VIDEO Președintele SUA, Donald Trump, le promite americanilor reforme în domeniul sănătății și locuințe la prețuri accesibile
Președintele american Donald Trump a promis miercuri seara o reformă a sistemului de sănătate care să pună capăt așa-numitului program ''Obamacare'', arătând că acest lucru îi va afecta pe democrați, precum și un nou program menit să faciliteze accesul la locuințe la prețuri accesibile, transmite EFE.
Într-un discurs adresat națiunii de la Casa Albă, Trump a asigurat că actualul sistem de sănătate, marea realizare legislativă a președinției democratului Barack Obama (2009-2017), este ''inaccesibil'' și a îmbogățit companiile de asigurări. Președintele republican a afirmat că planul său, pe care nu l-a detaliat, ''va oferi oamenilor bani direct, astfel încât aceștia să își poată plăti singuri îngrijirea medicală''.
Înainte de discursul său, republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului au adoptat un proiect de lege care vizează reducerea contribuțiilor la asigurările de sănătate prin introducerea unui sistem de plăți directe către cetățenii cu venituri mici și care nu prevede prelungirea beneficiilor ''Obamacare'', despre care se va decide în ianuarie.
''Veți beneficia de servicii medicale mult mai bune la un preț mai mic. Singurii perdanți vor fi companiile de asigurări, care s-au îmbogățit, și Partidul Democrat, care este controlat în totalitate de aceste companii de asigurări. Ei nu vor fi mulțumiți, dar nu-mi pasă, pentru că voi, poporul, veți beneficia de servicii medicale excelente'', a asigurat Trump în discursul său, care a durat mai puțin de 20 de minute și a fost rostit într-un ritm rapid.
Cu toate acestea, remarcă EFE, planul lui Trump se concentrează pe abolirea legii privind asistența medicală accesibilă, cunoscută sub numele de ''Obamacare'', dar nu oferă o alternativă clară pentru milioane de americani care, în prezent, pot alege între asigurări medicale subvenționate și o acoperire de asigurare mai cuprinzătoare decât înainte.
Trump, care a evidențiat în discurs succesele sale economice, a anunțat, de asemenea, că va prezenta la începutul anului un program de reforme pentru a facilita accesul la locuințe la prețuri accesibile și la prețuri mai mici la energie.
''Voi anunța unul dintre cele mai ambițioase programe de construcție de locuințe din istoria Statelor Unite. Unul dintre principalii factori care determină creșterea costurilor locuințelor este imigrația masivă'', a declarat Trump, care a inclus în mesajul său sloganuri anti-imigranți.
Președintele american a încercat să își justifice campania de deportări atribuind în mod eronat imigranților starea economiei, creșterea prețurilor și criminalitatea, potrivit relatării EFE. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Trump anunță un bonus special în valoare de 1.776 de dolari pentru militari
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Trump spune că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi 'super'
Donald Trump a asigurat joi că o întâlnire între președinții rus, Vladimir Putin, și ucrainean, Volodimir Zelenski' ar fi 'super', notează AFP. 'Sunt încântat că vorbesc despre o întâlnire. Cred că avem și noi un merit în asta (...) Cred că ar fi super să se întâlneasc
Zelenski poate veni 'în orice moment' pentru a se întâlni cu Putin la Moscova, spune Kremlinul (presă)
Volodimir Zelenski se poate întâlni cu Vladimir Putin 'în orice moment' la Moscova, a declarat joi Kremlinul, după publicarea unei scrisori în care președintele ucrainea
Zelenski propune o întâlnire între patru ochi într-o scrisoare deschisă adresată lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus joi o întâlnire omologului său rus, Vladimir Putin, într-o scrisoare deschisă, sugerând totodată un 'armistițiu complet' pe durata negocierilor pentru a pune capăt războiului, notează AFP. 'Ucraina propune încetarea acestui război prin intermediul un
VIDEO Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze prin Nord Stream
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, grav avariată de exploziile submarine din 2022, dar că responsabilitatea unei decizii revine Berlinului, transmite Reuters. Într-o întâlnire cu reprezentanți ai agențiilor de presă străine
Putin: Rusia va învinge #Ucraina pe teren, dar este gata de un acord prin mijloace pașnice pe bazele de la Anchorage
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va învinge Ucraina pe câmpul de luptă dacă va fi necesar, dar este gata să pună capăt războiului prin diplomație și să onoreze compromisuri despre care a spus că au fost convenite cu omologul său american Donald Trump, transmite Reuters. Într-o întâlnire cu r
