Confederația Patronală Concordia solicită responsabilitate economică și numirea rapidă a unui guvern

Confederația Patronală Concordia, organizație care reprezintă companii cu jumătate de milion de angajați, solicită tuturor actorilor politici, în special partidelor parlamentare, să dea dovadă de responsabilitate față de economia românească și să urmărească numirea cât mai rapidă a unui guvern stabil, cu o majoritate clar asumată, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
'Îl felicit pe domnul Nicușor Dan pentru victorie și sunt convins că va păstra drumul european, așa cum ne-a asigurat. Am apreciat aplecarea domniei sale asupra temelor economice și promisiunea că nu va încuraja creșterea taxelor, ci cheltuirea responsabilă a banului public, combaterea evaziunii fiscale, reducerea birocrației și reformă administrativă. Noul președinte al României are în Concordia un partener solid, alături de care va putea lucra pentru îndeplinirea acestor obiective', a afirmat Dan Șucu, președintele Concordia.
În acest context, Concordia solicită tuturor actorilor politici, în special partidelor parlamentare, 'să dea dovadă de responsabilitate față de economia românească și să urmărească numirea cât mai rapidă a unui guvern stabil, cu o majoritate clar asumată'.
'Viitorul guvern are de purtat negocieri dificile cu Comisia Europeană și cu agențiile de rating pentru a restabili încrederea în țara noastră. Reamintim că ne confruntăm cu provocări economice majore, ce necesită acțiune imediată și coerentă, și orice decizie economică trebuie să fie agreată cu mediul de afaceri reprezentativ. Alegerile recente ne-au arătat că este nevoie mai mult ca oricând de un dialog permanent al autorităților cu societatea și mediul economic. Avem nevoie de transparență și comunicare continue, eficiente și reale', susțin reprezentanții Concordia.
Conform sursei citate, amânarea unor decizii clare și oneste, atât în ceea ce privește cheltuielile, cât și în privința politicii fiscale, nu va face decât să crească nivelul de impredictibilitate.
'Companiile au nevoie să înțeleagă ce costuri vor avea în viitorul apropiat pentru a nu bloca și amâna investiții esențiale pentru dezvoltarea economică a țării', se mai precizează în comunicat.
În acest context, reprezentanții Concordia recomandă noii conduceri a țării să se concentreze pe unele priorități, una dintre acestea fiind predictibilitatea fiscală. Astfel, Concordia solicită menținerea cotei unice și evitarea introducerii de noi taxe fără o evaluare temeinică a impactului economic.
Totodată, Concordia solicită reechilibrarea fiscal-bugetară 'prin măsuri cugetate care să nu frâneze economia, incluzând un plan pentru eliminarea cheltuielilor nejustificate, respectarea guvernanței corporative în companiile de stat, reducerea evaziunii fiscale printr-o colectare eficientă'.
O altă măsură recomandată de mediul de afaceri este debirocratizarea, prin accelerarea digitalizării instituțiilor publice, simplificarea procedurilor administrative și eficientizarea mecanismelor de accesare a fondurilor europene.
Pe lista de priorități se mai află și investițiile. Reprezentanții Concordia solicită operaționalizarea reformelor din PNRR și deblocarea fondurilor europene pentru stimularea creșterii economice.
'Confederația Patronală Concordia reafirmă disponibilitatea de a rămâne un partener de dialog angajat pentru noua președinție și pentru viitoarea guvernare. Mediul de afaceri trebuie să fie consultat pe problemele economice care afectează direct competitivitatea și dezvoltarea durabilă a României și a mediului privat. Subliniem că implementarea rapidă a măsurilor de reformă economică este esențială pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea de care economia României are nevoie pentru a continua să se dezvolte.', se mai precizează în comunicat.
