Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara este pentru vizitatori locul care amintește de copilăria petrecută la țară în casa bunicilor, instituția găzduind peste 13.000 de piese de patrimoniu, unele chiar din secolul al XVIII-lea, în patru mari colecții: țesături, icoane, arta prelucrării lemnului și ceramică.

De-a lungul timpului, însă, muzeul a suferit mai multe pierderi - monumente de patrimoniu de o valoare deosebită, iar o parte din piesele pe care le deține sunt foarte fragile, unele deteriorate și necesită o atenție specială.

Directorul Radu Trifan, spune că trei sunt cele mai mari pierderi pe care instituția le-a avut: biserica din lemn de la Topla, amplasată în inima muzeului, distrusă în incendiul din 25 martie 2025, dar deja în curs de restaurare; gospodăria Slatina Nera și moara de vânt, ambele deteriorate, apoi pierdute definitiv, după o perioadă mai grea prin care a trecut muzeul.
 

'La noi, cel mai frumos obiectiv de patrimoniu este distrus de foc, cel care atrăgea foarte multă lume: biserica de lemn de la Topla, făcută în anul 1746, la Remetea Luncă (Făget) și apoi donată în 1807, credincioșilor din satul Topla. Ea a fost adusă pe tăvălugi, trasă de 24 perechi de boi, reașezat și consolidat apoi cu ajutorul credincioșilor. Avea câteva detalii arhitecturale care o recomandă ca cel mai valoros lăcaș de lemn din Banat. Acoperișul era din șindrilă și a ars complet, iar clopotnița era separată. Pereții au fost confecționați din bârne late de gorun și tocmai aceasta a fost șansa, la foc: bârnele nu au ars decât foarte puțin, cam 2-3 centimetri adâncime, deci biserica este restaurabilă. A ars în schimb tot iconostasul. Șansa a fost că toate icoanele de valoare și alte obiecte de cult valoroase au fost retrase din biserică de mai mult timp, pentru a fi conservate și restaurate, astfel că au scăpat de la distrugere. Inclusiv toată bolta bisericii, cu toată pictura, a fost demontată în 2001 pentru restaurare și este în depozit. Este restaurabilă. O altă șansă a fost că icoanele din inventarul propriu zis al bisericii nu erau nici ele în biserică, ci erau icoane noi. Pe cele din inventar le-am retras de foarte mult timp în depozit, tocmai pentru că sunt icoane de patrimoniu, iar în biserică vine lume multă, se uită, atinge. Inclusiv Mormântul, Chivotul Sfânt, în biserică a fost unul nou, cel original, al bisericii de la Topla, este intact, în depozit', a explicat, pentru AGERPRES, Radu Trifan.

Muzeograful MSB din Timișoara, Cătălin Balaci, a detaliat că în anul 1987, biserica a fost demolată din satul Topla și adusă la Muzeul Satului Bănățean unde, în perioada 1994-1996, s-au desfășurat lucrările de montare. Referindu-se la incendiul din 2025, el a arătat că astfel de lucruri se pot întâmpla când folosești un moment de patrimoniu etnografic zi de zi 'ca și când ar fi o incintă uzuală'.

'S-a început procesul de restaurare. Ca să faci o restaurare bine e costisitor. Restaurarea poate să reproducă fidel, o poți reface 100% identic, dar nu mai e același lucru. O parte din valoarea memorială, istorică și culturală și sentimentală, sigur că vor fi restaurare 100% sau aproape 100%, va fi identică, pentru că acesta este scopul unei restaurări. Dar, în esență, este o tragedie. Incendiul a pornit de la panoul electric care era amplasat afară, lângă biserică, dar încet, încet focul s-a extins la biserică. Biserica era veche, dar era folosită și pentru slujbe. Acesta este riscul, în momentul în care patrimoniul este folosit zi de zi, ca și când ar fi o incintă uzuală. Patrimoniul, mai ales monumentele istorice, monumentele etnografice, genul acesta de patrimoniu etnografic, este foarte perisabil. Este ca atunci când folosești zilnic o oală de lut; la un moment dat, se va sparge. Sigur, există și presiunea publicului, care ne putea reproșa dacă noi închideam biserica aceasta, că nu permitem accesul ca biserica să fie folosită. Pentru că tot acest întins cartier are o parohie, dar nu are o biserică proprie. De aceea a fost presiunea pe noi, să o lăsăm deschisă publicului. Cartierul s-a extins, populația a crescut exponențial: în 2004, erau trei persoane la o slujbă. În ultimul deceniu, în interior intrau zeci de persoane, până la aproape 100. Biserica avea și farmecul ei și de multe ori lumea venea la muzeu pentru biserică', a declarat Cătălin Balaci pentru AGERPRES.

