VIDEO Artemis 2: 'Crede-ne, arăți incredibil' - primul mesaj transmis către întreaga planetă de echipajul misiunii
Astronauții misiunii Artemis 2 au lansat primele lor mesaje video din spațiu, oferind publicului o perspectivă asupra călătoriilor dincolo de orbita terestră la aproximativ două zile după ce această călătorie istorică a început, transmite vineri Live Science.
În prima transmisie a echipajului, astronauții descriu priveliștea uluitoare din afara hublourilor capsulei Orion.
'Poți vedea întregul glob de la pol la pol', a spus astronautul NASA Reid Weisman, comandantul misiunii. 'A fost un moment extraordinar de spectaculos și ne-am oprit toți patru din ceea ce făceam', a povestit el.
Ceilalți astronauți au confirmat momentul. 'Crede-ne, arăți incredibil', a fost mesajul transmis de pilotul NASA Victor Glover către întreaga planetă. 'Ești frumoasă!'.
Alături de Weisman, Glover, astronautul NASA Christina Koch și astronautul Agenției Spațiale Canadei Jeremy Hansen, al cincilea 'membru al echipajului' care a participat la misiune este Rise, un mic pluș alb care simbolizează Luna. Imaginată de Lucas Ye, în vârstă de 8 ani, mascota cu tema Lunii a fost aleasă din peste 2.600 de intrări și a fost inspirată de celebra imagine 'Earthrise' obținută în timpul misiunii Apollo 8.
Odată ce Orion a ajuns la imponderabilitate, Glover a fost văzut jucându-se cu plușul plutitor.
Christina Koch a adăugat, de asemenea, umor transmisiunii, povestind cum a reușit să repare toaleta capsulei Orion, în valoare de 30 de milioane de dolari, care se blocase. Reprezentanții NASA au spus că echipajul și controlul misiunii au lucrat împreună pentru a remedia problema și au raportat ulterior că toaleta navei spațiale funcționează din nou normal.
'Sunt mândră să mă consider instalator spațial', a glumit Koch în cadrul transmisiei.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Live Science/X
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prime rezultate 'modeste' pentru un vaccin dezvoltat de AI și testat pe oameni
Un vaccin elaborat integral de inteligența artificială (AI) și testat pe oameni - o premieră în medicină - a furnizat doar rezultate 'modeste' în ceea ce privește creșterea imunității pacienților, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, informează vineri AFP. Dezvoltat pentru a lupta împotriva u
Astronauții de pe ISS, plasați de NASA sub o alertă de evacuare, după o scurgere de aer care s-a agravat
Cinci astronauți de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) au primit vineri ordinul de la NASA de a se adăposti într-o capsulă spațială și de a se pregăti pentru o eventuală evacuare, în timp ce un echipaj rus încearcă să repare o scurgere de aer care s-a agravat în secțiunea rusească a laboratorului spațial, a anunțat agenția spațială americ
Compania Anthropic îndeamnă la o pauză generală globală în dezvoltarea sistemelor AI
Anthropic, una dintre principalele companii americane de inteligență artificială (AI), a propus joi un sistem care să permită jucătorilor principali din acest domeniu tehnologic să încetinească sau să suspende de comun acord dezvoltarea inteligenței artificiale pentru a oferi timp omenirii să se adapteze la schimbările pe care această tehnologie promite să le aducă, tr
O erupție vulcanică pe insula indoneziană Flores a dus la închiderea aeroportului local
Un vulcan situat pe insula turistică indoneziană Flores a intrat în faza de erupție, provocând închiderea aeroportului local, au anunțat vineri autoritățile indoneziene, transmite AFP. Cea mai puternică erupție a Muntelui Lewotobi Laki-Laki, cu o înălțime de 1.703 metri, a avut loc vineri, la ora locală 11:15 (03:15 GMT
Un micro-reactor nuclear, testat în premieră în SUA de o companie privată
Start-upul american Antares a testat cu succes primul său prototip al unui micro-reactor nuclear, o premieră pentru o companie privată din SUA transmite vineri AFP. Astfel, modelul de testare Mark-0 a atins nivelul critic, ceea ce înseamnă că a declanșat o reacție în lanț auto-susținută, potrivit unui comunicat de presă emis joi. O
Un studiu genomial arată motivele pentru care leul de peșteră din Epoca de Gheață era unic
Leul de peșteră a fost una dintre cele mai mari feline care au trăit vreodată pe Terra, cutreierând un teritoriu imens care se întindea din Europa de Vest până în Siberia și America de Nord, vânând prăzi de talie mare - poate chiar și oameni - înainte să dispară ca specie spre sfârșitul ultimei ere glaciare, informează Reuters.
