În Insula Mare a Brăilei, o zonă izolată, înconjurată de apele Dunării și apărată de diguri, se afla odinioară satul Cistia, o localitate în care astăzi nicio casă nu mai stă în picioare, niciun locuitor nu mai pășește pe ulițele sale.

Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES

Cistia este în prezent doar un nume pe hartă și o amintire în inimile celor care au trăit aici.

Pe un dig îngust de pământ, pe care abia încape o mașină, după cinci kilometri de mers din satul vecin Agaua, ajungi în locul unde a existat odinioară Cistia. Cu doar câteva decenii în urmă, aici răsunau râsete de copii și clopote de la vitele din gospodării. Astăzi, doar iarba, câțiva copaci și un canton mai veghează locul. Casele construite din paiantă s-au prăbușit rând pe rând, lăsând în urmă doar amintirea unei comunități dispărute.

Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES

Cistia, atestată documentar în anul 1880, aparține de comuna Frecăței. La începuturile sale, satul număra în jur de 35-40 de gospodării, iar oamenii trăiau din creșterea vitelor, oilor și porcilor, din pescuit și din vânzarea cărnii și a produselor obținute de la animale.

'Primul lucru care a tras obloanele peste satul Cistia a fost lipsa rețelei electrice', spune fostul viceprimar al comunei Frecăței, Gheorghe Orjan, născut în satul vecin Agaua, în prezent referent în cadrul compartimentului Situații de Urgență al Primăriei Frecăței.

Satul Cistia nu a fost niciodată conectat la rețeaua de energie electrică. Chiar dacă în 1968 comuna Frecăței a fost electrificată, lumina nu a ajuns și pe străzile din Cistia.

Unul câte unul, locuitorii au început să plece, părăsind casele construite din paiantă care, cu timpul, s-au dărâmat. În 2012 mai erau doar patru gospodării, în 2016 o singură casă, iar astăzi niciuna nu mai stă în picioare. Inundațiile din 2016 au fost decisive pentru Cistia, după ce cota Dunării a depășit 710 centimetri, ultimul locuitor a părăsit satul.

Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES

'În perioada cât am fost viceprimar, timp de două mandate, între 1992 și 2000, mai existau câteva căsuțe în Cistia. Casele erau din paiantă și, treptat, s-au dărâmat. Casele neîngrijite se dărâmă. Pământul galben nu iartă. Dacă nu-l întreții, îl ia timpul. După inundațiile din 2016 a plecat ultimul locuitor. Omul s-a speriat din cauza apelor și s-a mutat la Agaua, unde a găsit o locuință', povestește Gheorghe Orjan.

Lipsa electricității a fost doar începutul declinului. După anul 2000, odată cu închiderea abatoarelor, s-a rupt și ultima legătură dintre producători și cumpărători. Cistia era un sat de crescători de animale, iar fără posibilitatea de a-și valorifica carnea, laptele, lâna sau mieii, oamenii au început să plece spre Brăila, Constanța sau oriunde au găsit de muncă și un loc de casă.

'O altă cauză care a dus la depopularea satului Cistia, în afară de lipsa electricității, a fost imposibilitatea de a-și valorifica animalele. Oamenii trăiau aici de pe urma vitelor, oilor și porcilor. Era singura lor sursă de venit. După anul 2000, când s-au închis abatoarele, nu au mai putut să le vândă. A dispărut veriga aceasta între producător și beneficiar', explică Orjan.

Astăzi, Cistia păstrează doar umbrele trecutului, iar singura prezență umană în zonă este cea a unui cantonier, angajat al Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila.

'Singura mișcare din zonă este reprezentată de un canton care aparține Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila. Un cantonier răspunde de întreținerea digului, măsoară nivelul apei, verifică infiltrațiile și ne informează unde apar grifoane. În caz de inundații, colaborăm strâns cu acesta. Zona de lângă dig este permanent expusă apei, iar grifoanele care apar sunt un real pericol', declară fostul viceprimar, în prezent referent situații de urgență.

Gheorghe Orjan povestește cu nostalgie despre vremurile în care libertatea și liniștea țineau loc de confort, adăugând cu tristețe că Cistia nu mai are nicio șansă să își revină.

