Într-un mic atelier din comuna Laza, județul Vaslui, din truda mâinilor unor femei vrednice, care știu a învârti fusul și acul deopotrivă, se nasc fărâme de tezaur, ii cu altiță, fuste, cămăși bărbătești, brâie sau ștergare - comori care să stea în timp mărturie a dorurilor, necazurilor și bucuriilor strânse de un neam.

Mii de puncte colorate, înfipte în pânze alburii, se adună laolaltă să scoată la iveală modele îndelung cercetate pe la mame, bunici sau mătuși ce însuflețeau odinioară șezătorile, ori în cărți găsite prin cotloane prăfuite și poduri împăienjenite.

O căutătoare pasionată a unor asemenea povești este Rodica Bulboacă, meșter popular, cea care a înființat cu ani în urmă Asociația culturală 'Bujorii din Laza' și care își dedică mare parte din timp promovării artei tradiționale românești. Căutând în urmă cu ani și ani în prin podul școlii vechi din sat, ea a găsit o carte după care se făceau în trecut orele de lucru manual și a descoperit printre pagini niște versuri aproape magice un crez care i-a fost călăuză pe drumul vieții și i-a deschis mintea și inima către arta populară:

'Din străbuni pe poarta vremii,
A intrat frumosu-n în case!
Și-i poruncă strămoșească
Să păstrăm peste milenii,
Arta noastră românească.
Tu, femeie, ia și coase
Râurii și vechi izvoade cu arnici,
Ca în lume să se știe
Ce comori de artă-n suflet
Păstrăm noi de la bunici.'

S-a îndeletnicit cu cusutul și a ajuns să-i învețe și pe alții cum să pună pe pânză felurite modele. A căutat ii vechi, dar nu a găsit nimic în sat și s-a inspirat de unde a putut. Mai apoi, a citit despre modelele tradiționale românești specifice fiecărei regiuni în parte și a aflat că în unele locuri iile sunt colorate și opulente, iar în altele bluzele cusute pot avea o imagine aproape austeră. Pe teritoriul Vasluiului, spune Rodica Bulboacă, erau doar trei modele specifice, conform unei colecții de cusături românești din anul 1910, fata cu mâna în șold și două modele care seamănă cu niște labirinturi, unul dintre ele, descoperit de cercetători în zona Hușilor.

'Eu am lucrat aceste modele, le-am și comercializat la elevi care fac ore de canto și ne reprezintă cu muzica populară, iar în ultimul timp am lucrat un costum popular după o cămașă cu platcă din zona comunei Laza. La mine în comună însă nu am găsit o ie veche, oricât am căutat. La început mi-am spus că poate lumea nu vrea să-mi dea mie, dar da, chiar nu au fost. Eu am lucrat mai la început ii după modelele de pe prosoapele noastre, fiindcă nu aveam după ce să mă orientez și chiar, cum ziceam noi, marginea de la un prosop mi-a fost model. Așa am lucrat eu prima ie. Apoi, o fostă colegă de serviciu a venit la Târgul Meșterilor Populari și mi-a dăruit cărți cu modele, ea neștiind însemnătatea lor. Erau lucrări valoroase, vechi și apoi am avut după ce să mă orientez. Ideea mea a fost de la început să arăt tinerei generații să ducă mai departe meșteșugul și am format un grup de eleve de la Școala 'Mihai Eminescu' din Laza și fetele mele pas cu pas au învățat să coasă. Le-am învățat să danseze, să cânte, participă și acum la diferite evenimente, îmi sunt alături la fiecare activitate, la fiecare șezătoare, la fiecare clacă', povestește Rodica Bulboacă.

Pe lângă elevele cu care lucrează, are alături și câteva femei cu care colaborează, gospodine cu mâini de aur, împreună cu care mai merge la târguri, șezători și alte evenimente și cărora le spune mereu că în munca grea dar atât de frumoasă a creării iilor accentul trebuie să fie pus constant pe autenticitate.