NASA a confirmat pierderea sondei spațiale MAVEN
După 11 ani în care a studiat de pe orbită planeta Marte, sonda spațială MAVEN, aparținând NASA și-a încetat misiunea, fiind imposibil de recuperat din cauza descărcării bateriei în urma unei anomalii de funcționare încă necunoscute, conform unui anunț făcut miercuri de NASA, transmite vineri Live Science. MAVEN (
În fața expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la 'păstrarea valorilor' de la începuturile WWW
Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la 'păstrarea valorilor' de la începutul internetului și dorește ca utilizatorii să poată filtra datele personale trimise giganților din industrie.
VIDEO Aflată în spațiu, o astronaută franceză a declarat că vede 'seceta care se instalează' pe Terra
Astronauta franceză Sophie Adenot a vorbit de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), într-o videoconferință la care au participat mai mulți elevi, despre impactul omului asupra mediului înconjurător și a declarat că vede 'seceta care se instalează' pe Terra, informează AFP. 'De aici vedem, într-adevăr, a
Mangrovele ar putea deveni emițătoare de dioxid de carbon odată cu creșterea nivelului mării (studiu)
Mangrovele, esențiale pentru echilibrul climei de pe Terra, ar putea absorbi mai puțin dioxid de carbon în viitor și ar putea chiar să înceapă să emită acest gaz cu efect de seră odată cu creșterea nivelului mărilor, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat miercuri, informează AFP. Mangrovele formează un ansamblu de vegetație
Rusia: Aproape un sfert dintre candidații pentru activitatea de cosmonaut sunt femei
Una din patru cereri de înscriere pentru intrarea în detașamentul cosmonauților din Rusia a fost formulată de o femeie, a anunțat marți agenția spațială Roscosmos, potrivit agenției EFE. Anunțul a venit după centralizarea datelor de pe portalul de înscrieri Gosuslugi. 'Portalul primește până la sfârșitul lunii iunie cereri de
Cercetătorii au descoperit drojdie în intestinele lui Otzi (studiu)
Celule de drojdie s-au dezvoltat în intestinele lui Otzi, supranumit 'Omul Ghețurilor', ale cărui rămășițe au fost descoperite în Munții Alpi în anul 1991, potrivit cercetătorilor de la un institut științific din orașul italian Bolzano, care s-au amuzat apoi preparând pâine cu ajutorul acelor microorganisme, informează miercuri AFP.
Un nou studiu australian corelează consumul de alcool cu excesul de alimente ultraprocesate
Alcoolul poate declanșa căi biologice care îi determină pe oameni să consume în exces alimente ultra-procesate și sărate, contribuind potențial la un aport energetic excesiv și la creșterea în greutate, arată un studiu australian, transmite miercuri Xinhua. Studiul,
Astronomii au descoperit accidental câmpuri magnetice în jurul a șapte exoplanete
O echipă de astronomi a anunțat că a reușit să măsoare în mod direct câmpurile magnetice ale mai multor planete din afara Sistemului Solar, oferind potențial un nou instrument crucial în căutarea planetelor locuibile și a vieții extraterestre, conform unui studiu publicat la 2 iuni
Furtuna tropicală Jangmi a adus ploi torențiale la Tokyo
Furtuna tropicală Jangmi, care se deplasa de luni de-a lungul coastei Japoniei la Pacific, a ajuns miercuri la Tokyo, provocând umflarea râurilor și blocarea a peste 600 de zboruri, în timp ce sute de mii de oameni din întreaga țară au fost îndemnați să evacueze, transmite AFP. În capitală și în zonele