Slovenia: Parlamentul validează guvernul de centru-dreapta al premierului Jansa
Parlamentul Sloveniei a validat joi guvernul de centru-dreapta al premierului Janez Jansa, care a promis reduceri de impozite și o campanie anticorupție, transmite Reuters. Jansa, un politician pro-Trump care a obținut un al patrulea mandat după alegerile din martie, a declarat că guvernul va reprezenta întreaga țară, cu miniștri proveniți din diferite g
#Ucraina: 'Războiul lui Biden' a devenit 'războiul lui Trump', afirmă Lavrov
Declarațiile secretarului de stat american Marco Rubio în sprijinul Ucrainei demonstrează că ceea ce Rusia obișnuia să numească 'războiul lui Biden' a devenit acum 'războiul lui Trump', a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de agenția de știri RIA, informează Reuters. Șeful diplomației ruse a afirmat că luptele di
SUA: John Bolton va plăti o amendă de 2,25 milioane de dolari pentru păstrarea ilegală a unor documente clasificate
John Bolton, un critic acerb al președintelui american care a fost consilier pentru securitate națională al liderului de la Casa Albă, va plăti o amendă de 2,25 milioane de dolari pentru a ajunge la o înțelegere privind gestionarea necorespunzătoare a unor documente clasificate, au declarat joi trei surse, relatează Reuters. Bolton va pleda vinovat la un
Patru petroliere iraniene încărcate au traversat luni Strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei americane
Patru petroliere sub pavilion iranian și încărcate cu țiței au tranzitat luni Strâmtoarea Ormuz, un eveniment inedit de la jumătatea lunii aprilie, în contextul blocadei impuse de SUA asupra porturilor iraniene, relevă date publicate joi de compania de monitorizare a traficului maritim Kpler, relatează AFP. Societatea Kpler a detectat astfel
Kosovo va organiza duminică un nou scrutin parlamentar, în contextul unui blocaj pentru alegerea președintelui
Kosovo va organiza duminică alegeri parlamentare, pentru a treia oară în 18 luni, după ce partidele sale politice nu au reușit să ajungă la un compromis privind alegerea unui nou președinte, relatează joi Reuters. Mica națiune din Balcani, cea mai mică din Europa, are aspirații de a se alătura Uniunii Europene, dar nu a avut un guvern funcțional mare par
Lipsa accesului la siturile nucleare iraniene reprezintă 'un motiv de îngrijorare în ceea ce privește proliferarea' (AIEA)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a afirmat într-un raport confidențial, consultat joi de AFP, că lipsa accesului pentru verificarea materialelor nucleare din Iran constituie 'un motiv de îngrijorare în ceea ce privește proliferarea', cerând Iranului 'să coopereze în mod constructiv'. AIEA i-a fo
Kaja Kallas: Moartea unei Căști albastre și acroșajele permanente evidențiază natura precară a armistițiului din Liban
Moartea unei Căști albastre a ONU în Liban și acroșajele permanente evidențiază natura precară a armistițiului convenit între guvernele libanez și israelian, a declarat joi șefa diplomației UE, Kaja Kallas, relatează Reuters. Hezbollah a respins planul de armistițiu și a anunțat autoritățile libaneze despre decizia sa, potrivit AFP.
Hezbollah respinge armistițiul negociat de Liban cu Israel
Gruparea pro-iraniană Hezbollah a respins joi termenii unui armistițiu negociat între Liban și Israel, a afirmat liderul său Naim Qassem într-o declarație difuzată de televiziunea libaneză, relatează dpa. 'Anunțul de acord este o foaie de parcurs pentru distrugerea unei părți a poporului libanez și subjugarea restului', a spus Qassem î
Trump denunță votul 'antipatriotic' din Congresul SUA care vizează încheierea războiului împotriva Iranului
Președintele american Donald Trump a criticat joi rezoluția care prevede retragerea trupelor americane din războiul împotriva Iranului, aprobată de membrii Congresului SUA cu o zi înainte, sugerând că această inițiativă 'antipatriotică' perturbă negocierile cu Teheranul, relatează AFP. 'Cine ar face ceva atât de antipatrioti
Președintele Consiliului European cere Serbiei să se alinieze politicii externe a UE dacă vrea să devină membră
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a cerut joi Serbiei să-și alinieze politica externă cu cea a Uniunii Europene, adică să impună sancțiuni Rusiei, și să facă eforturi pentru a obține progrese în dialogul cu Kosovo, acestea fiind condiții pentru a accelera apropierea sa de blocul comunitar, relatează agenția EFE. 'Drumul pe care-l avem









