logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Firmele europene de utilități să grăbesc să se protejeze împotriva lipsei vântului

Imagine din galeria Agerpres

După ce au cheltuit aproximativ 380 de miliarde de dolari în ultimul deceniu pentru a dubla capacitățile de producție a energiei eoliene în Europa, firmele de utilități se îndreaptă acum spre o piață obscură în ideea de a se proteja de o perioadă prelungită de vreme calmă, transmite Bloomberg.

Absența vântului reamintește faptul că indiferent cât de multe turbine eoliene ridici, producția reală de electricitate va fi dictată de cât de mult bate vântul. Calculele specialiștilor de la Universitatea din Maine arată că viteza vântului în Europa în perioada februarie-aprilie 2025 este posibil să fi înregistrat cel mai mare declin față de media multianuală de după 1940.

În consecință, firmele de utilități se îndreaptă spre piața derivatelor meteo, unde pot încheia mai multe contracte de 'hedging' pentru vara acestui an decât în trecut, spune Pierre Buisson, specialist la compania de reasigurări Munich Re. Acesta a dezvăluit că, recent, a lucrat la patru-cinci mari solicitări pentru un contract de hedging, mai mult decât de obicei, iar acum atenția s-a îndreptat spre lunile de vară.

'Interesul în hedging-ul pe vânt a crescut semnificativ în ultimii doi-trei ani iar actuala absență a vântului a pus și mai mult lemn pe foc', spune Ralph Renner, fost trader de electricitate care acum lucrează la Parameter Climate, care consiliază companiile cu privire la opțiunile de hedging.

Operatorii de parcuri eoliene cumpără contracte care le oferă protecție împotriva perioadelor cu vânt sub așteptări. Dacă o companie de utilități se așteaptă să producă o anumită cantitate de terawați-oră de energie eoliană într-o anumită perioadă, dar nu reușește să își atingă țintele din cauza unor viteze insuficiente ale vântului, firma va primi despăgubiri de la o contraparte, precum Munich Re, Swiss Re AG sau alte firme similare.

Derivatele meteo există de mai multe decenii pentru a oferi protecție împotriva unor evoluții meteo negative. Astfel de produse sunt obișnuite în alte domenii, de la agricultură și până la evenimente sportive, călătorii și divertisment. Însă, în timp ce majoritatea piețelor de materii prime și energie au devenit mai transparente în ultimele decenii, ca urmare a presiunilor organismelor de reglementare, piața derivatelor meteo a rămas opacă. Nu există date disponibile cu privire la cât de răspândit este hedging-ul pe vânt și firmele care activează pe această piață nu au oferit detalii.

Cei mai mari producători de energie eoliană din regiune au adăugat capacitate anul trecut. Grupul spaniol Iberdrola SA a raportat o mică creștere a producției în primul trimestru, în timp ce producția grupului Orsted AS a scăzut. În cazul RWE AG, cel mai mare producător de electricitate din Germania, producția de energie eoliană offshore a scăzut cu până la o treime. Toate aceste firme nu au dorit să ofere detalii cu privire la hedging-ul pe vânt.

'Companii precum RWE ar putea pierde zeci de milioane de euro din cauza unei perioade prelungite cu viteze reduse ale vântului', spune analistul Bloomberg Intelligence, Patricio Alvarez.

Absența vântului este un rezultat al unor sisteme de înaltă presiune care au devenit neobișnuit de frecvente și mai îndelungate în Europa în acest an. Asta a creat condiții meteo neobișnuit de uscate și calme.

'Există îngrijorarea că tendințele cu vânt slab ar putea persista', spune Robin Girmes, fost trader pe vreme la RWE și care acum consiliază companiile de utilități prin propria sa firmă RM Energy Weather GmbH.

Chiar dacă modele de prognoză meteo pe termen lung sunt pline de incertitudine, o analiză realizată de MetDesk Ltd. arată că perioadele cu viteze mici ale vântului vor persista pe parcursul verii, ceea ce ar putea crește și mai mult nevoia de hedging.

'Vântul este greu de prognozat iar volatilitatea vântului este extrem de mare. Această volatilitate ridicată poate avea un impact semnificativ asupra prețurilor, ceea ce face extrem de atractiv hedging-ul pe vânt', spune Ralph Renner de la Parameter Climate. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 217

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic Extern 19-06-2025 18:51

FMI trage un semnal de alarmă cu privire la stagnarea economiei zonei euro

Europa riscă să stagneze în absența unor măsuri urgente care să contracareze încetinirea creșterii economice, investițiile slabe și intensificarea amenințărilor geopolitice, a avertizat joi Fondul Monetar Internațional, transmite Bloomberg. Tensiunile comerciale și cererea scăzută sufocă economia, iar riscurile sunt orientate semnificativ în

Economic Extern 19-06-2025 17:58

Accesul la pământurile rare, prioritatea Uniunii Europene la summitul cu China

Liderii Uniunii Europene vor profita de un summit cu China luna viitoare pentru a obține un acces mai bun la materiile prime și mineralele critice rare din țara asiatică, au spus patru surse familiarizate cu planurile, în contextul în care cele două părți au de soluționat mai multe chestiuni legate de tarife, informează joi Reuters. De ani de zile,

Economic Extern 19-06-2025 16:35

Grevă generală vineri în transporturi în Italia, un protest față de creșterea decalajelor sociale și a cheltuielilor militare

