Mureș: Uzinele de apă de pe Târnava Mică ar putea fi oprite din cauza concentrațiilor saline 'înzecite'
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a organizat, miercuri seara, o ședință de urgență, după ce ultimele măsurători ale concentrației de sare din râul Târnava Mică au indicat valori 'înzecite', generate de infiltrațiile masive din zona Salinei Praid, populația din cele 16 localități deservite de stațiile de pompare din Fântânele și Târnăveni fiind îndemnată să își asigure o rezervă de apă, existând riscul iminent de oprire a uzinelor de apă.
'În cursul zilei de astăzi au venit măsurători de pe pârâul Corund care indicau o creștere bruscă a salinității. În momentul de față valul încă nu a ajuns până în Fântânele, unde avem prima priză, dar este iminent să ajungă acolo în următoarele ore. Vorbim de niște valori foarte crescute care, în primul rând, duc în situația în care riscul este iminent ca în următoarele ore să trebuiască să oprim uzinele de apă din Fântânele și, după câteva ore de la propagarea valului respectiv, inclusiv uzina din Târnăveni. Rugămintea noastră ar fi către populație ca în următoarele ore, până când încă nu intrăm în situația aceasta - noi încă sperăm să nu trebuiască, dar riscul este iminent -, să încerce să-și facă rezerve de apă din sistem. În principiu noi avem speranța că situația de la Praid e temporară și în câteva ore sau o zi, o zi și jumate, să putem să repornim alimentările cu apă, dar până în momentul respectiv stăm cu riscul acesta (...). Vorbim de concentrații înzecite în momentul de față', a declarat, miercuri seara, directorul Aquaserv, Sipos Levente, într-o conferință de presă.

El a precizat că prin valorile extrem de crescute se ajunge în situația în care sistemul de tratare a apei nu mai poate face față, inclusiv țevile.
Valul de salinitate a ajuns în orașul Sângeorgiu de Pădure, în câteva ore se preconizează că va ajunge la Fântânele și după 12-15 ore, la stația de la Târnăveni.
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat că, deși la orele amiezii a fost anunțat faptul că apa din râul Târnava Mică poate fi folosită pentru adăparea animalelor în cele 16 localități aflate în stare de alertă, în urma testelor efectuate și a parametrilor comunicați de ANSVSA, situația s-a schimbat brusc.
'Eram fericiți că este în regulă, la orele amiezii. Sincer să vă spunem, în momentul de față este o ședință la Praid, încă nu am aflat nimic din ce s-a întâmplat. Ideea este că colegii noștri de la Apele Române, respectiv Aquaserv, la ora 15:00 sau 16:00, dacă nu mă înșel, m-au anunțat că la ora 18:00 ne vedem cu toții. Sper ca pe mâine să avem și un răspuns de la Praid despre ce s-a întâmplat. Important e să anunțăm populația, iar în cursul zilei de mâine sperăm să aflăm ce s-a întâmplat', a spus prefectul Barabási Antal-Szabolcs.
Prim adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș, colonel Cristian Buhăianu, a precizat că joi dimineață vor fi reluate transporturile de apă pentru adăparea animalelor cu cisternele proprii ale ISU, în funcție de solicitările populației.
Între timp, s-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore și la nevoie se va crește la valoarea de 10 mc/secundă. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Dorina Matiș/AGERPRES
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: A 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene, la sfârșitul lunii iunie pentru continuarea unei tradiții medievale
A 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene va fi organizată la sfârșitul lunii iunie pentru a se continua o tradiție medievală, potrivit căreia orașul era gazda a trei târgui mari anuale, a declarat marți, într-o conferință de presă, primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan. 'În fiecare an, la finele lunii iunie
Sector 1: Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces
Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces, după ce primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a semnat autorizația pentru a începe lucrările. 'Cartierul Greenfield capătă, în sfârșit, a doua ieșire, iar construcția poate începe. Am semnat autorizația pentru 'Acces 2': o cale reală spre DN1 și Cen
REPORTAJ Tulcea: Început de sezon turistic promițător în Delta Dunării
Începutul de sezon turistic în Delta Dunării este unul 'promițător' pentru unii proprietari de pensiuni turistice, în ciuda vremii nefavorabile și a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, oaspeții arătându-se interesați atât de evenimentele organizate în aer liber, cât și de dezbateri pe teme de actualitate.
