Ascuns printre pădurile din Colți, comună încărcată de mistere, un loc în care roiesc căutătorii de chihlimbar și un paradis al vestigiilor rupestre, cătunul Mățara, altădată așezare cu zeci de case, mai numără șase suflete.

Video: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES

Comuna Colți din județul Buzău este formată din satele Aluniș, Colți, Colții de Jos și Muscelu Cărămănești. Printre dealurile aflate la poalele Carpaților de Curbură se ascund adevărate comori sub forma unor depozite de chihlimbar, formate din rășini fosile care provin din unele specii de pin și au un colorit variat, de la galben la brun-roșcat sau verde-negru.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 

Potrivit Consiliului Județean (CJ) Buzău, rezervația geologică de la Colți se întinde pe o suprafață de 2,52 hectare și este singurul loc din România unde exploatarea organizată a chihlimbarului a fost efectuată, primele extracții sistematice începând în anul 1920. Chihlimbarul de Colți și Muzeul Chihlimbarului Colți sunt incluse în Geoparcul ''Ținutul Buzăului'' care a fost recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural de importanță mondială. Cea mai mare pepită de chihlimbar de Colți cântărește 3.450 de grame și este expusă la sediul central al Muzeului Județean Buzău.

Turiștii care se încumetă să pășească între localitățile Aluniș (comuna Colți), Nucu (comuna Bozioru) și Ruginoasa (comuna Brăești) vor descoperi o multitudine de vestigii rupestre săpate în piatră, risipite și bine ascunse pe dealurile acoperite cu păduri. CJ Buzău mai arată că în zona respectivă s-ar afla cea mai mare concentrație de schituri și locuințe monahale din spațiul românesc, însă nimeni nu poate spune cu exactitate numărul lor sau perioada în care au fost create. Dintre vestigiile rupestre cele mai cunoscute sunt cele de la Aluniș și de la Nucu: Bisericuța lui Iosif, Chilia lui Dionisie Torcătorul și Agatonul Nou. Complexul rupestru de la Aluniș este format din patru chilii și Biserica cu hramul ''Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul'', ctitorită în anul 1274 și folosită și astăzi ca lăcaș de cult. Conform legendei, ciobanii Vlad și Simion au săpat acest lăcaș la îndemnul unui înger care le-a apărut în vis. Numele celor doi sunt inscripționate pe peretele nordic al altarului.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 

La fel de misterioși sunt și oamenii din zona comunei Colți, care prin stilul lor de viață sănătos, profund legat de ritualurile agricole și de tradițiile străvechi, prin consumul de alimente cultivate în grădină, prin muncă, post și aer curat ating vârste de până la 100 de ani. De-a lungul timpului au rămas însă din ce în ce mai puțini, satele altădată populate de zeci de familii s-au restrâns, cum este și cazul cătunului Mățara, altădată un sat cu peste 50 de familii care își duceau traiul lucrând zilnic în gospodării sau în Cooperativa Agricolă de Producție (CAP).

Nici harta sau GPS-ul nu îți arată drumul către Mățara. Totuși, oamenii din comună cunosc cătunul și pe cei puțini care mai trăiesc parcă rupți de lume, printre dealurile împădurite. Din Colți urmezi câțiva kilometri pe DC 78, iar la un moment dat trebuie să fii atent la o troiță aflată pe parte stângă a drumului. De aici nu mai mergi mult până când vei vira la dreapta printr-o pădure. Drumul balastat, pe care în trecut nu te puteai încumeta să mergi, te poartă pe dealuri ca din poveste, cu pomi și iarbă verde. Ici-colo, poți distinge animale la păscut și câte un om întins pe o pătură. În jur de doi kilometri de drum și ajungi la un pâlc de case ce parcă ar fi presărate cu mâna - cătunul Mățara. Puține case mai scot fum pe coșuri, multe abia mai stau pe picioare. Oamenii rămași trec pe lângă ele, ca pe lângă niște amintiri frumoase, pomenind de fiecare dată numele celor care le-au locuit.

Până prin anii '90 localitatea se prezenta ca un furnicar, un du-te-vino de copii, tineri și părinți, o sărbătoare a familiilor într-o comunitate strânsă. Anii au trecut peste sat ca vântul, luând sufletele îmbătrânite și tinerii pe care i-a dus departe la orașe, în Capitală ori și mai departe, în țări străine.