Italia va trece vineri printr-o grevă generală de 24 de ore în sectorul transporturilor, în semn de protest față de salariile mici, nesiguranța locurilor de muncă și participarea Italiei la reînarmarea europeană, relatează joi agenția EFE. Protestul a fost convocat de principalele sindicate italiene, care denunță 'deteriorarea condițiilor

Economic Extern 19-06-2025 16:22

Rusia va continua să livreze petrol și gaze Ungariei, spune ministrul ungar al Afacerilor Externe

Livrările de petrol și gaze naturale rusești către Ungaria vor continua, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, cu prilejul unei vizite în Rusia, unde a avut discuții cu vicepremierul rus Alexander Novak precum și cu directori de top de la companiile Rosatom și Gazprom, transmite Reuters. Comisia Europeană a anunțat marți

Economic Extern 19-06-2025 15:35

UE s-a resemnat cu ideea unor tarife generalizate de 10% la bunurile exportate în SUA

Oficialii europeni sunt din ce în ce mai resemnați cu ideea că la baza oricărui acord comercial dintre SUA și Uniunea Europeană vor sta tarife vamale reciproce de 10%, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea negocierilor. Președintele Donald Trump a anunțat o gamă largă de tarife care se aplică partenerilor comerciali și vrea să reducă

Economic Extern 19-06-2025 15:26

China inundă piața auto din Brazilia cu automobile electrice ieftine

Cea mai mare navă specializată în transportul de automobile, cu o suprafață comparabilă cu 20 de terenuri de fotbal, a terminat voiajul inaugural la finele lunii trecute, când a andocat în portul brazilian Itajai, însă nu toată lumea a salutat venirea navei, transmite Reuters. BYD, cel mai mare producător chinez de automobile electrice

Economic Extern 19-06-2025 15:14

Bill Gates, invitat de Parlamentul European la o dezbatere consacrată dezvoltării Sudului Global

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Președintele Fundației Gates, Bill Gates, va participa în 24 iunie, la Bruxelles, la o dezbatere în Parlamentul European privind inovarea și asistența pentru dezvoltare ca stimulente esențiale pentru ameliorarea standardelor și viață și sănătate în Sudul Global. Potrivit u

Economic Extern 19-06-2025 15:13

Eurodeputații cer mai multă coordonare în gestionarea rețelelor de electricitate europene

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a votat joi o rezoluție ce include o serie de propuneri pentru modernizarea rețelelor de electricitate din Uniunea Europeană, pentru integrarea energiilor regenerabile și pentru încurajarea investițiilor în infrastructura în vederea creșterii capacității de tran

Economic Extern 19-06-2025 15:01

Kremlinul mizează pe coridorul cu India, indiferent de cum se încheie războiul dintre Israel și Iran

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că Moscova se așteaptă să relanseze proiectele de construcție a coridorului logistic Nord - Sud ce ar urma să unească India și Rusia traversând Iranul, odată ce războiul dintre Iran și Israel se va încheia, indiferent de cum se va soluționa el, informează EFE. 'În or

Economic Extern 19-06-2025 14:49

UNCTAD: Declinul investițiilor globale ar putea să se agraveze din cauza tarifelor

Investițiile străine directe globale au scăzut în 2024, pentru al doilea an consecutiv, și există temeri că declinul din acest an ar putea fi și mai amplu, în contextul în care tensiunile comerciale afectează încrederea investitorilor, a anunțat Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), într-un raport publicat joi, transm

Economic Extern 19-06-2025 14:22

România a avut printre cele mai mici prețuri din UE luate în calcul la cheltuielile de consum, în 2024

Nivelul prețurilor luate în calcul la cheltuielile pentru consumul gospodăriilor în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (60% din media UE), România (64%) și Polonia (72%), arată datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Economic Extern 19-06-2025 13:35

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții în aprilie

Lucrările de construcții au crescut cu 1,4% în Uniunea Europeană și cu 1,7% în zona euro, în aprilie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 0,3% în UE și de 0,2% în zona euro, iar Ungaria, Spania, Slovenia, Portugalia și România au fost țările membre cu cel mai puternic avans pe acest segment,

Economic Extern 19-06-2025 11:28

Rusia este în pragul recesiunii (ministrul Economiei)

Rusia este pe punctul de a intra în recesiune, a avertizat joi ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov, la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, transmite Reuters. Luna aceasta, Banca Centrală a Rusiei (NBR) a redus dobânzile de la 21% la 20%, pentru prima dată din 2022, după ce în ultimele luni companiile s-au plâns

Economic Extern 19-06-2025 09:47

BCE: Creditele ipotecare vor afecta consumul până în 2030

Majorarea plăților pentru creditele ipotecare va afecta consumul în zona euro încă cinci ani, în pofida reducerii dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, arată rezultatele unui studiu efectuat de BCE, transmite Reuters. Din iunie 2024, BCE a redus de opt ori dobânzile, dar a indicat o pauză în relaxare

Economic Extern 18-06-2025 23:27

VIDEO/SUA: Fed menține dobânda de referință, Trump îl critică pe Powell

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, un statu-quo prelungit care crește frustrarea președintelui Donald Trump față de aceasta, notează AFP. Într-o decizie larg așteptată de piețe, Fed a menținut dobânda într-un interval cuprins &icir