Cercetătorii de la CERN au transformat plumbul în aur, îndeplinind astfel visul alchimiștilor medievali
Oamenii de știință de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) au realizat o adevărată performanță științifică: transformarea plumbului în aur. Transformarea a fost realizată în cadrul experimentelor desfășurate cu ajutorul Marelui Accelerator de Hadroni (Large Hadron Collider - LHC), unul dintre cele mai puternice instrumente științifice din lume, informează vineri site-ul zdnet.fr.
Rezultatele experimentului au fost publicate săptămâna trecută într-un articol apărut în revista Physical Review Journals.
Scopul inițial al proiectului a fost acela de a face particulele subatomice să se ciocnească între ele la viteze apropiate de viteza luminii. Ideea era de a recrea condițiile care au existat în Univers imediat după Big Bang. În acest context, cercetătorii au provocat coliziuni între nuclee de plumb în interiorul LHC.
O descoperire neașteptată
Printr-o coincidență fericită, acele ciocniri au condus la un rezultat neașteptat: transformarea plumbului în aur. Plumbul are, într-adevăr, cu trei protoni mai mult decât aurul. Această diferență a jucat un rol cheie în proces.
'Transformarea plumbului în aur a fost visul alchimiștilor medievali. Acest vis a fost realizat la LHC', au scris oamenii de știință de la CERN în articolul lor.

În timpul experimentelor de la LHC, ionii din fascicul nu se ciocnesc întotdeauna în mod frontal. Uneori, ei pur și simplu se freacă unul de celălalt. În aceste cazuri particulare, în jurul ionilor se formează un câmp electromagnetic puternic, care generează un impuls de energie capabil să stimuleze nucleul de plumb. Acest fenomen, cunoscut sub numele de disociere electromagnetică, determină ejectarea a trei protoni. Odată ce această transformare a avut loc, plumbul devine aur.
O cantitate infimă de aur a fost produsă
În pofida acestei descoperiri fascinante, oamenii de știință îndeamnă la prudență. Între 2015 și 2018, coliziunile de la LHC au produs aproximativ 86 de miliarde de nuclee de aur. Această cantitate poate părea colosală. Însă ea reprezintă doar aproximativ a 29-a parte dintr-o trilionime dintr-un gram - o cantitate atât de mică, încât nu are nicio utilitate practică reală.
Ținând cont de costul colosal al operațiunii - în termeni de energie, timp și resurse -, această metodă de transformare a plumbului în aur este extrem de ineficientă, după cum a subliniat site-ul Futurism.com.
Cu toate acestea, cercetătorii consideră că această descoperire reprezintă un progres științific major, care va duce probabil la noi direcții de cercetare. 'Este pentru prima dată când procesul de transformare a plumbului în aur a fost demonstrat experimental și sistematic la LHC', a declarat Uliana Dmitrieva, cercetătoare la CERN. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Sursa foto: home.cern
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opt morți în urma unui seism de magnitudine 5,9 produs în Afganistan
Opt persoane au fost ucise și un copil a fost rănit vineri, după ce o clădire s-a prăbușit la Kabul din cauza unui cutremur, a anunțat Autoritatea Națională de Management al Dezastrelor din Afganistan, transmite Reuters. Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit vineri regiunea Hindu Kush din Afganistan, a anunțat și Centrul German de Geoștiințe
VIDEO Artemis 2: 'Crede-ne, arăți incredibil' - primul mesaj transmis către întreaga planetă de echipajul misiunii
Astronauții misiunii Artemis 2 au lansat primele lor mesaje video din spațiu, oferind publicului o perspectivă asupra călătoriilor dincolo de orbita terestră la aproximativ două zile după ce această călătorie istorică a început, transmite vineri Live Science. În prima transmisie a echipajului, astronauții descriu priveliștea uluito
Artemis 2: În drum spre Lună, astronauții desfășoară exerciții de resuscitare cardiopulmonară
Cei patru astronauți ai misiunii Artemis 2 a NASA sunt acum în drum spre Lună, după ce nava lor spațială Orion a reușit o manevră critică joi seară (2 aprilie) pentru a-i propulsa spre satelitul natural al Pământului, unde vor ajunge pe 6 aprilie, dar până atunci, în cursul zilei de vineri, astronauții desfășoară exerciții de resuscitare cardi
Artemis 2: Capsula Orion a părăsit orbita terestră în drum spre Lună
Misiunea Artemis 2 a NASA a intrat de joi în etapa crucială a 'injecției translunare', părăsind orbita terestră în drum spre întâlnirea cu Luna de peste aproximativ 4 zile, transmite vineri Live Science. 'Manevra (de injecție translunară) propulsează Orion pe o cale spre Lună și o pune pe traiectoria de &ici
