 2026, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce producția internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2026, resursele de energi
Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex
CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția
Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția, impredictibilitatea influențând direct deciziile unei companii, de la investiții și angajări până la finanțare și ritmul de dezvoltare, este una dintre concluziile Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', desfășurat la Sibiu. 'De la modificările legisla
Tranzacții de peste 941 milioane lei, luni, la BVB
Indicii bursei de Valori București au avut evoluții mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 941,514 milioane de lei (179,107 milioane de euro), din care 865,08 milioane lei (164,56 milioane euro) tranzacții cu obligațiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Olt: Producții bune la floarea-soarelui și porumb; presiunea pe depozitare s-a redus
Fermierii din județul Olt obțin în acest an producții bune la floarea-soarelui și porumb și vor obține profit, după mai mulți ani în care seceta a redus puternic randamentele, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi. 'Da (fermierii vor obține profit n.r.), dar mult redus din cau
Ghidul Programului pentru baterii, finalizat și publicat în Monitorul Oficial
Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, pe parcursul căruia MMAP ș
AAC: Fermierii români solicită suspendarea temporară a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon
Fermierii și cooperativele agricole din România solicită posibilitatea suspendării temporare a aplicării Mecanismului de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon (CBAM), pe fondul perioadei dificile pe care o traversează agricultura europeană, în general. 'Mâine, 15 septembrie 2026, Parlamentul European votează mod
Pistol (CNAIR): Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania
Primele două benzinării moderne au fost deschise, de luni, pe Autostrada Transilvania (A3), acestea fiind parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'Primele două benzinării m
ANRE a sancționat cu aproape 11 milioane de lei firme din sectorul energiei, în primele opt luni
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acțiunilor de control și monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Conform unui comunicat al ANRE, în perioada 1 ianuarie - 31 augus
Isărescu: Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro
Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească și bancnotele euro, când va fi cazul și vom îndeplini condițiile, a afirmat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acesta a participat marți la evenimentul dedicat lansării în circuitul numismatic a bancnotei aniversare p
Peste 76% dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026 (studiu)
Peste trei sferturi (76,4%) dintre operatorii din turism declară venituri în scădere în 2026, iar aproape jumătate dintre respondenți raportează diminuări de peste 20%, potrivit studiului 'Carta Albă a Turismului din România 2026', lansat luni de IMM România. 'Aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 4
Crescătorii pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină (ministru)
Aprobarea, de către Comisia Europeană, a schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, a precizat ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna.
Consiliul Fiscal susține că este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existența unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcționării unor instituții bugetare până la finele anului, mai ales în domeniul sănătății și, în special, în ceea ce privește unitățile de primiri urgențe, evidențiază necesitatea de a adopta cât mai repede o rectificare bugetară, fie și parțială, susține Consiliul
Jianu: Evenimentele și festivalurile au influențat pozitiv turismul în acest an
Evenimentele și festivalurile au avut o influență pozitivă asupra turismului românesc în 2026 și ar trebui să reprezinte un reper în elaborarea politicilor publice pentru sector, consideră președintele IMM România, Florin Jianu. 'Ce a influențat pozitiv turismul din România în acest an? Evenimentele și f