'Eu vă spun, cine merge la târguri cu o cantitate mare, să mă exprim așa, deși sună urât, nu face munca singur. O ie nu o poți lucra mai puțin de o lună, un model mai simplu, nu ai cum. Și eu, la rândul meu, am un grup de femei care au lucrat la Uniunea Meșteșugarilor Vaslui. Da, au mâini de aur, nu am cum să nu le promovez, dar le spun mereu că trebuie să avem ii autentice, nu stilizate', mai spune doamna Rodica.

N-a ținut niciodată socoteala iilor pe care le-a cusut de-a lungul timpului, dar știe că sunt multe și se mândrește să împărtășească faptul că veșmintele lucrate de ea au ajuns în diferite colțuri ale lumii.

'Îmi pare rău că nu am ținut un calcul, dar au fost multe, multe, însă cel mai important este că noi, fetele din Asociația 'Bujorii din Laza', am creat o legătură specială între românii din țară și românii din străinătate. A venit la un moment dat la mine o doamnă, cadru didactic dintr-o comună vasluiană, cu nepoții din Canada. Doar fetița vorbea un pic limba română, băiețelul nu înțelegea deloc. Aveam o ie cu specific vasluian și fetița a insistat să o ia. Mi-a tradus bunica ceea ce îi spunea fetița și anume că în Canada este o zi a costumului popular și că ea vrea să îmbrace această ie specifică locului din care sunt bunicii ei. Și ea și frățiorul și-au luat costume populare. Apoi am avut o doamnă, care lucrează ca recepționer la un hotel din Italia, a cumpărat trei ii. M-a sunat și mi-a spus că se uitau clienții hotelului lung la îmbrăcămintea ei, îi admirau portul și au întrebat-o de unde este, iar ea a fost foarte mândră să le spună că poartă ia românească. La fel, un cuplu, soț și soție, care locuiesc tot în Canada, au purtat costume făcute de mine. Și ca ei sunt mulți alții. E foarte important pentru ei să țină legătura cu țara prin port. De aceea, îmi place să spun că, prin ceea ce facem, noi suntem o punte de legătură între românii de acasă și românii plecați în țări străine', povestește Rodica Bulboacă.

În vreme ce mulți susțin că tinerii sunt din ce în ce mai puțin interesați de folclor și de tot ce înseamnă păstrarea tradițiilor, Rodica Bulboacă susține exact contrariul. Ea crede că ar fi benefică reintroducerea în școală a unor ore cum erau cele de lucru manual. Până atunci, s-a apucat ea să facă ore de atelier în care le arată copiilor diferite îndeletniciri populare vechi.

'Tinerii noștri sunt inimoși, au drag de tot ce este legat de trecut. Am participat acum ceva timp la o instruire la Sibiu, unde ni s-a spus să venim cu ceva lucrat de noi. Făcusem o ie pentru o fețiță, căci pe atunci lucram mult ii pentru copii, apoi am început să lucrez pentru adulți, în special ii cu altiță. Eram cu acea ie pe brațe și m-am întâlnit cu un grup de copii care m-au întrebat dacă e de vânzare. Eu nici nu știam care sunt prețurile, am spus un preț astronomic și am vândut-o pe loc. Am fost efectiv asaltată, dar am fost foarte bucuroasă pentru că am văzut interesul pentru iile noastre. Copiii vor să poarte veșminte tradiționale, dar vor și să le lucreze. Eu organizez acum un fel de ore de atelier și le arăt diverse lucruri, cum să lucreze cu acul, să coasă în puncte pe etamină, cum să facă mărțișoare pe răgoz, i-am învățat să vopsească ouă de Paști cu plante. Am avut ateliere în școli, la muzeu. Din zece școli din Vaslui, nouă au fost prezente la atelierul de la muzeu. Copiilor le plac foarte mult aceste activități și îmi spun mereu că vor să mai participe', arată Rodica Bulboacă.

Meșterul popular mai menționează părerea sa că în adolescenți și copii este suficientă dragoste pentru tot ce vine din trecut, însă oamenii mari sunt cei care au menirea de a-i îndruma către rădăcini și de a-i face să ducă cu drag mai departe obiceiurile strămoșești. AGERPRES / (AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte şi:

24 iunie - Ziua Universală a Iei