'Oamenii își creșteau animalele în voie, mergeau la pescuit, era liniște, era frumos. Nu cred că e vreo șansă ca satul Cistia să își revină vreodată. Omul unde se duce acum? Unde sunt condiții bune de trai. Omul s-a învățat să fie mai comod acum. Doar să fie haiduc. Numai haiducii stau în sălbăticie', spune fostul viceprimar.

În satul Cistia a existat și o școală generală pentru clasele I-IV, iar pentru a-și continua studiile gimnaziale, copiii mergeau în satul vecin Agaua.

'Am amintiri frumoase cu oamenii din satul Cistia. Erau oameni respectuoși, muncitori. Unii au ajuns meseriași buni. Satul a avut și școală generală pentru clasele I-IV. Copiii făceau aici primele patru clase, iar pentru a urma clasa a V-a, mergeau în satul vecin Agaua. Am avut băieți cu care am învățat la școala generală din Agaua. Făceau naveta, veneau pe jos cinci kilometri, nu era o problemă', povestește Orjan.

De asemenea, el își amintește cu nostalgie de un veteran de război, Constantin Vlăcelu, pe care l-a sprijinit să obțină drepturile cuvenite: 'Chiar eu l-am ajutat cu actele necesare pentru a primi indemnizația de veteran'.

Orjan precizează că satul Cistia nu a fost dintotdeauna pe acest mal al Dunării. 'Satul a fost strămutat, el a fost la început pe partea cealaltă a Dunării. El a fost strămutat între timp aici. La 1877, există documente, au fost omorâți de către armata cercheză un număr de etnici turci. Chiar este specificat că au fost etnici turci în această zonă', explică el.

Primii locuitori ai acestor locuri au fost oierii transilvăneni, 'târlașii' veniți din împrejurimile Făgărașului și Brașovului. Există în zonă chiar și o poveste despre legendarul haiduc Terente, care ar fi poposit odată la o turmă de oi din Cistia și ar fi mâncat cu ciobani.

'Știu o poveste auzită de la bătrâni că aici ar fi poposit la o stână haiducul Bălții, renumitul Terente. Ar fi poposit la o turmă de oi și a mâncat cu ciobanii. După ce a plecat le-a spus: 'Eu sunt Terente'. Au fost stâne multe de oi aici. Erau târlașii care au venit din zona Făgărașului, Brașovului. Au fost foarte multe animale aici. Era o zonă mai ascunsă. Aveau mâncare', își amintește Orjan.

În acele vremuri, zona era plină de viață, cu numeroase stâne răspândite pe pășuni întinse, iar lâna oilor era la mare preț. Astăzi, lâna este aruncată la propriu pe câmp, pentru că oamenii nu mai au cum să o valorifice. Dificultatea de a valorifica animalele afectează întreaga comună Frecăței, iar sate precum Salcia și Stoienești se confruntă cu același destin: depopularea. Satul Salcia, cândva lagăr de muncă pentru deținuții politici, numără în prezent 30 de familii, iar alt sat, Stoienești, doar nouă.

'Cred că în 15-20 de ani, nici acolo nu vom mai avea locuitori', spune primarul comunei Frecăței, Ionel Bălan.

Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES

La ultimul recensământ, comuna Frecăței, în componența căreia se află satele Frecăței, Agaua, Cistia, Salcia, Stoienești, Titcov, număra 1.200 de locuitori. Primarul Ionel Bălan rememorează începuturile mandatului său.

'În 2012, când am ajuns primar, comuna nu avea apă, asfalt, școli autorizate. Bisericile erau neterminate. Am accesat fonduri guvernamentale și europene și am început să mișcăm lucrurile. Am muncit pas cu pas să ridicăm comuna, dar satul Cistia era deja pierdut', spune edilul.

Istoria modernă a comunei Frecăței începe în anii '60 ai secolului trecut, când Insula Mare a Brăilei a fost desecată și îndiguită. Digul de protecție care înconjoară azi insula a fost construit în perioada comunistă, de către deținuții politici. După îndiguire, Balta Brăilei primise simbolic numele de 'Bărăganul dintre ape'.

Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES

Scriitorul brăilean Ioan Munteanu, în lucrarea sa 'Balta Brăilei - Bărăganul dintre ape', descrie cum, în 1970, inundațiile au pus pentru prima oară la încercare digul construit în Insula Mare. Cea mai critică situație a fost în zona satului Cistia, unde armata a fost mobilizată pentru a preveni dezastrul. În urma acestor evenimente, s-au luat măsuri pentru consolidarea și supraînălțarea digului.

'Cea mai critică situație a fost în noaptea de 17 spre 18 mai 1970, în zona Cistia - Agaua atingându-se cota de 598 de centimetri. Bacurile cu îngrășăminte și tancurile de motorină au fost dirijate și ancorate în zona periculoasă, în așa fel încât valurile să bată în aceste ambarcațiuni și nu în dig. Acțiunea a fost dirijată și controlată de cârmaciul Stoian, zis Pache, și de Lați, căpitanul remorcherului Dinamo', scrie Ioan Munteanu.

Satul Cistia a fost și este și astăzi zona cea mai expusă la inundații din comuna Frecăței. Pământul este 'slab' în această zonă și face ca digul să fie vulnerabil de fiecare dată când Dunărea își crește nivelul. În anul 2010, cota fluviului a atins 713 centimetri, iar în 2016 - 710 centimetri, provocând emoții mari și temeri pentru locuitori.

'În 2010, comuna Frecăței a fost la un pas de evacuare. Doar niște breșe făcute în zona Ostrov au salvat comuna. Însă pericolul persistă. Cistia este zona cea mai expusă la inundații. Pământul de aici e slab, se sapă singur. Înălțarea digului s-a produs după ce am trecut prin cele două pericole - anul 2010 și anul 2016. Digul este construit de jur împrejurul Insulei Mari a Brăilei. Aici există un mare interes - în interior Insulei se găsește o suprafață de 75.000 de hectare și mare parte din acest teren este administrat azi de Aldahra. Sunt bunuri multe aici, utilaje, îngrășăminte, pesticide, sunt multe clădiri și au căutat să își apere investiția. În 2016, aici au supraînălțat digul cu cel puțin 60-70 de centimetri', își amintește Orjan.

O altă mare problemă cu care se confruntă locuitorii din Insula Mare a Brăilei este izolarea. Accesul spre și dinspre Insulă depinde în întregime de traversarea Dunării cu bacul, iar de aproximativ opt luni, cursele pe timpul nopții au fost suspendate. Doar intervențiile de urgență mai au prioritate, ceea ce face ca, practic, locuitorii să fie blocați în comună după lăsarea întunericului.

'Practic, pe timp de noapte, ești sechestrat în comună. Am adus problema la cunoștința Prefecturii', precizează primarul comunei Frecăței, Ionel Bălan.

Localnicii se plâng și de costurile ridicate ale traversării Dunării cu bacul și vorbesc despre necesitatea subvenționării acestor traversări pentru riverani, având în vedere că este o zonă izolată, care ar trebui să aibă statut special.

'O traversare cu mașina pe bac costă 40 de lei, dus-întors înseamnă 80 de lei, fără să mai punem la socoteală motorina. Suntem nevoiți să mergem în oraș la medic, la cumpărături, să ne luăm medicamente. Sunt drumuri de strictă necesitate. Ar fi normal ca noi, ca riverani, să avem câteva treceri gratuite pe lună', spune un localnic, subliniind povara financiară a izolării și dependența de singura cale de acces către insulă.

Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES

Toate aceste probleme adunate macină viața de zi cu zi a locuitorilor din Insula Mare a Brăilei și îi fac pe cei care au plecat să nu mai privească înapoi, iar pe cei rămași să viseze la plecarea spre alte locuri, accentuând tot mai mult fenomenul depopulării.

Primarul comunei Frecăței, Ionel Bălan, privește resemnat realitatea: 'Nu sunt șanse ca oamenii să se întoarcă în satul Cistia, tot fără energie electrică este și în prezent. Înțelesesem că este interesat cineva să facă un parc fotovoltaic în zonă, poate atunci va mai veni cineva. Dar nu va mai fi Cistia. Va fi altceva'.

Poate, într-o zi, un parc fotovoltaic va lumina acest loc, măcar simbolic. Până atunci, Cistia rămâne un sat dispărut, un sat care vorbește despre România rurală, care dispare casă cu casă, om cu om. AGERPRES/(A - redactor: Ecaterina Ignat, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)