VIDEO Robert Negoiță a anunțat că va contesta în instanță interzicerea exercitării funcției de primar al Sectorului 3
Robert Negoiță a declarat că va contesta în instanță măsura dispusă de un procuror de suspendare a mandatului său de primar al Sectorului 3 și interzicere a exercitării acestei funcții.
''Un procuror a dispus suspendarea mandatului meu și interzicerea exercitării funcției pe care o ocup în mod legal, în urma votului de acum un an și ceva. Vom regla lucrurile acestea - sper eu - săptămâna viitoare în instanță și sper din suflet ca lucrurile să reintre în normal'', a anunțat Robert Negoiță, vineri, într-un clip video pe Facebook.
El a precizat că nu va mai putea să se implice direct în rezolvarea mesajelor, sesizărilor și reclamațiilor cetățenilor, din cauza interdicției, și le-a mulțumit acestora pentru susținere și pentru mesajele transmise.
Procurorii de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de joi, față de Robert Sorin Negoiță, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și abuz în serviciu.
Robert Negoiță trebuie să depună, în termen de zece zile, o cauțiune în valoare de 800.000 de lei, care va fi consemnată pe numele său, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.
De asemenea, Negoiță nu are voie să se deplaseze la sediul Primăriei Sectorului 3 și să exercite funcția de primar. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul general al Capitalei: Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu
Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu, a anunțat, luni, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, vor fi plantate 400 de Echinacea, 300 de Gaura, 100 de Rudbeckia, 400 de Leucanthemum, 25 de Zinnia și opt Hibiscus moscheutos. 'O parte importantă a selecției este reprezentată de plantele pere
Dolj: Primarul Craiovei anunță că va înlocui sursa pe cărbune a termoficării din oraș cu o centrală de cogenerare
Edilul șef al Craiovei, Olguța Vasilescu, anunță că a semnat luni un contract cu Electrica, pentru dezvoltarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, alimentată cu gaze naturale, care va furniza agentul termic în sistemul centralizat al orașului. Olguța Vasilescu a declarat că noua capacitate - proiectată ca o unitate flexibilă, pregătită
Mureș: Sediu administrativ al CJ, reabilitat cu 11,3 milioane de lei prin utilizarea de surse regenerabile de energie
Consiliul Județean (CJ) Mureș a anunțat, luni, încheierea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii administrative cunoscute sub denumirea de 'Hotel Parc', în urma unei investiții în valoare de peste 11,3 milioane de lei finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a urmărit reducerea costurilor de funcționare și creș
Giurgiu: CJ va sprijini construirea de spații de cazare la Mănăstirea Comana, pentru includerea în circuitul turistic național
Mănăstirea Comana a inițiat un proiect prin care va construi, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Giurgiu, o clădire care va cuprinde spații de cazare, o sală de conferințe și un muzeu, ceea ce va permite includerea mănăstirii în cadrul unui circuit turistic național. 'Se dorește înființarea unei construcții cu o capacitate de cazare și care
Daniel Băluță: Circulația rutieră va fi redeschisă în Piața Unirii, între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu
Circulația rutieră pe drumul care traversează Piața Unirii, între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu, va fi redeschisă marți dimineață, a anunțat, luni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe șantierul de la planșeul Unirii. ''Mai devreme decât estimam in
Bihor: Un proiect inovativ pe biomasă, de peste 51 milioane de lei, va fi realizat în comuna Dobrești
Un proiect de producere a energiei electrice și termice pe bază de biomasă, în valoare de 51,15 milioane de lei, va fi realizat în comuna Dobrești, fiind singurul de acest tip finanțat în județul Bihor prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Maramureș: Macheta municipiului Baia Mare va fi amplasată în Piața Libertății, zona istorică a orașului
Prima machetă a municipiului Baia Mare este aproape finalizată și va fi amplasată în Piața Libertății pentru a fi accesibilă localnicilor și turiștilor, a declarat, luni, pentru AGERPRES, viceprimarul Pap Zsolt Istvan. ''Proiectul acesta a așteptat foarte mulți ani, iar acum ne aflăm în faza finală. Macheta orașului Ba
Ciucu: PMB și subordonatele stau în continuare greu la capitolul inițiativă și autosesizare
Primăria Capitalei și instituțiile subordonate ar trebui să aibă mai multă inițiativă și să se autosesizeze atunci când apar probleme de rezolvat, a transmis, duminică, edilul general, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, Administrația Domeniului Public a Municipiului București ar trebui 'să prindă viteză'. Ciucu a menționat că lucrările pentru amen
Hunedoara: A XI-a ediție a manifestării 'De la Război la Marea Unire', organizată în Pasul Vulcan
Militarii români care au luptat în Primul Război Mondial au fost evocați, sâmbătă, în Pasul Vulcan, în cadrul ediției a XI-a a manifestării 'De la Război la Marea Unire'. Prezent la ceremonie, prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a adus un omagiu eroilor și a subliniat importanța păstrării și transmiterii memoriei
Neamț: Criză de apă în mai multe localități din județ; prefectura cere intervenții urgente
Alimentarea cu apă din mai multe localități ale județului Neamț a ajuns într-o situație critică, situație în care prefectul Maria Apostol a cerut, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, intervenții și evaluări urgente din partea APASERV, Consiliului Județean, primăriilor și Direcției de Sănătate Publică. P
PMB: Avarie majoră pe magistrala de termoficare Berceni; Sectorul 4 - afectat în proporție de 90%, timp de patru zile
Primăria Capitalei informează că o avarie majoră s-a produs pe magistrala Berceni, unde conducta principală de termoficare s-a fisurat în urmă cu două zile. Va fi oprit CET Progresul, astfel încât muncitorii să poată intra în galerie, și va fi repornit, în compensație, CET SUD. Astfel, sectoarele 2 și 3 vor fi alimentate în
Arad: Investiții la aeroport pentru preluarea temporară a zborurilor de la Timișoara, în noiembrie
Consilierii județeni din Arad au aprobat, vineri, realizarea de investiții la aeroportul local, care în luna noiembrie ar urma să preia zborurile de la Timișoara, unde vor avea loc lucrări la baza aeriană. Consiliul Județean (CJ) Arad a aprobat o rectificare a bugetului, pentru realizarea unor investiții și cheltuieli considerate urgente, la aeroport.
Cseke Attila: Programul de construire a creșelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creșelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condițiile în care finanțările europene se vor încheia la sfârșitul lunii august, a declarat, joi, în orașul Geoagiu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. În cadrul Programu
Ciucu spune că instanța a respins cererea de intrare în insolvență a STB deoarece lipseau numele salariaților
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvență depusă de Societatea de Transport București (STB), după ce în lista creditorilor nu au fost indicate numele și prenumele miilor de salariați cărora societatea le datorează bani pentru biletele de odihnă și tratament. Î
Tulcea: ''Mall-ul serviciilor publice'' din municipiul reședință, singurul proiect întârziat prin PNRR
''Mall-ul serviciilor publice'' din municipiul Tulcea este singurul proiect dintre cele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și derulate de primăriile tulcene care este sub pragul de 50% stabilit de Guvern, dar administrația locală speră să absoarbă integral fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru finalizar









