Angajații organismelor intermediare regionale ale MIPE protestează față de măsurile de reorganizare (sindicat)
Angajații organismelor intermediare regionale din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat în mai multe regiuni ale țării față de măsurile care vizează restructurarea structurilor implicate în gestionarea fondurilor europene, susținând că acestea riscă să afecteze capacitatea de atragere a finanțărilor europene.
'Revoltă în MIPE și în toată țara, la Organismele intermediare regionale (Vest, Sud Vest Oltenia, Centru, Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Nord Vest și București Ilfov). Angajații care gestionează zeci de miliarde de euro, performanți în toată Europa, prin multe ore suplimentare neplătite, s-au hotărât să spună 'nu' distrugerii structurilor administrative strategice care aduc bani europeni în țară, singurele capabile să salveze bugetul țării! Avem nevoie de sprijinul presei și al populației pentru ca fondurile europene să fie atrase, să putem salva bugetul țării. Profesioniștii știu să fie și solidari, nu doar premianți', au precizat vineri reprezentanții Sindicatului MIPE Normalitate pe pagina de Facebook.
Conform sursei citate, participanții au afișat pancarte cu mesaje referitoare la impactul măsurilor de reorganizare asupra absorbției fondurilor europene.
În imaginile publicate de organizația sindicală, protestatarii afișează mesaje precum 'Măsurile absurde de austeritate = neatragerea fondurilor europene', 'Spunem NU distrugerii sistemului care salvează bugetul României!', 'Fondurile europene nu se absorb singure' și 'Salarii competitive pentru performanță'.
Potrivit sindicatului, acțiunile de protest au loc zilnic, de la ora 10:00.
Organizațiile sindicale reprezentative ale personalului implicat în gestionarea fondurilor europene au transmis recent că noul proiect al Legii salarizării unitare riscă să destabilizeze unul dintre cele mai importante sisteme administrative ale statului român și avertizează că sunt pregătite să declanșeze proteste începând cu 5 iunie 2026, inclusiv să recurgă la grevă generală.
În luna mai, sindicatul 'MIPE Normalitate' a avertizat că ultimele măsuri ale Guvernului privind detașarea personalului, suprapuse peste deficitul major de personal deja existent, riscă să afecteze grav capacitatea României de a atrage, gestiona și implementa eficient fondurile europene. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc. 'Grădina Zo
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Cluj: Firme de top își așteaptă vizitatorii la 'Noaptea Companiilor'
Firme de top din Cluj își așteaptă vizitatorii să le viziteze, în cadrul evenimentului 'Noaptea Companiilor', care se va desfășura în perioada 21-22 octombrie. 'Companii de top își așteaptă vizitatorii miercuri și joi, 21 și 22 octombrie, la Noaptea Companiilor (NCO) Cluj 2026, un eveniment în care par
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Vrancea: Cutremur 'în direct' pentru mai mulți elevi gălățeni, la Observatorul Seismologic Vrâncioaia
Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic 'Emil Racoviță' din Galați, aflați luni în vizită la Observatorul Seismologic 'Dr. Cornelius Radu' de la Vrâncioaia în cadrul programului 'Școala altfel', a avut ocazia să urmărească în timp real înregistrarea unui cutremur cu magnitudinea ML 4,8, produs în zona seismică
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
Florin-Daniel Șandru și-a anunțat demisia din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), subliniind că această decizie este una 'firească și necesară' (...) în contextul noii configurații politice'. 'În contextul noii configurații politice, dete
MAE/Atenționare de călătorie: Insulele Baleare - cod roșu de precipitații intense
Ministerul Afacerilor Externe informează luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Baleare asupra faptului că Agenția Națională de Meteorologie din Spania a emis pentru ziua de 19 octombrie o avertizare de cod roșu de precipitații intense în Insulele Baleare, în special Mallorca, Ib
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes






