Dan Neculăescu a preluat mandatul de ministru de Externe, în prezența premierului Luca Niculescu (GALERIE FOTO)
Dan Neculăescu a preluat miercuri mandatul de ministru al Afacerilor de Externe, în prezența premierului Luca Niculescu.
Evenimentul a avut loc la sediul MAE.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Anterior, Dan Neculăescu a fost ambasador al României la NATO.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Noul ministru de Externe a transmis un prim mesaj marți, după învestirea Guvernului Niculescu, arătând că se va concentra pe implementarea programului de guvernare, cu obiective clare și măsurabile, iar atenția sa va merge, înainte de orice, către securitatea României și a românilor.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
''Este prima mea postare aici și mă bucur să o fac într-un moment de mare responsabilitate: preluarea mandatului de ministru al Afacerilor Externe al României, după 24 de ani de carieră în MAE. Este o adevărată onoare și, în același timp, un test uriaș pentru mine. Mă concentrez din prima zi pe implementarea programului de guvernare, cu obiective clare și măsurabile, iar atenția mea va merge, înainte de orice, către securitatea României și a românilor!'', a scris el pe Facebook.
Neculăescu a vorbit despre importanța Mării Negre.
''Veți auzi de multe ori de la mine despre importanța Mării Negre, așa cum o vor auzi constant și omologii mei, ori de câte ori voi susține nevoia unui efort comun pentru siguranța acestei regiuni. Marea Neagră trebuie să stea în prim-planul agendei euroatlantice, exact așa cum am văzut și astăzi la sediul NATO, în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, convocată la solicitarea expresă a președintelui Nicușor Dan. Piloții noștri au demonstrat curaj și profesionalism zilele trecute, când au doborât două drone deasupra Mării Negre. Mai departe, eu și diplomații noștri ne vom asigura că îi avem pe Aliați și pe partenerii din UE ferm alături de noi și că provocările de securitate cu care ne confruntăm primesc toată atenția și răspunsul cuvenit. În egală măsură, le transmit tuturor românilor că misiunile noastre le vor fi mereu alături. Mulțumesc și rămânem aproape!'', a spus noul ministru de Externe. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
>>> Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
* VIDEO Ceremonie la Palatul Cotroceni; membrii Guvernului Niculescu au depus jurământul
* Decretul pentru numirea Guvernului Niculescu - publicat în Monitorul Oficial
* Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent), învestit ministru al Afacerilor Externe (fișă biografică)
* LIVE UPDATE Parlament/ Comisii - audieri ale miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Prefectul Eugen Terente (USR) spune că nu demisionează pentru că județul nu are și un subprefect
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, președinte al filialei județene a USR, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că nu demisionează din funcție din motive administrative și așteaptă reacțiile Corpului de control al premierului României și ale Consiliului Județean (CJ) în urma raportului privind legalitatea activităților agricole din Delta Dunării.
Fenechiu: Mircea Abrudean rămâne președintele Senatului; a fost ales și n-am văzut pe nimeni să revendice postul
Mircea Abrudean va rămâne președintele Senatului după trecerea PNL în opoziție, a precizat miercuri liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, menționând că el a fost ales, nu numit, în acest post, care nu a fost revendicat de nimeni. 'Domnul Abrudean n-a fost numit politic, domnul Abrudean a fost ales de senato
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei, apreciind că numirea unui ministru de Interne care a fost condamnat reprezintă 'o sfidare pentru toți oamenii decenți' din Ministerul Afacerilor Interne. 'Mi se pare o sfidare pentru toți oamenii decenți din Ministerul Afacerilor Interne să le pui șef un condamnat. Dar
PSD: Neacșu este ținta atacurilor USR pentru o condamnare pentru care a intervenit reabilitarea de drept
PSD acuză USR că aplică standarde diferite în funcție de interesele politice, după ce reprezentanții formațiunii l-au criticat pe Marian Neacșu pentru o condamnare din 2016, în cazul căreia a intervenit reabilitarea de drept, potrivit social-democraților. 'Ipocrizie fără limite! Marian Neacșu este astăzi ținta atacurilor USR pe
Ungureanu: Pacienți cu boli foarte grave sunt împiedicați de statul român să aibă acces la tratamente moderne
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a atras atenția, miercuri, asupra cazurilor unor pacienți din România, cu boli foarte grave, care au trebuit 'să fugă în afara țării' să-și facă rost de un tratament pe bază de canabis medicinal. 'Unii dintre pacienții din România cu boli foarte grave au trebuit să fugă efectiv &ici
Camera Deputaților/Bullyingul în educație - pe agenda parlamentarilor; Raisa Enachi: Nu putem vorbi despre educație fără demnitate
Deputata Raisa Enachi a susținut necesitatea consolidării protecției copiilor victime ale bullyingului, astfel încât aceștia să fie ascultați și protejați, fără a fi constrânși să se împace cu agresorii sau să fie îndepărtați din colectivul școlar, în cadrul mesei rotunde 'Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilita
Senat: Grupul PACE - Întâi România nu va fi reînființat
Grupul parlamentar PACE - Întâi România rămâne desființat, întrucât cererea de reînființare a acestuia nu a fost semnată decât de cinci din cel puțin șapte senatori, număr minim necesar constituirii. Potrivit unor surse parlamentare, senatorii Rodica Cușnir și Cristian Rusu nu au mai semnat solicitarea de reconst
Radu Miruță spune că mecanismul intern de predicție privind dronele și-a demonstat succesul
Fostul ministru al Apărării Radu Miruță a declarat miercuri, la prezentarea bilanțului mandatului său, că mecanismul intern de predicție a pătrunderii dronelor în spațiul aerian românesc 'și-a demonstrat succesul'. El a anunțat, totodată, că programul european SAFE prevede 2,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea capabilități
Luca Niculescu: Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului
Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului, a declarat miercuri premierul Luca Niculescu. Acesta a participat la preluarea mandatului de către noul ministru al Educației, Sorin Costreie, și de către ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu.
Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, adoptat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, un proiect de lege inițiat de Guvern care vizează facilitarea obținerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale. Proiectul transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2023/1544 și instituie obligația operatorilor economici care furnizează servi
Ștefan-Radu Oprea a preluat mandatul de la Apărare; priorități - consolidarea securității la Marea Neagră și operaționalizarea hubului de securitate
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a prezentat, miercuri, la preluarea mandatului, principalele sale priorități, printre care consolidarea securității în regiunea Mării Negre, operaționalizarea hubului de securitate și dezvoltarea capacităților de prevenire și răspuns la amenințările reprezentate de drone. Ștefan-Radu Oprea a preluat mandat
Dan Neculăescu: Marea Neagră va fi o prioritate absolută
Marea Neagră va fi 'o prioritate absolută', a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după preluarea mandatului. 'Prezența prim-ministrului Luca Niculescu astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, chiar la preluarea mandatului, este un semnal puternic de susținere pentru echipa MAE și o confirmare
Irineu Darău (USR): Adăugarea ministrului delegat la Ministerul Economiei, folosită pentru a exploda cheltuielile publice
Fostul ministru al Economiei Irineu Darău reproșează PSD faptul că vrea să se folosească de adăugarea unui post de ministru delegat pentru a crește cheltuielile ministerului. 'Ironia face că exact luni, după mari bătălii în instanță ale PSD, asumat pe partid, au reușit să suspende și acea reorganizare pe care am făcut-o. O să vedem.
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene
Nicușor Dan se întâlnește joi cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Sean Clancy, transmite Administrația Prezidențială. La finalul zilei, șeful statului a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care are ca temă principală securitatea din zona Mării Negre. În cursul reuniunii, se vor an
Nicușor Dan: Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică
Uniunea Europeană a transformat apărarea democrației într-o prioritate strategică, iar scutul european pentru democrație, adoptat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, propune o abordare integrată, pe trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional; consolidarea instituțiilor, a alegerilor libere și a presei independente; creșterea rezilien

