Popa (BNR): Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie
Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie, fluctuând în interiorul coridorului dintre facilitatea de depozit și cea de credit, iar evoluția acestuia trebuie analizată în corelație cu contextul macroeconomic și lichiditatea din piață, a declarat joi seara Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație al BNR.
'Indicele ROBOR, am studiat puțin subiectul, s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie, fluctuând în interiorul coridorului, deci între facilitatea de depozit și cea de credit la un nivel apropiat de nivelul de echilibru. Când ne uităm la ROBOR, trebuie să-l corelăm cu evoluția din economie, cu evoluția din piața financiară și să ne uităm la întregul context macroeconomic și la lichiditatea din piață și să ne gândim totuși că vorbim de o piață. Spre exemplu, ROBOR la 3 luni, în perioada 2021-2022, când a început să apară inflația, a avut o tendință de creștere sincronizată. Nu doar în România, și în Cehia, și în Ungaria, și în Polonia. Dacă ne uităm și la ce a făcut FED-ul (Federal Reserve System, n.r.) și la ce a făcut ECB (European Central Bank, n.r), cam peste tot dobânzile de piață au crescut. Nu cred că au manipulat bancherii centrali dobânzile. Au crescut dobânda, pentru că ăsta este instrumentul băncilor centrale cel mai potent. E cumva absurd acum să venim să ne întrebăm de ce a crescut ROBOR-ul', a menționat Cristian Popa, la conferință 'Intermedierea financiară: realități, provocări și perspective', organizată joi de Asociația CFA România.
Potrivit acestuia, ROBOR-ul a crescut în mare parte pentru că Banca Națională a crescut dobânda cheie în lupta cu inflația.
'Avem un mandat de stabilitate a prețurilor. Toate băncile centrale din lume au crescut dobânda, răspunzând la presiuni inflaționiste. Și acum să venim să spunem: uite ce s-a întâmplat în România, a crescut ROBOR-ul, hai să căutăm vinovați, cred că nu este în regulă. Și ne afectează. Ne afectează pe noi, la Banca Centrală, pentru că se pune în discuție, până la urmă, independența băncii centrale. Aceasta este o superputere a băncii centrale, să stabilească dobânzile, pentru că doar așa putem să contribuim la stabilitatea prețurilor', a adăugat oficialul BNR.
El a subliniat că ROBOR-ul este un indice, calculat zilnic, 'în mod transparent', prin raportare a 10 contributori.
'Mă gândeam cum să explic publicului. Cea mai simplă explicație cred că este în felul următor: e fix ca pe bursă. Pe bursă sunt cumpărători, sunt vânzători, e o cotație de bid, e o cotație de ask. La fel, să venim să discutăm dacă e bună sau nu transparența, cred că e un regres fantastic. Tot timpul, și nu doar eu, dar și CFA, și studiile, și-am apreciat studiul pe care CFA l-a publicat recent, tot timpul am susținut transparența. Și fac această paralelă, la fel, în limbaj super simplu, cu piața de cartofi, piața de dimineață. Dacă vinzi cartofi, normal că te uiți la ce preț sunt cartofii pe alte tarabe. Asta nu înseamnă că vorbești cu ceilalți, asta nu înseamnă că stabilești prețurile împreună. Dar e absurd să crezi că poți să vinzi cartofi, fără să știi cât sunt cartofii la alte tarabe. Dacă înlocuim cartofii cu ulei, concluzia e evidentă. Simplul fapt că o instituție verifică ulterior dacă propriile cotații sunt afișate și accesibile, nu demonstrează existența unor practici anticoncurențiale și încă un aspect foarte important: nu poate o altă instituție decât banca centrală să pună sub semnul întrebării modul în care derulăm politica monetară. Avem nevoie de independență. Nu e nimic plăcut în a crește dobânda, dar asta trebuie să facem tocmai în a livra clienților noștri, consumatorilor de monedă, și pentru asta avem nevoie de independență, inclusiv atunci când stabilim regulile', a mai spus reprezentantul BNR.
Transparența și schimbul de informații reprezintă elemente structurare ale procesului de formare a prețurilor pe piețele financiare, iar mecanismele specifice indicilor de referință nu pot constitui prin ele însele o prezumție a existenței unei coordonări anticoncurențiale, a adăugat el.
'Acesta e mesajul mai oficial din partea colegilor mei, din partea noastră. Mesajul meu este că doar așa protejăm consumatorii din România, în luna mai și nu numai, trebuie să îi protejăm continuu. Este o pledoarie pentru a face lucrurile bine, pentru a nu inventa, pentru a nu face un regres. Cred că ar fi un regres fantastic și n-am mai avea nici acea intermediere financiară redusă pe care o avem, dacă nu am avea indici de piață. E ca și cum ai spune: avem o bursă, dar n-avem indice BET, n-avem indicator de piață, nu știm ce face bursa. Trebuie și vom continua să ne apărăm independența, care nu ar trebui să fie pusă sub niciun semn de întrebare, sub nicio lupă. Și stabilitatea financiară, dar acolo sperăm să nu ajungem', a mai spus oficialul BNR.
În aprilie, președintele autorității de concurență, Bogdan Chirițoiu a afirmat că investigația Consiliului Concurenței referitoare la ROBOR nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor și, dacă vor fi impuse amenzi, acestea vor fi substanțiale, având în vedere domeniul și dimensiunea companiilor implicate. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec
Eurostat: Irlanda și România au avut cele mai puternice creșteri economice din UE în T3
Economia Uniunii Europene și cea a zonei euro au înregistrat creșteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, însă în rândul statelor membre Irlanda și România au avut cele mai puternice ritmuri de creștere, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat.
Negrescu (Frames): Ultimul loc în UE la inovare ne va costa salarii, exporturi și competitivitate în următorul deceniu
Poziționarea României pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inovarea riscă să afecteze salariile, exporturile și competitivitatea economiei în următorul deceniu, avertizează Adrian Negrescu, managerul Frames, într-o analiză de specialitate. 'Economia românească crește, dar nu inovează.
Codirlașu (CFA România): Revirimentul din trimestrul III se datorează investițiilor din PNRR
Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul acestui an, iar revirimentul vizibil în datele pentru trimestrul al treilea se datorează investițiilor realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, vineri, președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Cred că datele pent
Inspecția Muncii: Amenzi de peste 4,2 milioane de lei într-o singură săptămână
Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei într-o singură săptămână, în urma a 2.357 de controale, fiind descoperite 58 de cazuri de muncă nedeclarată, a anunțat, vineri, instituția. 'Respectarea drepturilor angajaților și prevenirea riscurilor la locul de muncă rămân priorități ale Inspecției Muncii
Negrescu: Creșterea PIB cu 2,1% în trimestrul III este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundată cu o relansare economică
Creșterea economiei României cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, reprezintă o gură de oxigen, însă nu trebuie confundată cu o relansare economică, în condițiile în care PIB-ul a revenit doar la nivelul de acum un an, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'D







