La împlinirea a 55 de ani de la inundațiile din anul 1970, care au afectat grav orașul Sighișoara, municipalitatea a decis ca un pod construit peste râul Târnava Mare să primească numele lui Otto Lurtz, cel care a reușit să salveze de la moarte peste 50 de oameni, cu ajutorul unei bărci cu vâsle, confecționată de el.

'Podul între cartierul Târnava 2 Bărăgan și cartierul Viilor este construit de aproape doi ani, iar recent, în Consiliul Local, am decis ca acesta să se numească Otto Lurtz, după ce am primit acordul Forumului Democrat al Germanilor. Precum se știe, în data de 14 mai 1970, Otto Lurtz, cu barca sa cu vâsle, a salvat 52 de persoane de la moarte, numai pe tatăl său nu a putut. În anul 2007, Otto Lurtz a primit titlul de 'Cetățean de onoare al municipiului Sighișoara'. Inițial am dorit să dăm numele său unei străzi, dar ne-am gândit că a denumi astfel un pod peste Târnava Mare ar fi mult mai sugestiv. A fost amplasată o tăbliță cu numele eroului Sighișoarei la intrarea pe acest pod', a declarat, luni, pentru AGERPRES, primarul municipiului Sighișoara, Ioan Iulian Sîrbu.

Otto Lurtz s-a născut în 12 februarie 1936 la Sighișoara și a decedat în noaptea de 19 spre 20 mai 2018, în același oraș. A lucrat la întreprinderea Nicovala din localitate și a păstrat cu strictețe barca cu vâsle în care și-a salvat vecinii la inundațiile din 1970, refuzând în mai multe rânduri oferta Muzeului de Istorie a Sighișoarei de a-i construi altă barcă în schimbul celei vechi.

Sursa foto: Muzeul de Istorie Sighişoara

După moartea sa, barca a fost donată Consistoriului Evanghelic din Sighișoara de către membrii familiei.

O mărturie despre ceea ce s-a petrecut în zilele în care inundațiile au afectat Sighișoara în luna mai 1970 se află consemnată în presa locală după ce Otto Lurtz a fost invitat în programul de educație muzeală 'Magazinul de Nostalgie', organizat de Muzeul de Istorie din Sighișoara, în 17 octombrie 2012.

Sursa foto: Muzeul de Istorie Sighişoara

El a povestit cum a moștenit de la tatăl său pasiunea pentru bărci și cum această pasiune l-a ajutat să își salveze vecinii de furia apelor revărsate asupra orașului în zilele de 13 și 14 mai 1970 și cum tatăl său și-a pierdut viața după ce casa părintească s-a prăbușit din cauza unei viitori,

'Primul om salvat a fost un vecin, de care m-am rugat să iasă din casă pentru că refuza. Apa intrase deja în casa lui, dar încăpățânarea și-a spus cuvântul, astfel că am fost nevoit să-l scot aproape cu forța. L-am lăsat pe calea ferată, iar vecinul mi-a mulțumit că i-am salvat viața. După nici 30 de minute apa i-a măturat casa de pe fața pământului. (...) Ne-am întors acasă cu tata să ne schimbăm cu haine uscate pentru că începea să se întunece. La ora 21 s-a întrerupt curentul în tot orașul pentru că un stâlp de înaltă tensiune, înalt de 25 m, a căzut în apă și astfel totul a intrat în beznă. Curtea casei, strada erau pline de apă. În acel moment am intrat cu tata în casă și am auzit la scurt timp un zgomot. Mi-am dat seama că s-a rupt lanțul cu care era legată barca și am sărit în apă după ea. Am reușit să o prind, dar barca s-a umplut cu apă și tata a mers să ia o găleată să scoatem apa afară din barcă. Atunci când am vrut să ne urcăm în ea, o nouă viitură a luat barca, eu m-am aruncat în apă după ea, dar n-o mai puteam controla. Barca m-a coborât spre linia ferată, iar tata a rămas pe treptele casei', a arătat Otto Lurtz, citat de Independentul Sighișorean.

Otto Lurtz a spus că a stat toată noaptea pe calea ferată, era întuneric beznă și apa venea din ce în ce mai mare, iar pe la ora două noaptea s-a auzit o pocnitură puternică, iar casa familiei sale, de pe str. Clujului, s-a prăbușit, în timp ce tatăl său era în pod.

'Noaptea aceea a trecut cu greu, cu frig, teamă și îndoiala care mă măcina gândindu-mă la tata. Oare unde putea fi? Nu știam dacă mai trăiește sau nu, speram să fi înotat și să fi scăpat. Atât de mult speram asta! A venit dimineața, s-a luminat de zi și-am văzut că pe locul unde a fost casa mea era acum o grămada de ruine acoperite de apă. Am plecat cu barca și am încercat să ajut în stânga și în dreapta vecinii, oamenii care aveau nevoie de mine. În durerea aceea mare, când pierzi pe cineva din familie, n-am știut ce altceva să fac decât să mă bag să salvez oameni, asumându-mi răspunderea pentru viețile altora. Spun asta deoarece era un mare risc ca barca să se răstoarne și să pun în pericol viețile celor pe care, de fapt, voiam să-i salvez. În barcă nu puteam să urc mai mult de două persoane, ea fiind construită pentru a suporta trei persoane, dacă o barcă este prea grea, nu se poate vâsli. Eram foarte îndurerat de faptul că nu am putut să-mi salvez tatăl și cu durerea aia mare m-am dus și i-am salvat pe ceilalți oameni', a povestit Otto Lurtz.

Acesta a descris ororile pe care le-a văzut în timpul inundațiilor, cum a ajuns în spital în urma frigului și cum și-a luat cu el barca, precum și modul în care a primit vestea morții tatălui său, al cărui trup a fost găsit după o săptămână. El a mai spus că tatăl său a fost îngropat într-un costum primit de la un prieten, întrucât apa le luase absolut tot. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)