28 ianuarie - Ziua Europeană a Protecției Datelor
Ziua Europeană a Protecției Datelor din 28 ianuarie 2026 marchează împlinirea a 45 de ani de la adoptarea Convenției 108 pentru protecția persoanelor referitoare la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, în anul 1981, de către Consiliul Europei, arată https://www.dataprotection.ro/ - site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Cu acest prilej, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal organizează, la 28 ianuarie 2026, conferința on-line intitulată 'Particularitățile investigațiilor pentru tratarea plângerilor - actualitate și perspectiva Noului Regulament referitor la soluționarea plângerilor cu impact transfrontalier', în considerarea recentei adoptări a Regulamentului (UE) 2025/2518 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2025 de stabilire a unor norme procedurale suplimentare referitoare la asigurarea respectării Regulamentului (UE) 2016/679.
Instituția își propune, prin organizarea acestui eveniment, informarea adecvată la nivelul operatorilor din domeniul public și privat, în vederea aplicării corespunzătoare a principiilor de utilizare a datelor cu caracter personal, inclusiv în ceea ce privește perspectiva schimbărilor intervenite în tratarea plângerilor cu impact transfrontalier. La conferință sunt invitați reprezentanți ai principalelor autorități și instituții publice centrale naționale, ai forului executiv și ai celui legislativ, ai organizațiilor nonguvernamentale, ai principalelor uniuni profesionale, precum și operatori relevanți din sectorul privat.
În paralel, se desfășoară la Bruxelles evenimentul ''Data Protection Day 2026: Reset or refine?'', în clădirea Charlemagne.
Europa se confruntă cu un moment crucial în domeniul protecției datelor. Modernizarea Convenției 108 prin intermediul Convenției 108+ (2018) a stabilit standardul global pentru confidențialitate. La aproape un deceniu de la intrarea în vigoare a GDPR, discuțiile despre viitorul său invită la reflecție asupra modului în care Europa își poate menține poziția de lider în domeniul protecției datelor. Conferința va examina exemplul legislației existente pentru a explora modul în care aceasta poate influența următoarea generație de legi, întrebându-se cum poate UE să modernizeze și să asigure un viitor digital centrat pe om, fără a compromite principiile de bază, arată pagina https://data-protection-day.eu/.
Conferința din acest an, co-organizată de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) și Consiliul Europei (CoE), reunește factori de decizie politică, autorități de reglementare, cadre universitare și practicieni pentru a examina lecțiile desprinse din Convenția 108+ și din legislația UE privind protecția datelor și pentru a explora modul în care acestea pot influența o nouă viitoare legislație. Bazându-se pe reziliența cadrului european de protecție a datelor, conferința va ridica următoarele întrebări: Cum putem moderniza fără a compromite principiile de bază? Cum poate 'simplificarea reglementară' să coexiste cu garanții solide pentru persoane? Și cum poate modelul normativ al Europei să continue să inspire un viitor digital centrat pe om?, anunță site-ul amintit.
Pentru celebrarea Zilei Europene a Protecției Datelor 2026, pe postul național de televiziune TVR și în mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport București, va fi difuzat un clip informativ dedicat Regulamentului General privind Protecția Datelor.
Informații sintetice privind activitatea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal se regăsesc, ca în fiecare an, în Broșura dedicată Zilei Europene a Protecției Datelor, disponibilă la adresa www.dataprotection.ro/informatii_generale/informatii de interes public/materiale informative. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: dataprotection.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.













