Scriitoarea argentiniană Ariana Harwicz, una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane latino-americane și unul dintre oaspeții celui mai mare festival de literatură din România, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași, dezvăluie cum muzica, limbajul și experiențele personale se împletesc pentru a crea stilul său unic, într-un interviu acordat AGERPRES.

Stabilită de mulți ani în Franța, Ariana Harwicz explică temele centrale ale operei sale, precum emigrarea și familia, și vorbește despre dimensiunea politică a romanelor sale și modul în care perspectiva politică o ajută să se conecteze mai bine la emoțiile și revolta față de lume pe care o simt personajele sale.

De asemenea, autoarea vorbește și despre implicarea sa în adaptările scenice ale romanelor sale și despre ecranizarea recentă a romanului 'Matate, amor', tradus și în limba română și reeditat recent, sub titlul 'Mori, iubitule'. Filmul, regizat de cineasta scoțiană Lynne Ramsay și cu Jennifer Lawrence și Robert Pattinson în rolurile principale, a făcut parte anul acesta din selecția oficială a Festivalului de la Cannes și rulează în prezent în cinematografele din România.

Ariana Harwicz are trei romane publicate până acum în limba română, 'Mori, iubitule', 'Degenerat' și 'Pierderea judecății', toate apărute la editura Vellant (2019, reeditat 2025, 2022 și 2024).

 

AGERPRES: În toate cele trei romane publicate în limba română, tema emigrării ocupă un rol central. Ați spune că această temă reprezintă coloana vertebrală a activității dumneavoastră literare?

Ariana Harwicz: Aș spune mai degrabă așa: tema emigrării, înțeleasă ca o conștientizare a propriei alienări, constituie miezul spiritual sau coloana vertebrală a tuturor textelor mele. Și aș adăuga că sunt mulți autori care gândesc scrisul în acest fel.

Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu poți scrie fără să experimentezi această depersonalizare sau fără să te percepi pe tine însăți sau însuți ca străin/ă. Eu, de exemplu, nu cred că aș fi reușit să mă detașez suficient ca să pot scrie altfel, dar sunt conștientă, în același timp, că nu este obligatoriu să fii emigrant ca simți acest lucru.

De fapt, sunt foarte mulți cei care au experimentat acest sentiment în timpul războaielor, de exemplu, sau în timpul deportărilor. Și nu numai.

AGERPRES: De asemenea, în toate cele trei cărți acțiunea se desfășoară pe fundalul unui sat. Ce anume face ca acest element să conteze atât de mult în arhitectura scrisului dumneavoastră?

Ariana Harwicz: Aceasta este o observație foarte bună. Ideea de fundal este foarte bună, pentru că toate romanele mele împrumută ceva din aspectul pieselor de teatru. În spatele acțiunii se află întotdeauna un decor, o machetă, o casă din carton în loc de o casă adevărată, satul însuși fiind unul imaginar, și nu unul real.

De fapt, satul din realitate nu contează, el existând doar la nivel ficțional, ca produs exclusiv al imaginației mele. Este doar un decor foarte potrivit pentru conflictele care încep să se desfășoare între personaje, pentru singurătatea covârșitoare pe care acestea o simt, pentru sentimentul de marginalitate și clandestinitate cu care se luptă.

Altfel, sunt mereu conștientă că acest sat nu este decât un construct. Dacă pictorul își alege paleta de culori... ei bine, satul meu este făcut din limbaj.

AGERPRES: Stilul dumneavoastră este unul foarte dens, personajele luptându-se tot timpul să se facă înțelese, în sens literal, în contextul barierei culturale și de limbaj existente, dar și în sens mai larg, psihologic, filozofic, existențial etc., dar în același timp frazele sunt foarte melodice. Ascultați muzică când scrieți?

