logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Institutul Cultural Român

'POP-UP RUMUNIA': trei săptămâni de evenimente culturale românești la Varșovia și Lodz

Dialogul cultural româno-polonez continuă în Polonia, la Varșovia și Lodz, cu 'Pop-Up Rumunia', un amplu program multidisciplinar, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, care transformă spații culturale de referință din cele două orașe în locuri de întâlnire cu cultura română contemporană.

Realizat în parteneriat cu prestigioase instituții culturale poloneze, programul reunește proiecții de film, dezbateri istorice, întâlniri cu autori și cercetători, precum și evenimente dedicate patrimoniului cultural românesc. Prin diversitatea temelor și a invitaților, 'Pop-Up Rumunia' oferă publicului polonez o perspectivă actuală asupra României și încurajează dezbaterea în jurul unor subiecte esențiale pentru societatea europeană contemporană: memoria, identitatea, democrația și patrimoniul cultural.

Programul a debutat în 7 iunie, la Cinematograful Iluzjon din Varșovia, cu o întâlnire dedicată cinematografiei românești, având-o ca invitată pe criticul de film și cercetătoarea Irina Trocan. Discuția, moderată de criticul de film polonez Pawel Bilinski, a pornit de la volumul Romanian Cinema Inside Out: Insights on Film Culture, Industry and Politics 1912-2019, recent publicat în limba polonă de Filmoteca Națională - Institutul Audiovizualului (FINA). Evenimentul a fost urmat de proiecția filmului S-a furat o bombă (1962), în regia lui Ion Popescu-Gopo.

Pe 11 iunie, publicul varșovian a participat la premiera poloneză a documentarului Kumotry/ Cumetrele, realizat de regizoarea Emilia Sniegoska, având ca distribuitor Festivalul WATCH DOCS. Filmul, dedicat vieții a două femei din satul bucovinean Pleșa, locuit în majoritate de etnici polonezi, a propus o reflecție sensibilă asupra memoriei, solidarității și transformărilor sociale din comunitățile rurale. Evenimentul a marcat continuarea colaborării dintre ICR Varșovia și WATCH DOCS, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale dedicate documentarelor și drepturilor omului.

Sâmbătă, 13 iunie, Winnice Moldawii din Varșovia a găzduit un proiect dedicat patrimoniului viticol românesc. Somelierul Alex Casianov, membru al Asociației Somelierilor din Polonia și promotor al vinurilor din Europa de Est, a susținut prezentarea 'Vinuri și regiuni viticole din România', urmată de o degustare. Participanții au descoperit principalele regiuni viticole ale țării, soiurile autohtone și particularitățile acestora.

Unul dintre punctele centrale ale programului 'Pop-Up Rumunia' este Caravana Noului Cinema Românesc, ciclu de film de tradiție al reprezentanței de la Varșovia, care se desfășoară între 18 și 21 iunie la Cinematograful Muranow din capitala Poloniei. Ediția din acest an aduce pe marele ecran o selecție reprezentativă de lungmetraje și scurtmetraje românești recente, apreciate în marile festivaluri internaționale, dar încă neprezentate în distribuția poloneză. Caravana va fi inaugurată cu proiecția thriller-ului psihologic Boss (2023), regizat de Bogdan Mirică, și o prezentare a filmelor din acest an, realizată de criticul de film Ola Salwa.

Programul va continua cu producții remarcabile ale cinematografiei românești contemporane, între care Pe cont propriu, regizat de Tudor Cristian Jurgiu, recompensat în acest an cu premiul CICAE Art Cinema Award la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Dinți de lapte, regizat de Mihai Mincan, prezentat anterior la Festivalul de la Veneția, și La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu, selecționat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes în 2019. Proiecțiile sunt completate de o selecție de scurtmetraje semnate de Matei Branea, Răzvan Dinu, Claudiu Mitcu și Igor Cobileanski, oferind o imagine amplă asupra noilor direcții ale cinematografiei românești.

În data de 19 iunie, de la ora 18.00, la Casa Întâlnirilor cu Istoria (Dom Spotkan z Historia) din Varșovia, va avea loc dezbaterea 'România lui Ceaușescu și Polonia lui Jaruzelski. O nouă privire asupra relațiilor româno-polone în anii '80'. Invitații serii sunt istoricul și politologul polonez Adam Burakowski, unul dintre cei mai importanți specialiști în istoria României, și cercetătorul Daniel Filip-Afloarei, autorul volumului Un deceniu zbuciumat. România și criza regimului comunist din Polonia în anii '80, distins în 2025 de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone cu Premiul pentru cea mai bună carte de istorie publicată într-o limbă străină. Discuția va analiza evoluția relațiilor româno-poloneze în ultimul deceniu comunist, raportarea liderilor Nicolae Ceaușescu și Wojciech Jaruzelski la transformările din blocul estic și cauzele care au condus la traiectorii diferite ale celor două state în anul 1989.

O altă întâlnire de referință din cadrul programului va avea loc în 25 iunie, la Centrul pentru Dialog 'Marek Edelman' din Lodz. Sub titlul 'Între 1941 și contemporaneitate. Jan Tomasz Gross și Adrian Cioflâncă despre pogromurile antievreiești din Europa', dezbaterea îi va reuni pe istoricul și sociologul Jan Tomasz Gross, una dintre cele mai influente voci ale cercetării Holocaustului și relațiilor polono-evreiești, și pe istoricul Adrian Cioflâncă, specialist în istoria Holocaustului din România, documentarea crimelor și politicile memoriei.

Pornind de la Pogromul de la Iași din 29 iunie 1941 și Pogromul de la Jedwabne din 10 iulie 1941, cei doi invitați vor reflecta asupra modului în care societățile contemporane se raportează la episoadele de violență colectivă, asupra responsabilității istorice și asupra rolului memoriei într-o epocă marcată de polarizare și instrumentalizare politică a trecutului. Discuția va fi moderată de dr. Przemyslaw Witkowski, cercetător al istoriei violenței politice, fascismului și proceselor de radicalizare.

Evenimentul se desfășoară în contextul comemorării a 82 de ani de la lichidarea Ghetoului Litzmannstadt și se înscrie în seria manifestărilor dedicate memoriei Holocaustului și dialogului intercultural.

Programul 'Pop-Up Rumunia' se va încheia pe 27 iunie, prin participarea Institutului Cultural Român de la Varșovia la 'Imieniny Jana Kochanowskiego', tradiționalul picnic literar organizat anual de Biblioteca Națională a Poloniei în Parcul Krasinskich din Varșovia.

Pe parcursul întregii zile, vizitatorii vor putea participa la întâlniri cu scriitori, dezbateri, lecturi publice, concerte și activități pentru copii. Standul Institutului Cultural Român va oferi publicului acces la o selecție amplă de traduceri în limba polonă din literatura română contemporană și clasică, precum și la volume dedicate culturii și istoriei României disponibile pe piața editorială poloneză.

După Gdansk, în 2025, 'Pop-Up Rumunia: Varșovia și Lodz' continuă să ofere publicului din diverse orașe poloneze posibilitatea de a descoperi complexitatea și dinamismul culturii române contemporane prin prisma cinematografiei, literaturii, istoriei și reflecției civice.

Biroul de presă al ICR

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.