Ia românească s-a impus ca doamnă vestimentară a tuturor timpurilor, fie că era purtată de fete și femei la muncile câmpului ori de capete încoronate cum ar Regina Maria sau împărăteasa Elisabeta (Sisi) de la Viena, afirmă Marius Matei, etnograf la Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara.

Acest obiect vestimentar tradițional a purtat în el atâta frumusețe, încât a început să fie prezentat lumii odată cu picturile lui Henri Matisse, mai exact cu portretul fetei în pânza intitulată sugestiv 'Ie românească' ('La blouse Roumaine'), devenind și un simbol identitar pentru teoriile etno-folcloriste academiste de la finele secolului al XIX-lea, adaugă cercetătorul.

Acesta amintește că pictori celebri, precum Henri Matisse, Constantin Daniel Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu sau Nicolae Grigorescu au reprodus în lucrările lor 'împodobeala măiastră' a iilor fetelor când se prindeau în hore ori a celor purtate de însăși Regina Maria.

De atunci ia românească a renăscut, a fost reinventată dincolo de generații, devenind un accesoriu la fel de potrivit pentru fote și oprege, cât și pentru blugi sau la serate rafinate.

'În Banat, cămașa tradițională românească are denumiri specifice care reflectă diversitatea culturală a regiunii. În zona de câmpie, aceasta este cunoscută sub numele de 'spăcel', în timp ce în zona de munte poartă denumirea de 'ciupag'. Spre deosebire de alte regiuni, în Banat portul tradițional bănățean se definește printr-o unitate stilistică unică, în care cămașa și poalele - piesa purtată peste cămașă, de la talie în jos - nu au fost niciodată separate, ci mereu integrate într-un ansamblu vestimentar coerent. Dacă în urmă cu 100-200 de ani ia era veșmântul de zi de zi, de lucru, de sărbători, azi ia a ajuns o adevărată vedetă, o ținută chiar de gală. Cămașa românească a suferit o transformare profundă în raport cu funcționalitatea și semnificația sa culturală. Dacă în urmă cu 100-200 de ani aceasta reprezenta un veșmânt cotidian, folosit atât pentru muncă, cât și pentru ocazii festive, în prezent a devenit un simbol al patrimoniului cultural imaterial și o piesă vestimentară de lux. Popularitatea sa contemporană, inclusiv în contexte de gală, poate fi explicată prin reevaluarea identității tradiționale în cadrul modernității, precum și prin promovarea sa în spații internaționale, unde detaliile sale artizanale și valoarea estetică sunt recunoscute și apreciate', a evidențiat Marius Matei.

Muzeograf și colecționar de porturi populare din Banat, Matei susține că fiecare ie are o poveste.

În marea prigoană a deportării în Bărăgan, de exemplu, în duminica Rusaliilor din 1951, țărăncile din Banatul de câmpie, din zona Sânnicolau Mare, și-au lăsat acasă, bine tăinuite, cele mai de preț odoare ale sufletului lor - iile, pe care le-au îngropat în grădini, pentru a fi ferite de distrugeri.

La revenirea din anii de pribegie, femeile și-au dezgropat cuferele din locurile în care au fost ascunse și au readus la lumină râurile de flori cusute pe iile din borangic, după cum povestește etnograful.

Cămașa tradițională din Banat, element definitoriu al portului popular bănățean, impresionează prin rafinamentul tehnicilor folosite în realizarea sa. Țesutul, cusutul și broderia, executate cu o măiestrie remarcabilă, dau acestei piese o valoare artistică inegalabilă. După cum arată Marius Matei, materialele deosebite, precum mătasea, dar și firele de aur sau argint, contribuie la noblețea și unicitatea acestui veșmânt, transformându-l într-un simbol al eleganței și tradiției.

'În contextul contemporan, purtarea cămășii tradiționale românești reflectă o semnificație duală. Pe de o parte, aceasta este valorizată ca o piesă de actualitate, încorporată în tendințele modei moderne, iar pe de altă parte funcționează ca un simbol al memoriei colective, evocând nostalgii legate de viața satului tradițional, de relația cu bunicii și de reîntoarcerea la rădăcinile culturale. Deși este posibil ca purtarea cămășii să își diminueze prezența în trendurile viitoare, valoarea sa simbolică și culturală asigură continuitatea acesteia în memoria identitară a societății. Cămașa românească a cunoscut o promovare semnificativă pe plan internațional, începând cu Regina Maria a României, care a integrat această piesă vestimentară tradițională în aparițiile sale oficiale, contribuind la popularizarea patrimoniului cultural românesc. În secolul XX, mari creatori de modă, precum Yves Saint Laurent, au preluat elemente ale cămășii tradiționale în creațiile lor, conferindu-i o dimensiune universală. În epoca contemporană, supermodele și actrițe de renume internațional au reafirmat valoarea estetică și culturală a cămășii tradiționale, aducând-o în prim-planul modei globale. Prin caracterul său atemporal și versatilitatea stilistică, cămașa tradițională românească continuă să fie un simbol identitar recunoscut și apreciat pe toate meridianele', detaliază Marius Matei.

Potrivit etnografului, în urmă cu 100-150 de ani tonul modei era dat de casele regale, iar Regina Maria și împărăteasa Sisi au promovat astfel portul tradițional românesc.

'Costumul popular bănățean a ajuns la noi prin altă filieră (decât Casa Regală a României - n. r.), prin Casa de Austria, noi fiind atunci domeniu de Coroană, care a dat startul modei. Țărăncile noastre și-au păstrat portul tradițional, nu au pierdut nimic din ceea ce era autentic, au rămas motivele, semnele, dar și l-au înnobilat cu materiale fine și le-au făcut mai fastuoase', punctează Marius Matei.

Potrivit acestuia, ia reprezintă 'sufletul culturii poporului român'.

'Asemeni unui blazon, ia noastră păzește cu sfințenie valorile neamului într-o epocă caracterizată de o globalizare rapidă și o tehnologizare forțată. Cămașa românească, indiferent de zona de proveniență, este poate ultima fărâmă de autentic rămasă pentru generațiile viitoare', spune etnograful Marius Matei.

Ani de zile, el a străbătut la pas întregul Banat de câmpie și a reușit să închege o bogată colecție de port popular, conservată în Muzeul Etnografic din comuna Giroc. Aici, peste 2.500 de piese din perioada 1870-1945 constituie tezaurul portului străbunilor locului, iar imaginea culturii tradiționale bănățene este completată de o serie de obiecte cu specific local, cum ar fi bijuterii, mașini de tors, fotografii sau ceramică.

Cel mai vechi costum expus aici datează din anul începerii Primului Război Mondial (1914), având modele de inspirație bizantină. AGERPRES / (AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)