Ariana Harwicz: Da. Muzica mă ajută să stabilesc o legătură unică cu limbajul, în sensul în care pianul, alternat cu momentele de liniște, mă ajută să îmi modelez limbajul și să-i imprim acel stil unic. Deci, da, alternez tăcerile cu anumite piese cântate la pian, atunci când scriu. De fapt, nici nu-mi pot imagina cum ar fi să scriu fără să existe această legătură între muzica din fundal, alternată cu momentele de liniște, și frazele mele.

Pe de altă parte, însă, nu aș zice că muzica mă ajută să creez o anumită atmosferă, ci mai degrabă că mă ajută să creez un nou limbaj.

AGERPRES: Există, de asemenea, și o dimensiune cinematografică evidentă în romanele dumneavoastră, în care practicați o estetică întunecată, aproape coșmarescă, datorită căreia ați și fost comparată cu David Lynch. Cum vi s-a părut această comparație?

Ariana Harwicz: Sigur că mă flatează să fiu comparată cu David Lynch, sau cu alții, pentru că îmi dau seama că cei care fac astfel de comparații caută să găsească anumite echivalente stilistice pentru această stare de indeterminare, între vis și realitate, pe care încerc să o creez, această atmosferă aproape de coșmar, după cum bine spuneți. Și, bineînțeles, înțeleg și de unde vine comparația respectivă.

Ce îmi este însă și mai clar este faptul că nu am plănuit nimic din toate acestea, nu a fost nimic premeditat. Cu toții ne căutăm inspirația în acele zone un pic tulburi, neclare, în care totul pare să se amestece, după care urmează, desigur, asocierile între texte, comparațiile, care vin însă întotdeauna în urma scrierii.

AGERPRES: Ați studiat arte performative în Argentina și acest lucru se simte și în ceea ce scrieți, romanele dumneavoastră având un gen de construcție dramatică la bază. Ce ne puteți spune despre modul în care vă construiți romanele?

Ariana Harwicz: Da, așa este, am studiat scenariu de film, dramaturgie, pictură, filozofie și film, și acest lucru transpare și în cărțile mele. Pentru că, atunci când scrii un roman, nu este niciodată vorba doar despre literatură. Sau cel puțin eu nu simt niciodată că ceea ce fac eu este doar literatură. De fapt, chiar mi se pare imposibil să scriu ceva care să fie doar literatură. În realitate, ceea ce se întâmplă este că noi, scriitorii, ne folosim de toate instrumentele pe care le avem la dispoziție atunci când scriem.

Poate să fie vorba despre muzică, pictură, arte vizuale, fotografie, filozofie, dar niciodată nu este vorba doar despre literatură. Mintea mea pur și simplu nu poate produce doar într-o singură gamă.

De altfel, după cum bine știm, în trecut artiștii nu erau niciodată atât de specializați. Dimpotrivă, ei erau întotdeauna mai mulți artiști într-unul singur, domeniile în cauză fiind extrem de diverse: astrologie, astronomie pictură, filozofie, medicină etc.

La fel se întâmplă și cu scriitorii, care și ei sunt mai mulți artiști într-unul singur, în timp ce romanul este întotdeauna mai mult decât un simplu roman. Mie îmi plac foarte mult scriitorii care provin din alte domenii de activitate, cum ar fi acei scriitori faimoși care sunt la origine medici, de exemplu.

AGERPRES: Primul roman pe care l-ați publicat în limba română, 'Mori, iubitule', a fost recent adaptat pentru film. Îmi imaginez că l-ați văzut, ce impresie v-a făcut?

Ariana Harwciz: Da, am văzut premiera mondială a filmului la Cannes, acolo unde a și făcut parte din selecția oficială, alături de actori și de echipa tehnică.

Ca să fiu sinceră, a fost exact așa cum m-am așteptat să fie, o altă versiune a poveștii, o reinterpretare, o adaptare, într-adevăr, a cărții mele - o lectură dintr-un unghi nou, mai pe scurt. În același timp, însă, a fost și ceva cu totul, complet diferit.

Pentru că filmul seamănă foarte mult cu romanul și în același timp nu seamănă deloc. E ca și cum ar fi absolut diferit în asemănarea lui. Dar acel joc de oglinzi din carte a fost respectat și asta este ceea ce contează cel mai mult.

