Covasna: Luni, ședință de Guvern pentru acordarea de ajutoare destinate evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații
Guvernul va organiza, luni după-amiază, o ședință extraordinară pentru a adopta o hotărâre privind alocarea de ajutoare necesare evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații, a anunțat, duminică, premierul interimar Cătălin Predoiu.
El a precizat, că, deși Guvernul se află într-o formulă interimară, va adopta toate măsurile care se încadrează în limitele constituționale ale actualului mandat.
'Vom avea o ședință de Guvern urgentă, în afara programului normal săptămânal. Mâine, luni după amiază, se va întruni Guvernul pentru a adopta această hotărâre, pentru a aloca ajutoarele pentru evaluări și refaceri la Praid. Și în continuare tot ce ține de acest guvern în limitele lui de capacitate de funcționare, de exercițiu constituțional, vor fi luate toate aceste decizii ', a declarat Cătălin Predoiu.
Premierul a menționat că în România există aproximativ 10.000 de kilometri de diguri care protejează comunități și care ar necesita o analiză concretă a gradului de uzură, precum și un plan structurat de reparații și de modernizare a infrastructurii învechite.
'Sunt 10.000 de km de diguri în România, aproximativ, care protejează diverse comunități, sunt instalate pe diverse cursuri de apă. Dacă aș fi un guvern plin, aș institui imediat o politică de evaluare rapidă nu numai a acestor diguri, nu numai a acestor lucrări de infrastructură, ci a tot ce înseamnă infrastructură critică din România, de la conducte de transport până la poduri, podețe și așa mai departe. Pentru că sunt lucrări care sunt făcute cu zeci de ani în urmă și trebuie văzut, concret, la fiecare astfel de investiție, care este gradul de uzură, dacă sunt necesare reparații, dacă nu sunt necesare reparații și făcut un program structurat de revitalizare a acestei infrastructuri. Numai că acest guvern este unul interimar, după cum știți, și are capacitate limitată de a lua decizii. Asta spune Constituția. Tot ce putem lua noi ca decizie, luăm. Și deja am luat, repet, hotărârile CNSU (Comitetului Național pentru Situații de Urgență), care mâine vor fi încorporate într-o hotărâre de Guvern (...) Și este o activitate pentru viitorul guvern de a intra în plin în această problematică a infrastructurilor critice', a mai spus premierul interimar Cătălin Predoiu.
Predoiu a efectuat duminică o vizită în zonele cele mai afectate de inundații din județul Covasna, respectiv în localitățile Boroșneu Mare și Băcel, însoțit ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: gov.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reiterat, marți, după expirarea ultimatumului dat de partid lui Adrian Veștea de a-și depune mandatul de premier desemnat, că parlamentarii liberali nu vor vota învestirea lui și îi solicită să renunțe la nominalizare. La ora 10:00, a expirat ultimatumul dat de PNL lui Veștea de a-și depun
Adrian Veștea: Poziția mea nu se schimbă - nu îmi depun mandatul
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți dimineața, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, că poziția lui nu se schimbă și nu își va depune mandatul. 'Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea. Am acceptat această responsabilitate cu deplină asumare și
Neamț/Laurențiu Leoreanu: PNL rămâne unit; domnul Veștea are obligația morală să-și depună mandatul
Președintele filialei PNL Neamț, Laurențiu Dan Leoreanu, a declarat, marți, că Adrian Veștea are obligația morală să își depună mandatul de prim-ministru. 'Biroul Politic Național al PNL a decis aseară, târziu, să nu susțină candidatura lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Rezultatul votului a fost unul clar și fă
Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea a expirat
Ultimatumul dat de conducerea PNL liberalului Adrian Veștea pentru a-și depune mandatul primit de la președintele Nicușor Dan de a forma Guvernul a expirat marți dimineața la ora 10:00. Biroul Politic Național al PNL i-a cerut luni seara premierului desemnat Adrian Veștea să își depună mandatul. 'Având în v
Ludovic Orban: Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea
Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, a declarat marți dimineața liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban. 'Partidul Național Liberal a hotărât în forurile statutare, în mod democratic, cu o majoritate largă, că nu susține învestirea unui guvern condus de premierul des
Remus Pricopie: Adrian Veștea ar trebui să își depună mandatul
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, a declarat marți că premierul desemnat, Adrian Veștea, ar trebui să își depună mandatul iar președintele Nicușor Dan să convoace consultări cu partidele parlamentare, 'în spiritul și litera Constituției', pentru 'detensionarea situației și reconstruirea încre
Abrudean: Nu poți vota un Guvern format pe încălcări ale deciziilor propriului partid
PNL are obligația să nu gireze formarea unui Guvern care se va afla sub semnul lipsei de legitimitate și al încălcării principiilor democratice, a declarat, luni, președintele Senatului, Mircea Abrudean, după decizia Biroului Politic Național al partidului de a nu susține Guvernul Adrian Veștea. 'Partidul Național Liberal a decis &ic
Bolojan: PNL nu susține Guvernul Veștea având în vedere că desemnarea s-a făcut fără consultarea partidului
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului, iar liberalii care vor vota un astfel de executiv își vor pierde calitatea de membri ai formațiunii, a anunțat, luni se
Ilie Bolojan: PNL îi solicită președintelui României să reia consultările cu partidele
Partidul Național Liberal îi solicită președintelui Nicușor Dan să reia consultările cu partidele politice în vederea formării unui guvern susținut 'într-o manieră transparentă', a declarat, luni seara, liderul PNL, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. 'Considerăm că, în perioada următoare, dat fiind situa
Adrian Veștea: Nu îmi depun mandatul de premier desemnat
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat luni seara, după încheierea ședinței BPN al PNL, că nu își va depune mandatul. 'Tocmai ce s-a încheiat ședința Biroului Politic Național, alături de deputații și senatorii PNL, primarii și președinții CJ, în urma căreia mi-am spus punctul de vedere. Vreau să fie foarte clar
Sighiartău: Decizie PNL - grupurile parlamentare să nu susțină Guvernul Veștea; premierul desemnat să își depună mandatul
Conducerea PNL a decis, luni, să nu susțină Guvernul Veștea și i-a dat premierului desemnat termen ca până marți dimineață să-și depună mandatul. 'Vot pentru ca Adrian Vestea să își depună mandatul până mâine la ora 10:00. Pentru 39, 13 împotrivă , 3 abțineri',
Veștea: Doresc guvernul format din toate partidele proeuropene -USR, UDMR, PSD și PNL și minoritățile
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat că își dorește ca guvernul pe care-l va propune spre validare în Parlament să fie format din reprezentanți ai partidelor pro-europene, respectiv USR, UDMR, PSD și PNL, plus grupul minorităților din Parlament. El a răspuns astfel, întrebat ce ministere va dori să păstreze pentru libe
Robert Sighiartău susține organizarea unui congres, pentru a stabili fără echivoc direcția PNL
Deputatul Robert Sighiartău, membru al Biroului Politic Național al PNL, a propus convocarea unui congres care să stabilească 'fără echivoc' direcția partidului. Mesajul a fost transmis, luni, în cadrul Biroului Politic Național al PNL, întrunit după ce prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea a fost desemnat premier.
Veștea a plecat din ședința PNL: Nu am o rezoluție finală, trebuie să ajung într-un platou de televiziune
Premierul desemnat Adrian Veștea a plecat, luni, din ședința Biroul Politic Național al PNL și a spus că încă nu are o rezoluție din partea conducerii liberalilor, dar trebuie să ajungă într-un platou de televiziune, precizând că nu își depune mandatul în cazul în care va fi respins de liberali. 'Nu există o rezoluție da
SGG solicită RA-APPS clarificări privind baza legală a atribuirii anumitor imobile
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, anunță continuarea demersurilor de verificare și clarificare a situației unor imobile aflate în administrarea RA-APPS, în urma informațiilor apărute după publicarea listei proprietăților instituției. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, în cadrul analizei efectuate împreună