În Muzeul Satului Bănățean au mai fost piese de patrimoniu distruse. În perioada când muzeul a fost închis (1987 - 1994), pentru așa-zisa conservare - dar, potrivit muzeografului, s-a dorit închiderea lui completă și întregul patrimoniu să fie împărțit între București și Sibiu - s-au distrus multe, pentru că în case și gospodării, vizitatorii intrau nestingheriți.

Tot atunci s-au deteriorat complet gospodăria de la Slatina Nera, care s-a casat în 2001, și moara de vânt de care nimeni nu mai știe nici când a fost casată, pentru că nu mai există documente.

Cătălin Balaci afirmă că sunt și alte tipuri de piese de patrimoniu, cele foarte fragile, de genul țesăturilor foarte vechi, care trebuie să fie într-un mediu foarte controlat, altfel își pot pierde proprietățile, de culoare, de consistență.

"Sunt confecţionate din materiale biodegradabile, din cânepă, din lână. Dacă nu sunt ţinute în condiţii corespunzătoare, ele se pot foarte uşor deteriora. Dar noi ne uităm şi unde e cazul, intervenim. Asta este munca muzeografului, a conservatorului, restauratorului, a muzeului în sine. Una dintre misiunile principale ale muzeului este să conserve piesele, să nu se piardă. Dacă ele se pierd, înseamnă că nu ne-am face noi datoria", a adăugat muzeograful.

Coborâm în depozitul muzeului, unde pășim într-o lume a basmelor, cu lăzi de zestre din lemn de diferite esențe, în culoarea naturală sau vopsite, pictate cu motive florale, apoi, încăperi imense, cu rafturi și sertare metalice închise, așezate într-o riguroasă ordine, ca într-o bibliotecă. În acestea sunt așezate și păstrate în condiții corespunzătoare miile de țesături, brocaturi, dantele vechi, broderii, oprege, ciupege, catrințe, cămeși, ițari, cingători. După ce au trecut prin hore, nunți, șezători ori slujbe, le-a venit timpul odihnei. Unele, prin culorile lor naturale încă pline de viață, parcă ar aștepta să mai salte, înveșmântând flăcăi și fete pe la sărbători.

'Aici sunt în bună stare păstrate și protejate. De aici le scoatem foarte rar, prin rotație, dar nu avem voie să le scoatem pentru foarte mult timp. Dacă le expui zilnic, vine fiecare și pune mâna și nu e bine. Avem aici, pe specific, ceea ce ține de port: țesături, veșminte, șube scurte, cojocele, ilicuri, cioareci, ștergare, păretare, fețe de masă, măsaie, fereanguri, produse din lemn, fluiere, ciomege, furci, mașină de spălat din lemn, în care se punea apa și cu leșie se spălau rufele. Apoi, conciuri, măști populare. În alt sector sunt bine așezate icoanele de pe la 1700 și ceva, împachetate în foi speciale, pentru că sunt fragile. Cea mai veche icoană este pe lemn și îl înfățișează pe Sfântul Nicolae, foarte iubit patron spiritual al caselor cărășene, iar acum este păstrat între folii speciale, într-un sertar metalic', arată muzeograful MSB.

Întreținerea acestor obiecte o face personalul specializat care folosește soluții speciale pentru înlăturarea mucegaiului sau a ciupercilor de pe materiale, ață și ace de un anumit fel, foarte fine, pentru coaserea țesăturilor fragile deteriorate.