AGERPRES: Înainte de apariția filmului, același roman a fost adaptat și pentru scenă, în cel puțin două ocazii, în Israel și Argentina. Presupunând că ați văzut și aceste spectacole, spuneți-ne, cum vi s-a părut această experiență?

Ariana Harwicz: De fapt, chiar am fost implicată în procesul de dramatizare, de adaptare, a tuturor pieselor bazate pe romanele mele, în special al celor bazate pe romanul meu 'Matate, amor' ('Mori, iubitule'), în cazul căreia am lucrat cot la cot cu regizoarea și actrița Marilu Marini și, respectiv, cu actrița Erica Rivas.

Am lucrat la dramatizarea textului împreună cu actrița și am urmărit îndeaproape întregul proces. Cu alte cuvinte, am participat la tot ceea ce a însemnat adaptare scenică, din punct de vedere estetic și conceptual, după care am și urmărit turneele propriu-zise ale piesei.

Am făcut parte din echipă și cred că aceasta este și cea mai bună versiune dintre toate dramatizările romanelor mele, pentru că atinge un echilibru perfect între tragic și comic, inserându-se acolo o anumită distanță perfectă, cel puțin pentru mine.

AGERPRES: În 'Degenerat', tradus și în română, naratorul spune așa: 'Scrisul nu dovedește nimic despre persoana care scrie'. Bănuiesc că împărtășiți această opinie?

Ariana Harwicz: Da, încă mai împărtășesc opinia naratorului și personajului din 'Degenerat'. Cel care scrie nu este același cu cel care citește. La fel, cel care scrie nu este același cu personajul din carte. Și, în sfârșit, cel care scrie nu este persoana din realitate. Este, pur și simplu, doar cel care scrie.

Actul scrisului presupune, din start, o depersonificare, o erijare în altcineva, o transformare. Iar dacă acest lucru nu este înțeles, atunci actul lecturii în sine este unul complet ratat.

AGERPRES: 'Degenerat', care are ca personaj central un istoric evreu acuzat de pedofilie, pare să fie cel mai politic dintre romanele traduse în română. Cât de important este această dimensiune politică pe care o capătă scrisul, pentru dumneavoastră?

Ariana Harwicz: Deși toate romanele mele au și o dimensiune politică, este adevărat că 'Degenerat' și 'Pierderea judecății' - de asemenea tradus în română - au o dimensiune politică explicită, în principal datorită personajelor mele care se lansează în aceste lungi monologuri, au această logoree.

Altfel, dimensiunea politică este importantă și interesantă pentru mine atunci când scriu, pentru că mă ajută să mă conectez la suferința personajelor, la patosul lor, la anxietatea lor, la sentimentul de revoltă și ura pe care o simt față de lume.

Ceea ce nu are însă absolut nimic de a face cu faptul că anumite romane de-ale mele ajung mai târziu să fie considerate manifeste.

AGERPRES: O altă temă care pare să vă preocupe intens este familia, în special violența care o însoțește. Cât de mult diferă percepția asupra familiei între Argentina și Franța?

Ariana Harwicz: Adevărul este că nu aș putea spune, pentru că am părăsit Argentina cu mult timp în urmă. Sunt 17 sau 18 ani de atunci. Încă nu devenisem mamă și nu îmi întemeiasem o familie.

Prin urmare, deși am trăit în Argentina până la aproape 30 de ani, nu prea pot spune. Cred, totuși, că trăim într-un prezent în care noțiunea de endogamie, care trimite la o structură închisă, intimă, la o familie - rămâne privilegiată în multe societăți și culturi. Chiar dacă, în paralel, totul pare să se dizolve și putem vedea cum apar tot timpul, constant, noi modele de contracte emoționale. Dincolo de asta, însă, există întotdeauna această întoarce la familie ca celulă intimă, închisă.

