Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetație; o clinică a fost evacuată (FOTO/VIDEO)
Pompierii italieni se luptau miercuri seară cu zeci de incendii de pădure și de vegetație izbucnite în Sicilia (sud), unde temperaturile de peste 40 de grade Celsius pe alocuri și rafalele de vânt cald au alimentat flăcările, informează AFP.
Circa 100 de locuitori, precum și 22 de pacienți ai unei clinici din centrul insulei, unde un incendiu face ravagii de mai multe zile în ciuda intervenției cu aeronave care aruncă apă, au trebui evacuați, au precizat pompierii într-un comunicat.

Foto: (c) Danilo Arnone / REUTERS
''6.000 de oameni (gardieni forestieri, pompieri și membri ai protecției civile) au fost mobilizați și 20 de mijloace aeriene desfășoară operațiuni'', a anunțat miercuri seară președintele regiunii, Renato Schifani, precizând că aproape 50 de incendii - dintre cele 344 semnalate miercuri - nu au fost încă stinse de pompieri.
Un purtător de cuvânt al Protecției civile italiene a declarat pentru AFP că situația este ''gravă'', subliniind că incendiile ''sunt favorizate de temperaturile foarte ridicate'' și ''de un sol foarte uscat'', ca urmare a lipsei precipitațiilor.

Foto: (c) Danilo Arnone / REUTERS
Nu au fost înregistrate victime încă, au precizat pompierii, care spun că au intervenit la peste 1.000 de incendii pe teritoriul Siciliei începând de sâmbătă.
Incendiul care arde în prezent în centrul insulei, în preajma localităților Castronovo și Santo Stefano Quisquina, a privat temporar de apă potabilă circa 20 de comune, potrivit companiei distribuitoare.
Cotidianul local Giornale di Sicilia, care citează date furnizate de o rețea agrometeorologică regională, a menționat miercuri temperaturi de peste 45 de grade Celsius în mai multe localități din centrul și sudul insulei.