Pânzele prea uscate se lasă într-un mediu umed pentru rehidratare, pentru că altfel se rup și nu se poate lucra pe ele. Totul se repară manual. Multe obiecte ajung aici cu multiple perforații făcute de molii.

'Povești despre aceste comori? În esență, le știm proprietarii, știm de unde vin. Știm că este de acolo, că l-am cumpărat de la X, că l-am obținut printr-un contract de vânzare-cumpărare sau că l-am obținut printr-un transfer sau că este din colecția Y. S-ar putea să avem informații de genul 'colecția foarte veche a Muzeului Banatului', dar nimic mai mult. Nu cunosc istoria fiecărui obiect. Nu pot să spun că am lucrat pe materialul unei personalități. În schimb, surprinzător, am găsit de multe ori, când începeam să desfac cusături vechi sau căptușeli, tot felul de surprize, bilete cu notițe, batiste, alte urme materiale', spun restauratorii MSB.

Din fondul de 13.000 de obiecte, primele 2.000-2.300 provin din colecția 'foarte veche' unde informațiile sunt puține. Ele au intrat în colecții de dinaintea înființării Muzeul Banatului și sunt atât de vechi, încât nici Muzeul Banatului nu a știut de unde vin, potrivit muzeografului.

Punctul de maximă atracție al Muzeului Satului Bănățean este Centrul civic al satului, conceput ca un spațiu viu de viață culturală, socială și administrativă, alcătuit din Primăria din Sărăzani (secol XVIII), Casa Națională din Babșa (1927), Vama Timișoara (care fusese plasată pe drumul principal dinspre Lipova, secol XIX), Școala din Bârna, Birtul din Bârna (secol XIX) și Biserica din Topla (secol XVIII). Între anii 1992-1994 s-au restaurat gospodăriile din Bata, Birchiș, Căpâlnaș, Jupânești, Zolt și în parte Jebel și s-a finalizat Centrul civic prin amenajarea și reconstrucția bisericii din Topla, a școlii din Bârna și a birtului din Bârna.

Radu Trifan semnalează faptul că odată cu dezvoltarea pieței samsarilor, a crescut și prețul obiectelor vechi (case, gospodării), astfel că proprietarii nu au mai venit la muzeu cu ele, fie că muzeul nu a mai fost capabil să le cumpere. El își propune ca în fiecare an să fie alocat un buget de achiziție minim, de până în 50.000 de lei, să poată fi achiziționate piese care lipsesc unui muzeu al satului. Primul pe listă ar fi un cazan de răchie, urmat de gospodării vechi din cărămidă și piatră, care sunt demolate.

'Când vorbim despre case, în muzeu, majoritatea sunt din lemn. Dar, în Banat, lemnul e depășit. Bănățenii au fost bogați și au avut case mari din cărămidă. Provocarea este ca noi să aducem și case din cărămidă: se demolează cărămidă cu cărămidă, se transportă la noi și aici o reconstruim după schița inițială. Avem în plan o propunere de achiziție pentru casa grănicerească din Valea Almăjului, de mari dimensiuni, extrem de frumoasă, de 200 de ani. Vrem să o aducem, pentru că ne lipsește și trebuie să o avem în colecție, pentru ca muzeul nostru să fie cu adevărat reprezentativ. Trebuie cumpărată, pentru că proprietarii nu ne-o donează. Se va demola gara din satul Ionel și a fost solicitată CFR-ului, o casă de la Jabăr, foarte veche, care va fi donată. Mai vrem să aducem în muzeu un sălaș de la Rudăria. Sunt în Caraș mici biserici vechi din lemn, distruse, care nu mai sunt folosite, dar acelea sunt în patrimoniul Mitropoliei Banatului', explică Radu Trifan.

Prin patrimoniul cultural deținut și prezentat publicului vizitator, Muzeul Satului Bănățean rămâne o pagină deschisă din istoria Banatului, o mărturie a civilizației populare tradiționale a românilor și minorităților naționale din această provincie, constituind un armonios dialog interetnic. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Foto: Otilia Halunga/AGERPRES