Ștefan Moise lucrează la Buzău, dar de fiecare dată revine în bătătura în care a crescut, pentru că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 

''Erau mulți înainte, erau multe case, au mai rămas câteva, vreo cinci-șase locuite. Mai sunt vreo patru familii, vreo opt persoane. Toți au plecat la oraș, au mai murit, tinerii au plecat și asta este situația. Ne descurcăm greu într-un fel, cu drumul până în comună. Cel mai apropiat magazin este la vreo doi kilometri, iar până în centrul comunei vreo patru kilometri. Drumul de jos traversează o pădure, niște coline. Apă curentă nu avem, doar apă de-a noastră, nici curent electric, avem panouri solare. Satul s-a depopulat de prin anii '90. Toate casele care erau locuite s-au dus'', a declarat, pentru AGERPRES, Ștefan Moise.

De sus, din înaltul cerului, locuințele cătunului se disting șerpuind printre copaci, de-a lungul unor cărări băute de oameni, astăzi acaparate din de în ce mai mult de vegetație. Copiii alergând pe ele nu se mai văd, nici părinții cu traistele pe umeri. Natura își revendică pământul iar locuitorii din prezent se adaptează. Pe cât de izolat pare, cătunul este vizitat destul de des de către turiști. La fel de adevărat este că animalele sălbatice au devenit o prezență din ce în ce mai obișnuită. Uneori urșii sunt mai mulți ca oamenii în cătun, spune mai în glumă, mai în serios, localnicul.

''Mai vin oameni pe aici, turiști cu ATV-uri, s-ar putea mai mulți urși decât oameni. Satul se întindea pe o suprafață foarte mare, în sus erau animale, oamenii se ocupau cu creșterea animalelor, cu cositul fânului, cu legume. Care mai suntem, tot cam asta facem. Cătunul nu apare pe hartă, nici pe GPS. Ca să ajungi aici, de la Colți, urci spre Muscelul Cărămănești, ieși din comună și primul drum la dreapta ajunge aici. Cătunul cred că va dispărea, sunt aici în general oameni în vârstă'', mai spune el.

Pe la porțile caselor, oamenii rămași ies rar. Gica Moise, de 81 de ani, privește din prispa casei către Ștefan Moise, unul dintre fii ei. Urmată de o pisică blândă, se îndreaptă spre poartă și deapănă amintiri.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 

''Erau case multe, familii multe, au murit câte unul, câte unul, care au plecat la orașe și au rămas vreo câteva persoane. Stăm aici cât mai putem. Sunt multe case părăsite, nu mai sunt nici casele care erau mai de demult. Ne descurcăm cam greu, când am fost tineri ne-am descurcat, acum bătrâni nu ne mai putem duce, este cam greu. Apă avem, curent nu, niște panouri de la primărie, avem cât de cât lumină, încărcăm telefoanele la ele, încolo nu avem frigider, nu avem aragaz, nu avem televizor, avem aparat de radio. Dacă ne-am născut aici, nu ne vine greu fără astea, televizor, aragaz. Copiii vin pe la mine mereu. Pe jos nu ne mai putem duce, dacă se întâmplă ceva, Dumnezeu are grijă. Vine Salvarea, au făcut un drum. Mai vin vizitatori, vin, pleacă, le place aerul'', a precizat, pentru AGERPRES, Gica Moise.

Ultima oară a privit la o emisiune TV în urmă cu aproximativ 10 ani, atunci când în curte a avut un generator electric. În restul timpului se ocupă de gospodărie și povestește celor care îi calcă pragul cum arăta satul, nu cu foarte mult timp în urmă.

