Administrația Prezidențială: Acord PSD - PNL - USR - UDMR pentru noua lege a salarizării în sectorul public
Administrația Prezidențială a anunțat vineri că, în urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea sa, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârșitul prezentei sesiuni parlamentare.
'Noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din Planul Național de Redresare și Reziliență, având ca termen de îndeplinire data de 1 iulie', se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung.
Noua lege a salarizării va intra în vigoare în totalitate la data de 1 ianuarie 2027, fără aplicare eșalonată, și nu va mai fi modificată ulterior prin intervenții speciale, a subliniat Administrația Prezidențială.
Acordul care stă la baza angajamentului politic de a adopta noua legislație a fost semnat de Sorin Grindeanu - președintele PSD, Ilie Bolojan - președintele PNL, Dominic Fritz - președintele USR și Kelemen Hunor - președintele UDMR.
În baza acestui acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege. AGERPRES/ (AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Administrația Prezidențială a precizat că în marja Summitului vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul
Grindeanu: E a doua oară când președintele desemnează un premier PNL și ei parcă sunt tot surprinși
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Siegfried Mureșan, premierul desemnat, 'pare că gâfâie', nu pare că e pregătit pentru această funcție și, deși este a doua oară când șeful statului desemnează un premier PNL, liberalii 'parca sunt tot surprinși'. 'Când îți propune cineva să fii prim-
Nicușor Dan, în județul Suceava: Încerc să înțeleg realitățile locului
Președintele Nicușor Dan se află, joi seară, în județul Suceava, unde a mers la mănăstirea Dragomirna, urmând să discute și cu reprezentanții autorităților locale pentru a înțelege 'realitățile locului'. 'Sunt pe drum către Ucraina și am aterizat la Suceava, mâine dimineață plecăm și, fiind aici, fac o vizit
Dominic Fritz: Siegfried Mureșan e premierul de care România are nevoie; nu va fi ușor să găsim o majoritate
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, este 'premierul de care România are nevoie'. USR este alături de Siegfried Mureșan în încercarea de a construi o majoritate parlamentară pentru un viitor guvern, scrie liderul USR, joi, într-o postare pe Facebook. <
Claudiu Manda, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: PSD nu va accepta continuarea acelorași politici
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a criticat, joi, modul în care s-a ajuns la desemnarea liberalului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și a subliniat că viitorul guvern ar trebui construit în jurul PSD. 'Ca să înțeleagă toată România ce s-a întâmplat astăzi: domnul Siegfried Mureș
Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană. 'Siegfried Mureșan este un om politic cu viziune, profund dedicat interesului României și cu o sol
Grupul parlamentar PACE - Întâi România nu susține un guvern condus de Siegfried Mureșan
Grupul parlamentar PACE - Întâi România anunță că 'refuză ferm' un guvern condus de Siegfried Mureșan, susținând că acesta ar fi 'atacat România la Bruxelles' și ar fi cerut reducerea fondurilor alocate țării pentru 'a-l salva' pe liderul USR, Dominic Fritz. 'Ar fi o guvernare anti-națională, anti-rom&a
Dungaciu (AUR): Nu vom vota Cabinetul Mureșan; anticipatele sunt mai aproape
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, consideră că România este 'mai aproape' de alegeri anticipate după nominalizarea lui Siegfried Mureșan de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. 'Salutăm că există o nominalizare pentru că revenim la parcursul normal și intrăm în logica firească. Cam târziu, e adevă
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier.
Kelemen Hunor: Premierul desemnat să construiască o majoritate; vom fi parteneri în acest demers
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a comentat, joi, decizia șefului statului de a-l desemna premier pe Siegfried Mureșan, arătând că acesta trebuie să construiască o majoritate parlamentară, Uniunea va fi partener într-un astfel de demers, dar nu va accepta o majoritate bazată pe voturile AUR. 'Președintele a decis: l-a desemnat pe Siegfried Mur
Abrudean: Siegfried Mureșan și-a demonstrat eficiența la Bruxelles; acum, experiența sa trebuie pusă în slujba României
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a transmis joi că este nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, și-a dovedit eficiența ca om politic la Bruxelles, experiență care acum trebuie pusă în slujba României. 'Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea sa ca premier de către președin
UPDATE Seidler (USR): Îl susținem în continuare pe Siegfried Mureșan; președintele a ales opțiunea logică
USR îl susține în continuare pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și consideră că nominalizarea acestuia de către șeful statului reprezintă 'opțiunea logică', a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Seidler. 'Îl susținem în continuare pe Siegfried Mureșan în demersul său de a forma
Sorin Grindeanu: Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui pentru funcția de premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță că a luat act cu 'surprindere și dezamăgire' de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României. Președi
Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României. 'Accept propunerea făcută de președintele României', a anunțat Mureșan într-o postare pe Facebook.
UPDATE Siegfried Mureșan - desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament.





