Timiș: 'Mutat la Țară Fest' revine la Muzeul Satului Bănățean cu ateliere, concerte și produse tradiționale
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, cea de-a patra ediție a evenimentului 'Mutat la Țară Fest', dedicat promovării vieții rurale, meșteșugurilor tradiționale, gastronomiei locale și producătorilor din mediul rural.
Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului Bănățean, festivalul își propune să aducă în prim-plan valorile satului românesc și să creeze un spațiu de întâlnire între comunitățile rurale și publicul urban interesat de tradiții, sustenabilitate și produse locale.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă și duminică, la Muzeul Satului Bănățean, și va include ateliere și demonstrații tradiționale de olărit, modelaj, sculptură, pictură pe lemn și lut, țesut, cusut, brodat, macrame, împâslit lână, bijuterii handmade, tencuieli naturale, grădinărit, construcții cu pământ, precum și concerte, sau târguri cu produse tradiționale.
Pentru copii sunt pregătite jocuri, teatru, ateliere interactive, călărie și activități gândite pentru cei mici.
Conform organizatorilor, festivalul a fost inițiat pentru promovarea valorilor și tradițiilor din mediul rural, precum și a inițiativelor locale care contribuie la dezvoltarea comunităților. Mesajul ediției din acest an este că spațiul rural românesc reprezintă o resursă culturală și socială importantă, care merită cunoscută și valorificată.
Programul de sâmbătă cuprinde ateliere de cusut manual, confecționare de păpuși, cusături tradiționale, prelucrarea lemnului, percuție, prepararea zacuștii la ceaun și olărit. Ziua se va încheia cu concerte susținute de Marta, Ana și Beck și Trei Parale.
Duminică sunt programate ateliere de grădinărit, plantare, împletituri din papură, realizarea nodurilor decorative și spectacole de teatru.
Festivalul se va încheia cu concerte susținute de Teodora Chiurciu, Ana-Maria Buțurcă și Ada Milea. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Mutat la țară FEST/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atenționare de călătorie MAE: Franța - cod roșu și portocaliu de incendii de vegetație
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în sud-estul Republicii Franceze că, începând de miercuri, autoritățile franceze au instituit un cod roșu de incendii de vegetație pentru departamentul Bouches-du-Rhone și un cod portocaliu pentru departamentele Var, Gard, Vauc
VIDEO Vrancea: Ceremonii la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, la 109 ani de la luptele din 1917
Ceremonii militare și religioase au fost organizate, miercuri, la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, pentru comemorarea a 109 ani de la Bătălia de la Mărăști (22 iulie - 1 august 1917), prima mare victorie a Armatei Române din Primul Război Mondial, a informat Consiliul Județean (CJ) Vrancea. Cu acest prilej, președintele CJ Vra
Neamț: Cadavrul unui bărbat, găsit sub un pod; polițiștii presupun că a fost victima unui accident
Cadavrul unui bărbat peste care era căzut un scuter a fost descoperit, miercuri, sub un pod din localitatea Țibucani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de Serviciul de Ambulanță și polițiști. ''Ajunși la locul indicat, forțele de interv
Alba: Motociclist din Ungaria, decedat într-un accident pe Transalpina
Un motociclist din Ungaria, în vârstă de 50 de ani, a murit, miercuri, într-un accident pe DN 67C - Transalpina, după ce, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea părții carosabile. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (I
IGSU: Inundații și pagube în 24 de localități din cinci județe și București, din cauza furtunilor (GALERIE FOTO)
Forțele de intervenție acționează pentru evacuarea apei din case și curți și pentru îndepărtarea copacilor și elementelor de construcție desprinse de vânt în 24 de localități din cinci județe și Municipiul București. Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, miercuri, în intervalul orar
Cluj: Aeroportul ''Avram Iancu'' a ajuns la două milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional ''Avram Iancu'' din Cluj-Napoca a atins, miercuri, cifra de două milioane de pasageri de la începutul anului în curs, în creștere față de perioada similară a anului trecut. Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat, cu ocazia unui moment aniversar, că ținta de trafic est
VIDEO Incendiu petrolier/ Constanța: Incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă; în zonă se înregistrează în continuare temperaturi ridicate
Incendiul de la bordul navei Gas Lisbon nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă în zona afectată se înregistrează în continuare temperaturi ridicate, a informat miercuri Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Conform sursei citate, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului
Covasna: CCI a lansat Sistemul de Excelență în Afaceri Locale, dedicat firmelor cu impact local
Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna a lansat Sistemul de Excelență în Afaceri Locale, un program ce își propune să evidențieze firmele care au un rol important în plan local, dar care nu se regăsesc întotdeauna în clasamentele economice județene sau naționale. Președintele CCI Covasna, Edler Andras
Prahova: Ape uzate de la rafinăria Vega, deversate în pârâul Dâmbu; amendă aplicată de Garda de Mediu
Ape uzate tehnologice, menajere și pluviale de la rafinăria Vega au fost deversate, miercuri, în pârâul Dâmbu ca urmare a refulării canalizării care le prelua, pe fondul precipitațiilor abundente din municipiul Ploiești.
Bihor: Primăria Cociuba Mare dezvoltă Băile Tinca și Lacul Cărăsău pentru o ofertă turistică integrată (GALERIE FOTO)
Vechile Băi Tinca, achiziționate de comuna Cociuba Mare, și Lacul Cărăsău, aflat la 15 kilometri distanță, ar putea deveni, în următorii ani, cele două obiective majore ale unui nou pol turistic în sud-estul județului Bihor.
Brașov: Peste 100 de pompieri și 27 de mijloace de intervenție au fost mobilizate la incendiul de la o fabrică de prelucrare a lemnului
Un efectiv de peste 100 de pompieri și 27 de mijloace de intervenție au fost mobilizate pentru stingerea incendiului izbucnit, miercuri dimineață, la o fabrică de prelucrare a lemnului din municipiul Brașov, a precizat șeful Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență (ISU), general de brigadă Iulian Marciu.
Prahova: O adolescentă care traversa DN 1B, rănită după impactul a două autovehicule
O adolescentă de 15 ani a fost rănită, miercuri, în timp ce traversa DN 1B, la Valea Călugărească, după impactul unei autoutilitare cu un autoturism. ''În urma deplasării la fața locului și a primelor cercetări efectuate, a reieșit că un bărbat de 51 de ani, ar fi condus o autoutilitară pe Drumul Național 1B, din direcția P
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
IGSU: 20 de localități din Dâmbovița, Ilfov, Prahova și București, afectate de ploi și furtuni
Pompierii acționează pentru evacuarea apei din case, îndepărtarea copacilor căzuți și a elementelor de construcție desprinse în urma furtunilor și a ploilor abundente care au afectat 20 de localități din județele Dâmbovița, Ilfov și Prahova.