Foto: (c) Danilo Arnone / REUTERS
Din cauza schimbărilor climatice, perioadele de secetă sunt din ce în ce mai frecvente în Sicilia, unde 70% din teritoriu este considerat expus riscului de deșertificare.
În august 2021, o temperatură de 48,8 grade Celsius a fost înregistrată pe insulă, în apropiere de Siracuza, o valoare-record în Europa continentală. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Polo se îndreaptă spre statul mexican Sonora, după ce a adus ploi abundente în Baja California Sur
Uraganul Polo a adus ploi abundente în jumătatea sudică a peninsulei mexicane Baja California în cursul dimineții de marți, iar meteorologii estimează că acesta va atinge uscatul în statul Sonora în orele următoare, informează Reuters. Polo, un uragan de categoria 1, ar urma să lovească orașul costier Guaymas din statul
Tokyo se confruntă cu cea mai lungă serie de zile ploioase din istoria înregistrărilor sale
Tokyo a înregistrat marți cea de-a 34-a zi consecutivă cu ploaie, care marchează cea mai lungă serie observată vreodată de la începutul din 1886 al statisticilor sale comparabile, a anunțat Agenția Meteorologică din Japonia (JMA), citată de AFP. Deși sezonul ploilor se încheie în mod normal în luna iulie la Tokyo,
Nepal: Căutări suspendate după o avalanșă care a acoperit 16 persoane sub un strat gros de zăpadă
Autoritățile din Nepal au suspendat marți, din cauza vremii nefavorabile, operațiunile de căutare a 12 persoane date dispărute după o avalanșă produsă în Himalaya, care a ucis deja patru oameni și care ar putea fi considerată cea mai gravă catastrofă ce a lovit o expediție montană în această țară în ultimii zece ani, informează AFP.
Italia/Aeroportul din Catania se redeschide pe fondul reducerii nivelului de alertă legat de vulcanul Etna
Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat marți după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activități vulcanice a Etna, situat în apropiere, și a condițiilor meteo nefavorabile, informează Reuters. Operatorul SAC a spus că zborurile dinspre și înspre aeroport au fost reluate cu efect imediat după ce nivelul de al
Uraganul Polo, de categoria a 3-a, lovește coastele Mexicului de la Pacific
Ciclonul Polo a lovit coastele Mexicului de la Pacific, marți dimineață, cu intensitatea unui uragan de categoria a 3-a, conform Centrului Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, transmite AFP. Uraganul Polo, pe care buletinul NHC îl situează la limita dintre categoriile a 2-a și a 3-a dintre cele 5 trepte de intensitate ale scalei Saffi
Thailanda/ Bilanțul inundațiilor urcă la 23 de morți (minister)
Patru persoane au decedat la Bangkok în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale care afectează Thailanda încă de la jumătatea lunii septembrie, numărul total al victimelor ajungând la 23 în întreaga țară, a anunțat marți guvernul, citat de AFP. Autoritatea responsabilă cu gestionarea dezastrelor a indicat că inundațiile a
Odată cu creșterea nivelului mării, o nouă frontieră se deschide pentru speciile invazive (studiu)
Creșterea nivelului mării, un efect al schimbărilor climatice, va favoriza dezvoltarea unor specii exotice invazive, precum crabul albastru, în regiunile recent inundate, reprezentând o amenințare pentru biodiversitate și pentru anumite activități economice, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat luni, informează AFP.
Uraganul Polo va atinge luni zona de coastă a Mexicului de la Oceanul Pacific
Meteorologii au anunțat că uraganul Polo, care a scăzut din intensitate până la categoria a 3-a, va atinge luni seara (ora locală) zona de uscat în statul Baja California Sur, pe coasta mexicană de la Oceanul Pacific, urmând să aducă în această populară destinație turistică vânturi susținute de 100-130 km/h și ploi abundente, transmite R
Inundațiile și alunecările de teren au făcut 56 de morți în India și 14 în Nepal
Ploile torențiale și furtunile au declanșat inundații și alunecări de teren care au dus la moartea a 56 de persoane în India și a 14 în Nepal, unde alți 11 rezidenți sunt dați dispăruți, autoritățile din aceste țări avertizând duminică în legătură cu riscul producerii unor viituri suplimentare, potrivit Reuters. Statul Uttar Pradesh din
Nord-estul SUA se pregătește pentru o furtună neobișnuită pentru această perioadă a anului
Peste 40 de milioane de persoane de pe coasta de nord-vest a Statelor Unite urmează să fie afectate de vineri după-amiază până luni de o furtună timpurie pentru această perioadă a anului și care va aduce vânturi puternice și ploi torențiale, informează AFP. ''Inundații în zonele de coastă, vânturi violente, curenți periculoși, v
UPDATE Cutremur cu magnitudinea 5,4 în estul Turciei; nu au fost raportate victime
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 care s-a produs joi dimineață în regiunea cartierului Pinarbasi din sud-estul Turciei a fost resimțit în mai multe provincii învecinate, însă nu a provocat pagube sau victime, a anunțat Agenția turcă pentru gestionare a dezastrelor, AFAD, într-un comunicat, transmite AFP. '&I
Uraganul Polo crește din nou în intensitate și amenință coastele mexicane de la Oceanul Pacific
Uraganul Polo a revenit la categoria a 5-a după ce a crescut din nou în intensitate în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, starea de alertă fiind menținută în mai multe state din vestul țării, deși se prognozează că centrul fenomenului va rămâne în larg, transmite joi agenția de presă EFE care citează un anunț de miercuri al
El Nino ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura (studiu)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, aflat în curs de desfășurare, ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura la nivel mondial până în februarie 2027, întrucât va determina o creștere accentuată a temperaturilor globale, potrivit unor prognoze științifice publicate miercuri, informează AFP. Acest fenomen
Uraganul Polo, aflat în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, s-a intensificat la categoria 5
Uraganul Polo a crescut în intensitate și s-a transformat într-un uragan de categoria 5, nivelul maxim, în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, existând riscul producerii unor inundații periculoase, a anunțat marți Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite, într-unul din buletinele sale, potrivit Reuters. În
El Nino reprezintă o ''amenințare importantă'' pentru sănătate, avertizează ONU
Organizația Națiunilor Unite a avertizat marți în legătură cu numeroasele potențiale efecte ale El Nino asupra sănătății, subliniind că acest fenomen climatic natural reprezintă o ''amenințare importantă'', potrivit AFP. Riscurile sanitare sunt multiple, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): călduri intense care pot agrava anu











