SGG solicită RA-APPS clarificări privind baza legală a atribuirii anumitor imobile
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, anunță continuarea demersurilor de verificare și clarificare a situației unor imobile aflate în administrarea RA-APPS, în urma informațiilor apărute după publicarea listei proprietăților instituției.
Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, în cadrul analizei efectuate împreună cu echipa sa, au fost identificate mai multe situații care ridică semne de întrebare cu privire la modul de atribuire și utilizare a unor bunuri ale statului, inclusiv terenuri și apartamente acordate unor entități private sau politice, în condiții care necesită explicații suplimentare și o fundamentare legală clară.
În acest context, Secretariatul General al Guvernului a transmis o solicitare oficială către RA-APPS pentru clarificarea unor aspecte privind baza legală a atribuirii anumitor imobile, criteriile de selecție și excludere din listele publicate, precum și situațiile în care proprietăți ale statului au fost acordate pe perioade nedeterminate.
'Transparența și clarificarea modului în care sunt administrate bunurile statului nu sunt negociabile. Cetățenii au dreptul să știe cum sunt folosite proprietățile publice și în baza căror decizii. Atunci când apar situații greu de explicat sau care ridică suspiciuni legitime, obligația noastră este să cerem răspunsuri și să aducem lumină acolo unde prea mult timp a existat opacitate. Vom continua acest proces cu determinare și respect pentru lege, indiferent de presiunile politice sau instituționale', a afirmat Reșitnec, citat în comunicat.
Într-o postare pe Facebook pe același subiect, el a dat exemple de imobile administrate de RA-APPS în cazul cărora trebuie oferite clarificări.
'Hai să vă dau câteva exemple pe care le-am descoperit împreună cu colegii mei după publicarea listei cu imobile RA-APPS, pe 10 iunie:
un teren din proprietatea statului dat unei firme private, gratuit, fără explicații, de pe urma căruia aceasta profită împreună cu parcarea din fața lui. Un apartament de 250 mp dat partidului ALO (Alianța Lege și Ordine), co-fondat de un putinist anchetat și arestat de DIICOT!!! Pentru trădare și colaborare cu Moscova. Apartament folosit ca locuință de președintele partidului. Două apartamente pe Kiseleff, în zonă centrală, date Partidului Bunăstării Decente. Pe ochi frumoși și albaștri. 400 mp în total. Și mai sunt destule cazuri care ridică serioase semne de întrebare', a arătat Reșitnec. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu: Cultura nu e un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație
Cultura nu este un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație, a afirmat, miercuri, premierul Luca Niculescu, cu ocazia participării la preluarea mandatului la Ministerul Culturii de către Ioana Ciocan. 'Îi mulțumesc fostului ministru, Andras Istvan Demeter, pentru activitatea de
Neculăescu, discuție cu omologul leton: România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică
România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Acesta a discutat miercuri cu omologul leton, Baiba Braze, în prima sa zi la Ministerul Afacerilor Externe. ''Schimb valoros astăzi cu Braze Baiba. Români
Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe
Europarlamentarul Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe, informează Uniunea Salvați România (USR). 'La jumătatea mandatului de europarlamentar, Dan Barna s-a bucurat din nou de încrederea colegilor și va continua să coordoneze activitatea colegilor Renew din cele șase comisii cu componentă tematică de aface
Mureșan nu se plânge de 'arbitrajul' președintelui în criza politică: 'Trebuie să câștigăm nu cu 1-0, ci cu 3-0 la următoarele alegeri parlamentare'
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), desemnat recent pentru funcția de premier, dar al cărui guvern nu a obținut voturile necesare învestirii în Parlament, a declarat miercuri, la Strasbourg, că nu se va plânge de modul în care președintele Nicușor Dan 'a arbitrat' criza po
MAE/ Atenționare de călătorie: Serbia - restricții ale traficului auto în Belgrad
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Serbia că, în data de 22 octombrie, în Belgrad, sunt anunțate mai multe evenimente cu caracter public care vor conduce la impunerea de restricții ale traficului auto, închiderea unor artere importante de circul
Siegfried Mureșan: Premierul este vulnerabil la populismul cunoscut al PSD; riscul e mare ca PSD să înceapă risipa
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul Luca Niculescu este vulnerabil la 'populismul cunoscut al PSD', în ciuda eventualelor sale bune intenții, și riscul e mare ca PSD să înceapă risipa banului public și să pericliteze stabilizarea obținută cu greu, a declarat miercuri, la Strasbourg, pentru AGERPRES, eurodeputatul
Premierul Niculescu a discutat cu omologul bulgar despre coordonarea față de provocările din regiunea Mării Negre
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, discuțiile fiind axate pe consolidarea coordonării bilaterale, ca răspuns la provocărilor actuale de securitate și conectivitate din regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică foarte bună cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev. Am discutat m
Dan Reșitnec - eliberat, la cerere, de la SGG; Petru Farago preia atribuțiile până la numirea conducătorului instituției
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), a fost eliberat, la cerere, din funcție, atribuțiile acestuia fiind preluate de Petru Farago, secretar general adjunct, până la numirea conducătorului instituției. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. '&
Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor
România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar
Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare
Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați
Fenechiu: Ipotezele că în PNL va fi dihonie foarte mare sunt ușor exagerate; lucrurile au început să se calmeze
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu crede că un congres al PNL va avea loc foarte repede, menționând că 'lucrurile au început să se calmeze' și sunt 'ușor exagerate' 'ipotezele' că în partid va fi 'dihonie foarte mare și urmează diverse lucruri'. 'Cu s
Dan Neculăescu - dialog cu omologul din R. Moldova: Sprijinul pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm
Sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după convorbirea cu omologul din Republica Moldova, Mihai Popșoi. 'L-am reasigurat că sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, în spiritul Parteneriatului n
Tulcea: Prefectul Eugen Terente (USR) spune că nu demisionează pentru că județul nu are și un subprefect
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, președinte al filialei județene a USR, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că nu demisionează din funcție din motive administrative și așteaptă reacțiile Corpului de control al premierului României și ale Consiliului Județean (CJ) în urma raportului privind legalitatea activităților agricole din Delta Dunării.
Fenechiu: Mircea Abrudean rămâne președintele Senatului; a fost ales și n-am văzut pe nimeni să revendice postul
Mircea Abrudean va rămâne președintele Senatului după trecerea PNL în opoziție, a precizat miercuri liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, menționând că el a fost ales, nu numit, în acest post, care nu a fost revendicat de nimeni. 'Domnul Abrudean n-a fost numit politic, domnul Abrudean a fost ales de senato



