Pentru femeia satului bănățean, broditul iilor și al cămeșelor din bumbacul alb ca macul a fost dintotdeauna împletit cu dragostea, cu dorul, și, de aceea, borangicurile înnobilate cu firul auriu, alb ori negru țesut în forme de flori sau cruci, au devenit parte a zestrei transmise din generație în generație.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Adriana Bejan este ultima dantelăreasă din județul Timiș. În copilărie își dorea să devină pictoriță. Dar, pentru că era stângace, viața a dus-o pe un alt drum, al dantelei, din mâinile ei ieșind tot ce poate înnobila portul popular autentic: gulerașe, brâuri, coliere, cercei, inele, brățări, cocarde tricolore, îngerași, steluțe, ornamente și diademe pentru mirese, veșminte pentru copii sau mărțișoare. Bijuteriile textile pe care le produce împodobesc mirese și au ajuns și în case de modă.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Adriana lucrează doar dantelă frivolite, dantela reginelor sau ''dantela uitată'', numită astfel pentru că este foarte pretențioasă la lucru și tot mai puține dantelărese se încumetă să o facă. Pentru că dantela nu se poate lucra decât manual, nu se poate produce în cantități care să aducă profit, a rămas ''uitată'' de lumea comerțului industrial.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Dantela frivolite, pe care o lucrează Adriana, este foarte cunoscută în Veneția, în toate bisericile catolice, după cum afirmă aceasta.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

''Eu am vrut să mă fac pictoriță, dar nu m-au lăsat părinții și eram stângace. Așa cum îmi spunea maestrul Ștefan Popa Popa's, eu văd culorile. Am descoperit această dantelă când eram în spital, la Mangalia. Apoi, la o doamnă din comuna timișeană Lenauheim, care făcea mărțișoare din această danteluță. Așa am învățat eu. Dantela aceasta foarte fină se face în două moduri: pe ac sau cu suveica, se face doar manual, pe degete, prin noduri. La școală, eu am făcut croitoria, iar din primul an am învățat obiceiuri și tradiții, între care era și dantela. Despre dantelă se vorbea, dar nu se știa a se face. Nu știa nici profesoara. Dar eu știam, iar pe la 15 ani făceam mărțișoare din dantelă. Apoi, am furat meșteșugul de pe la alte femei și ani de zile am făcut gulerașe. După Revoluție, lumea a început să mă cunoască pentru mărțișoarele mele tradiționale. Apoi, a venit internetul și am primit o invitație de la o doamnă din Anglia, care lucra la Palat, dar eu nici nu știam ce lucrez, vă dați seama! Și doamna mi-a spus: 'Te duci la un curs, la Sinaia, unde vine un mare artist din Japonia și care vă va arăta să lucrați dantelă'. Nu m-am dus la Sinaia, pentru că trebuia să-mi plătesc cazarea, așa că i-am mulțumit doamnei, spunându-i că voi continua să lucrez cum știu eu. Și, de când a apărut internetul, am studiat foarte mult și am descoperit dantelele României de altădată. Am descoperit că această dantelă frivolite a fost adusă în România de Regina Elisabeta, că a lucrat la Castelul Peleș, că acolo sunt obiectele ei cu care s-a participat la diferite concursuri'', spune Adriana Bejan.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Dantelăreasa din județul Timiș folosește numai bumbac pentru ''bijuteriile textile'' pe care le produce.

''Mătasea dă o altă ținută obiectelor pe care le fac, mult mai rigidă la lucru. Bumbacul arată mult mai bine. De exemplu, o petală de floare poate avea până la 100 de noduri. Îmi plac toate culorile. Ca modele preferate am floarea, frunza, crucea, simbolurile arhaice. Sunt persoane care vor ca dantelele să fie bătute în pietre, cum sunt la casele regale: se lucrează din fir și apoi se aplică pietrele prețioase, semiprețioase'', explică Adriana Bejan.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Ea a rămas impresionată de dantelăriile regale de la Castelul Peleș, între care este și scutecul de dantelă al regelui Carol al II-lea, adevărată ''operă de artă'', potrivit acesteia.

Marele regret al Adrianei Bejan este că a rămas ultima dantelăreasă, iar în urma ei nu vine nicio altă generație de dantelărese care să ducă mai departe meșteșugul-artă. Îi pare rău că nu a putut lăsa în urmă o școală de artizanat în acest sens.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Tot ceea ce a brodat a făcut din pasiune, fără sprijin financiar de la autorități, fără a avea o piață de desfacere organizată. Iese la târguri, dar se cumpără puțin. ''Oamenii din jur nu își dau seama ce lucrez eu'', crede Adriana.

Ea a avut expoziții de broderie și port popular în Japonia, la invitația Ambasadei României în Japonie, în America. Și Kerstin Ursula Jahn, consulul Germaniei la Sibiu, a rămas impresionată de dantelele timișorencei și îi trimite și astăzi doamne pasionate.

De Ziua Iei, Adriana Bejan este invitată cu o expoziție la Bruxelles.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

''Oriunde mă duc, pe masa mea se află tricolorul și le spun că sunt din România. Eu sunt o enciclopedie în privința dantelei, de la torsul firului până la țesut și final. Știu să lucrez, pentru că sunt copil de meșteșugar. Dar îmi doresc ca tradiția să fie dusă mai departe, să fim recunoscuți, nu doar să fim folosiți, când au alții nevoie. Te invită la un eveniment, la un târg, stai toată ziua în costumul popular în care te sufoci de cald, iar ei nu te întreabă nici dacă ai nevoie de un pahar cu apă. Eu port cu sfințenie costumul popular pe care îl am moștenire, altele mi le-am făcut eu pe cânepă, in și bumbac. Am lucrat port popular și pentru fata mea. Acum lucrez o ie foarte frumoasă. Am și o ie de peste 100 de ani, în fir auriu, dar nu o port pentru că este foarte veche și degradată'', arată Adriana Bejan.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

Pentru ultima dantelăreasă din județul Timiș, toate aceste obiecte transmit mesajul că nu trebuie să uităm de unde am plecat, pentru că o țară fără tradiții nu are identitate.

Foto: Colecţia Adriana Bejan

''Nu putem trăi din tradiții importate. Statul ar trebui să aibă mai multă grijă de noi'', încheie Adriana Bejan. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)