Neamț: Prefectul Maria Apostol le cere primarilor 'decizii ferme, rapide și curajoase' în gestionarea situației urșilor
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, le cere primarilor să ia măsuri ferme pentru siguranța cetățenilor în fața pericolului reprezentat de urșii care vin în comunitățile locale. Instituția Prefectului a analizat, în cadrul unei ședințe de lucru, situația privind frecvența incidentelor generate de prezența urșilor î
Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri la Guvern și Parlament
Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri în fața Guvernului și Parlamentului, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării, au anunțat reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Potrivit unor surse sindicale, la prote
Maxime de 30 - 31 grade, miercuri, în Capitală
Valorile termice în Capitală vor fi apropiate de cele specifice perioadei, pe parcursul zilei de marți, iar maxima va ajunge la 27 - 28 de grade, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Cerul va fi variabil, iar după-amiaza vor fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va suf
Cod galben de averse torențiale, vijelii și grindină în 13 județe din nordul țării, miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare meteo Cod galben de averse torențiale și furtuni ce vizează 13 județe situate în nordul țării, valabilă în intervalul 17 iunie, ora 12:00 - 18 iunie, ora 02:00. Potrivit meteorologilor, miercuri (17 iunie), în Maramureș, în cea mai mare parte a T
Proiectele municipiului Târgu Mureș pentru Trenul Metropolitan, aprobate
Primăria Târgu Mureș a anunțat, marți, aprobarea de către Consiliul Local a documentațiilor și angajamentelor financiare pentru proiectul 'Tren Metropolitan Mureș', prin care se va dezvolta un sistem de transport feroviar unic în țară, pe ruta Reghin - Târgu Mureș - Luduș, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 830 de milioane de
PMB urmează să contracteze un împrumut de 350 de milioane de euro de la BERD
Primăria Capitalei urmează să contracteze o finanțare externă rambursabilă în valoare totală de 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, având o perioadă de maturitate de până la 20 de ani. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de vin
VIDEO Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc în mers pe o stradă din Vaslui
Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc, marți dimineață, în timpul mersului pe o stradă aflată la ieșirea din municipiul Vaslui, Detașamentul de Pompieri intervenind cu două autospeciale de stingere și nouă militari.
Medalia ''Coroana Română, 160 de ani'' - lansată, marți, la Palatul Elisabeta
Majestatea Sa Margareta va găzdui marți, la Palatul Elisabeta, lansarea medaliei aniversare ''Coroana Română, 160 de ani'' realizată de Monetăria Statului. La eveniment, care va începe la ora 16:00, vor lua cuvântul Principele Radu și directorul general al Monetăriei Statului, Octavian Schen, a informat, luni,
Bistrița-Năsăud: Trei persoane rănite în urma exploziei unui cazan de țuică, la Orheiu Bistriței
Trei persoane - două femei și un bărbat - au fost rănite în urma exploziei unui cazan de țuică produsă, luni seara, în localitatea Orheiu Bistriței din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, este vorba despre o femeie de 71 de ani, o alta de 61 de ani și de un bărbat de 68 de an
Bihor: Orădeanul Cristian Meleacă a câștigat Trofeul Caputo la 'Pizza & Vino', în Campionatul Mondial de la Napoli
Pizzarul orădean Cristian Meleacă a obținut locul I la categoria 'Pizza & Vino' în cadrul Campionatului Mondial de Pizza - Trofeul Caputo, desfășurat recent la Napoli, cu peste 600 de concurenți din 35 de țări. Cu o experiență de aproape trei decenii în domeniu și după 15 ani de colaborare cu Eugen Pocian, mentorul său și coordonator al
Harghita: Doi bărbați au fost răniți după ce au fost atacați de un urs, în zona Cașinu Nou
Doi bărbați au fost răniți, luni, în urma unui atac de urs produs în zona localității Cașinu Nou, victimele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean, Borboly Csaba, pe pagina sa de Facebook. Potr
Covasna: Șase clădiri-monument ale fostei Fabrici de Țigarete din Sfântu Gheorghe, restaurate și reconvertite cu fonduri UE
Șase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Țigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate și reconvertite într-un centru de experiență-casă de joacă științifică, printr-o investiție de aproape 170 de milioane de lei, finanțată prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenția pentru Dezvolta