În acest sens, cred că, în Argentina, ceea ce accentuează foarte mult percepția noțiunii de familie ca un fel de structură mafiotă, de clan, dar circumscrisă unui spațiu închis, aproape ermetic, ca un buncăr, este faptul de a fi străin.

Și probabil că observ asta mult mai bine acum, de când locuiesc în Franța, unde locuiesc la țară și sunt privită ca fiind o străină. Pentru că eu nu am o familie a mea, atunci toate aceste înțelegeri, pacturi familiale - care câteodată par aproape ca niște pacturi criminale - ies în evidență și mai mult.

AGERPRES: Ați fost desemnată drept una dintre cele mai radicale voci ale literaturii contemporane din Argentina. Cum priviți această etichetă?

Ariana Harwicz: În general, nu prea îmi pasă mie de etichete, de catalogări sau de titluri de genul ăsta, care mă numesc fie 'cea mai radicală', fie 'cea mai transgresivă', fie 'cea mai experimentală'. Nici măcar nu-mi dau seama dacă toate aceste lucruri sunt adevărate.

Oricum, dincolo de asta, nici nu sunt sigură că ele înseamnă ceva. Cred mai degrabă că sunt doar niște formulări care sunt folosite pentru a sintetiza într-un titlu stilul unui autor sau altul.

Altfel, scrisul ar trebui să fie întotdeauna un act radical. Iar în ceea ce privește faptul că sunt argentiniană, asta chiar nu cred că mă definește deloc. Sunt foarte multe lucruri care definesc un autor, dar până la urmă un autor rămâne, totuși, imposibil de definit, și acesta este lucrul cel mai important la final, nu-i așa?

AGERPRES: Ați participat anul trecut la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT, 22 - 26 octombrie) de la Iași. Ați reușit să explorați orașul și în afara evenimentului? Cum vi s-a părut?

Ariana Harwicz: Mi s-a părut foarte interesant. De fapt, eu am vizitat România de două ori. Am avut șansa de a vizita universități, muzee, un subsol în care au fost torturați evrei, sediul Poliției Române.

Am avut, așadar, șansa de a vizita, de a asculta, de a reflecta și de a observa tot felul de lucruri, de la modul în care sunt organizate cărțile pe rafturi până la diferențele vizibile dintre tinerii est europeni și cei din Vestul Europei.

În plus, familia mea provine din niște orășele mici din România și Polonia, și am fost și foarte emoționată. Mi-ar plăcea să revin.

AGERPRES: Dacă nu este un secret, la ce lucrați acum?

Ariana Harwicz: În ultima vreme scriu proză scurtă. Iarna este un anotimp perfect pentru așa ceva. Scriu povestiri sumbre, întunecate, dar și strălucitoare, în același timp. De asemenea, aștept să merg, în curând, la Buenos Aires, unde va avea loc premiera unei opere care are la bază romanul meu 'Pierderea judecății' și, de asemenea, premiera unei piese de teatru care are la bază același roman.

Până atunci, însă, sunt foarte fericită și nerăbdătoare să văd prima zăpadă căzând, ca să scriu povestiri.


Ariana Harwicz s-a născut la Buenos Aires, în 1977, dar trăiește în Franța din 2007. A scris mai multe romane, dintre care traduse în limba română au fost 'Matate, amor' (2012)/'Mori, iubitule' (2019, Editura Vellant), 'Degenerado' (2019)/'Degenerat' (Editura Vellant, 2022), 'Perder el juicio' (2024)/'Pierderea judecății' (Editura Vellant, 2024).
Titluri semnate de ea s-au aflat pe lista scurtă a unora dintre cele mai importante premii internaționale pentru literatură, cum ar fi First Book Award (EIBF, 2017), the Republic of Consciousness Prize, the Man Booker International Prize (2018), and the BTBA (2020).
Unele dintre romane au fost adaptate pentru scenă în America Latină și în Europa. Cărțile Arianei Harwicz au fost traduse în mai mult de douăzeci de limbi. AGERPRES/AS (RO - autor: Cristina Zaharia, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Ariana Harwicz/Facebook.com