Confederația Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești și este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel național. Organizația are o contribuție de 30% în PIB și peste 450.000 de angajați în 3.900 de firme mari și mici, cu capital românesc și străin. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CNAIR: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord se află într-un stadiu avansat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține, într-o postare pe Facebook, că lucrările pe lotul 1 al A0 Nord se află într-un stadiu avansat. Astfel, pe acest lot, în lungime de 17,5 km, cei doi antreprenori din Asocierea rom
CFR Călători reclamă subcompensarea și diminuarea veniturilor sale pe 2025 care pun în pericol transportul public
CFR Călători reclamă subcompensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători. 'Situația prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autoritățile în domeniu reprezintă o radiografie a situației financiare existente în acest moment prezentând, în acelaș
Cristian Popescu Piedone: ANPC nu emite autorizații de funcționare sau autorizații de construire
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu emite autorizații de funcționare sau autorizații de construire, a precizat Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, într-o postare pe Facebook, în contextul începerii Comandamentului Litoral și Delta Dunării 2025 al instituției. ANPC informează, astfel, publicul și operatorii
INS: Producția de țiței a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni; importurile s-au majorat cu aproape 37%
România a produs, în primele patru luni din 2025, o cantitate de țiței de 840.000 tone echivalent petrol (tep), cu 63.900 tep mai mică (-7,1%) față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de țiței au totalizat, în ianuarie-aprilie 2025, peste 2,98 mil
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile și de a tergiversa asumarea unor politici
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-și asume măsurile economice și fiscale de care România are nevoie crește îngrijorarea în rândul comunității de afaceri, tensiunea în societate și transmite semnale negative către partenerii instituționali, finanțatori și agențiile de rating, avertizează
USLM: Metroul este la un pas să cadă; solicităm aprobarea bugetului Metrorex pe 2025
Uniunea Sindicatului Liber din Metrou (USLM) solicită aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al societății Metrorex, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru a putea achiziționa materialele necesare unei bune funcționări a metroului bucureștean. ''Noi, cei din metrou, nu cerem d
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 90 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitațiile de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 90 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitațiile de joi, când a împrumutat 1,11 miliarde de lei, la dobânzi de 7,52% pe an, respectiv 7,46% pe an, prin două emisiuni de obligațiuni de stat de tip benchmark. Valoarea nominală a celor două emisiuni suplimentare a fost de 75 de mi
Investițiile străine directe au scăzut cu 12%, în primele patru luni
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în primele patru luni ale acestui an, 1,99 miliarde de euro, în scădere cu 12% față de 2,27 miliarde euro consemnate în perioada similară a anului trecut, informează Banca Națională a României printr-un comunicat remis vineri AGERPRES. '
Deficitul de cont curent a crescut cu 60% în primele patru luni, la peste 10,1 miliarde de euro
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 10,103 miliarde de euro în perioada ianuarie-aprilie 2025, în creștere cu 60,6% comparativ cu deficitul de 6,289 miliarde de euro din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naționale a României, publicate vineri. Balanța bunurilor a consem
Popa (BNR): Piețele financiare ne penalizează deja; o vor face cu o intensitate mai mare dacă nu venim cu un plan solid
Piețele financiare ne penalizează deja și o vor face cu o intensitate mult mai mare dacă România nu vine rapid cu un plan solid și credibil de reducere a deficitului bugetar, a afirmat, vineri, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). ''Am avut recent curiozitatea să ur
Bogdan Ivan a anunțat finalizarea celor două scheme de sprijin de 300 de milioane de lei pentru Praid
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a anunțat, vineri, finalizarea procedurilor ce vizează alocarea a 200 de milioane de lei pentru repararea daunelor provocate de inundațiile de la Praid și a 100 de milioane de lei pentru antreprenorii din turism ce activează în zona afectată de inundații.
(P) Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur România: Caterpillar pune împreună oamenii și tehnologia. La aniversarea unui secol de existență, aducem un nou concept de comunicare între operatori, mașini și antreprenori
Bergerat Monnoyeur România celebrează, zilele acestea, un secol de inovație și excelență în domeniul utilajelor pentru construcții, o sută de ani de când utilajele și tehnolo
Burduja: Astăzi se împlinesc 70 de ani de la 'prima tură' la Dispecerul Energetic Național
Dispecerul Energetic Național - celebrul DEN este una dintre cele mai importante instituții din România, un nod strategic care asigură, în fiecare secundă, funcționarea în siguranță a Sistemului Energetic Național, a scris vineri, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi (vineri, n.r.) se împlinesc 70 de ani de la
România se numără printre țările UE cu cele mai importante creșteri ale producției industriale în luna aprilie
Producția industrială în UE a scăzut în luna aprilie 2025, comparativ cu luna martie 2025, însă România se numără printre țările membre cu cele mai importante creșteri ale producției industriale de la o lună la alta, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Conform acestor date, în aprilie comp
Persoanele fizice se pot înscrie la Rabla Auto din 19 iunie; AFM publică un clip cu pașii necesari
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, pe 19 iunie, sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în programul Rabla Auto 2025 pe site-ul www.afm.ro, în acest sens fiind publicat un clip video informativ cu pașii de urmat, a anunțat vineri instituția, printr-un comunicat. 'Am pus