Eșec pentru zborul inaugural al rachetei comerciale chineze Tianlong-3 din cauza unei anomalii
Racheta comercială chineză Tianlong-3 nu a reușit să finalizeze vineri prima sa lansare, după ce a înregistrat o anomalie în zbor la scurt timp după decolarea de la centrul de lansare din Jiuquan, în nord-vestul Chinei, a informat publicația locală Cailian, citată de agenția EFE. Incidentul s-a produs după decolare, la ora locală 12:17 (04:17
VIDEO Artemis 2: NASA dă undă verde echipajului pentru propulsarea către Lună
NASA a dat joi undă verde echipajului navei Artemis 2, aflat în prezent pe orbita Pământului, pentru ca nava lor să se propulseze peste câteva ore în direcția Lunii, relatează AFP. 'Este un «go»' pentru ca nava spațială Orion să efectueze operațiunea, prevăzută la ora 23:49 GMT, după ce NASA 'și-
Colagen de dinozaur, folosit pentru a crea o geantă de mână unică
Oameni de știință și designeri au prezentat joi o geantă de mână realizată din colagen derivat din fosile de Tyrannosaurus rex provenite din Statele Unite, o creație unică, ce a fost concepută pentru a demonstra valoarea pielii obținute în laborator, informează Reuters. Geanta de culoare albastru-verzui va fi expusă pe o stân
Căldura extremă este asociată cu greutatea scăzută la naștere (studiu)
Expunerea la căldura extremă crește riscul ca bebelușii să se nască subponderali, potrivit unui nou studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Adelaide din Australia, informează Xinhua. Studiul a analizat date medicale obținute de la peste 85.000 de mame și bebelușii lor din Pakistan, combinând înregistrările privind naște
Directorul ESA: Europa 'va negocia' cu NASA participarea sa la viitoarele misiuni lunare Artemis
Agenția Spațială Europeană (ESA) 'va negocia' participarea sa la viitoarele misiuni lunare Artemis, după ce NASA a revizuit în profunzime arhitectura acestui program, a declarat directorul general al instituției europene, Josef Aschbacher, într-un interviu acordat pentru AFP, miercuri, din Florida. NASA a anunțat în u
Artemis 2: Probleme la instalarea toaletei pe capsula Orion, după lansarea pe orbita terestră
La câteva ore după lansarea misiunii Artemis 2 a NASA în jurul Lunii, echipajul a raportat o problemă tehnică la ceea ce reprezintă cel mai așteptat nou confort al capsulei Orion: toaleta spațială, transmit joi Reuters și Space.com. Specialistul misiunii Artemis 2, Christina Koch, a observat o problemă la pornirea unei părți a toal
Artemis 2: Ziua de joi este hotărâtoare pentru succesul misiunii spre Lună
Misiunea Artemis 2 a NASA a fost lansată miercuri (1 aprilie) de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, trimițând un echipaj de patru persoane pe orbita Pământului la bordul unei capsule Orion, iar ziua de joi se anunță hotărâtoare pentru succesul misiunii de survol circumselenar, transmite Space.com. Astronauții Artemis 2 au părăsit Păm&aci
NASA a lansat primii astronauți spre Lună din ultimii peste 50 de ani
Pentru prima dată în peste 50 de ani, un echipaj de patru astronauți a fost lansat spre Lună într-o misiune istorică a NASA care are drept obiectiv extinderea razei de acțiune a umanității dincolo de orbita joasă a Pământului prin amplasarea unei baze permanente pe Lună în cursul misiunilor viitoare din cadrul programului Artemis, transmite joi Space.
Artemis 2: Probleme de comunicații pentru echipajul misiunii imediat după lansare
La puțin timp după lansarea misiunii circumselenare Artemis 2, comunicațiile dintre cei patru membri ai echipajului de la bordul capsulei Orion și centrul de control al NASA au fost întrerupte temporar, t
VIDEO UPDATE Artemis 2: Echipajul a ajuns pe orbita terestră, înainte de călătoria către Lună (NASA)
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA, care va fi primul care va face ocolul Lunii în mai bine de 50 de ani, a ajuns pe orbita terestră miercuri, a anunțat un responsabil al agenției spațiale americane la scurt timp după decolarea rachetei. La opt minute după decolare, capsula Orion s-a desprins conform planului de imensele rezervoare ale
UPDATE Indonezia: Cel puțin un mort după un cutremur puternic în Marea Molucelor
O persoană a murit în prăbușirea unei clădiri în Indonezia, a declarat pentru AFP un oficial al serviciilor de urgență, în urma unui cutremur puternic care s-a produs joi dimineață în Marea Molucelor, declanșând o alertă de tsunami care a fost între timp ridicată.