''Când eram tineri munceam la colectiv, plecam dimineața, veneam seara, aveam curci, porci, vaci, copii la școală, omul la muncă, omul e mort de 32 de ani. Acum, mai mișcăm pe la una, pe la alta. Nu am televizor. Când vine copilul îmi arată pe telefon. Am avut o dată televizor când am avut un generator, acum vreo 10 ani, dar l-am dat că îți trebuie benzină, nu aveam de unde aduce, nu era drumul făcut. Acum copiii vin, am doi la București, vin până în poartă, doi am la Buzău. Când vin copii îmi aduc de toate, iarna e cam greu, dacă se pune zăpada nu mai intră. Ne facem provizii, ne preparăm din timp, că nu știi. Am o pensie de CAP, 1.280 de lei. Medicamente nu iau, nu am avut răceli. Oamenii trăiesc mai mult de la aerul ăsta curat și de efort, mâncăm produse naturale. Am muncit mult, am ținut copii, o grădină și trăiești cu gândul că sâmbăta asta vine un copil, sâmbăta cealaltă vine alt copil, mă sună seara, mă întreabă ce mai fac'', mai spune localnica.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 

În cătun mai locuiesc permanent patru familii, deși până în anul 1990 puteai număra în jur de 50 de gospodării. Trendul depopulării se observă însă în toată comuna Colți.

''Mai sunt care locuiesc în permanență patru familii, șase persoane care locuiesc acolo, mai vine temporar încă o familie cu două persoane pe timp de vară. Cătunul, satul este foarte vechi, a fost sat mare acolo, cu peste 50 de gospodării. Pe parcurs s-a depopulat, copiii nu aveau posibilități să ajungă acolo, majoritatea au decedat. Înainte lucrau la CAP, creșteau animale, mai vindeau produse agricole, cu timpul s-au dus. În 1990, când am venit primar, în toată comuna erau aproximativ 1.500 de persoane și acum mai sunt vreo 795. Am fost primar între anii 1990-1996 și din 2020 am revenit, dar am lucrat tot în primărie'', relatează primarul comunei Colți, Ștefan Gheorghe.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 

Recent, administrația locală a montat în cătun panouri fotovoltaice de mari dimensiuni, prin intermediul cărora locuitorii să poată beneficia de energie electrică. O rețea clasică ar fi mult prea scumpă de amenajat, în schimb panourile pot asigura necesarul de curent astfel încât oamenii să beneficieze de lumină, să își încarce telefoanele sau să își pună un televizor.

''În acea zonă am instalat panouri fotovoltaice mari, asigură necesarul de curent electric pe timp de zi și noapte, au și baterii care stochează cantitatea de curent care o produc în timpul zilei. Pot pune un televizor, un mic frigider, becuri, un aparat, încărcător de telefon. În cătun am pus patru panouri, șase în toată comuna. Acum vreo doi ani le-am pietruit drumul, le-am asigurat accesul ceva mai bine decât era până atunci, acum vreau să le trag și apă, am acolo o sursă de apă foarte bună, le duc un bazin și le aduc apă cu o cheltuială mică și un beneficiu foarte mare pentru ei, pentru că sunt în vârstă și nu mai pot să își asigure apa din alte surse. Este un cătun foarte izolat, este vizitat de cei cu ATV-uri, este o zonă liniștită, plăcută, mai sunt și animale sălbatice, urși, vulpi, mistreți care le mai distrug, din păcate, și culturile. Vă dați seama că nu au avut niciodată curent și când le asiguri un minim necesar se bucură foarte mult. Când le-am spus că o să le duc panouri începuse să le dea lacrimile, nu le venea să creadă că vor avea și ei curent. Au fost instalate în luna mai, în acest an. Au mai avut panouri foarte mici dar aveau foarte puțin curent, acum pot stoca energia electrică produsă ziua'', mai precizează primarul din Colți.

Video: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES

Cătunul izolat te îndeamnă, totuși, să te întorci. Ecourile din trecut parcă strigă după tine și își spun că aici lucrurile se vor îndrepta, iar treptat viața va câștiga din nou teren. Din ce în ce mai multe persoane se interesează de achiziționarea unor terenuri, peisajul fiind unul de excepție, cu dealuri line, păduri cât vezi cu ochii și aer curat. Poveștile și misterele din Țara Luanei, un teritoriu fără hotare care se întinde pe la poalele munților Buzăului și ''mușcă'' din comuna Colți cu ale ei vestigii rupestre și pepite de chihlimbar, oferă siguranța că, indiferent de frământările din marile orașe și depopularea unor localități, alți și alți oameni se vor întoarce la un moment dat pentru că, într-devăr, ''veșnicia s-a născut la sat''. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)