logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Proteste pro-palestiniene în Spania și Germania; la Berlin au avut loc și demonstrații pro-israeliene

Image

Sute de persoane convocate de mișcarea StopTheWar, formată din peste o sută de asociații, s-au mobilizat sâmbătă la Madrid și în alte orașe spaniole pentru a cere o pace definitivă pentru Palestina, informează EFE.

Protestul, potrivit organizatorilor, urmărește să denunțe 'încălcarea încetării focului de către Israel și asasinarea de oameni nevinovați pe care o comit în ultimele zile, agravând genocidul pe care îl comit'.

La Madrid, zeci de persoane s-au adunat în fața Muzeului Reina Sofia din centrul capitalei cu tablouri și desene care evocau Guernica lui Pablo Picasso și picturi pentru pace.

Foto: (c) Juan Medina/REUTERS


Steaguri palestiniene, bannere împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu și apeluri în apărarea păcii au marcat mitingul în care organizatorii au cerut oprirea vânzării de arme către Israel.

'Gaza nu este de vânzare, Gaza este pentru popor', a susținut unul dintre vorbitorii la protestul organizat sub sloganul 'Pentru o Pace Justă (Palestina Liberă). Încetarea Definitivă a Focului. Nici Terorism, nici Genocid'.

Manifestări similare au fost înregistrate în mai multe orașe din Spania în ajunul Zilei Pământului Palestinian, care este sărbătorită pe 30 martie.

Potrivit autorităților palestiniene, peste 50.000 de palestinieni au murit de la începutul campaniei lansate de Israel după atacurile efectuate de Hamas în octombrie 2023.

Și în Germania câteva sute de manifestanți s-au adunat sâmbătă la Berlin în solidaritate cu palestinienii, a doua zi după așa-numitele mitinguri anuale 'Al-Quds' organizate în Orientul Mijlociu, în timp ce alte demonstrații, de data aceasta pro-israeliene, au reunit în jur de o sută de persoane, potrivit AFP.

Foto: (c) Christian Mang/REUTERS


De partea pro-palestiniană, cele trei mitinguri organizate în capitala Germaniei au avut ca scop să ceară încetarea livrărilor de arme către Israel și a bombardamentelor împotriva Fâșiei Gaza. Demonstrații au avut loc și la Frankfurt.

În Potsdamer Platz din Berlin, aproape 200 de persoane au cerut, sub supravegherea poliției, eliberarea Palestinei și oprirea 'genocidului' din enclavă, a remarcat un jurnalist AFP.

Foto: (c) Christian Mang/REUTERS


În această adunare nu a fost vizibilă nicio referire directă la Ziua Al-Quds (Ierusalim), nici la regimul islamist de la Teheran care a instituit această comemorare în 1979.

Foto: (c) Christian Mang/REUTERS


Cu ocazia încheierii Ramadanului, mii de manifestanți din Teheran, Bagdad și Beirut au manifestat vineri în acest context, în solidaritate cu palestinienii și împotriva Israelului.

Israelul și-a reluat ofensiva împotriva Hamas pe 18 martie în Fâșia Gaza, punând capăt încetării focului care a intrat în vigoare la mijlocul lunii ianuarie.

Două demonstrații pro-israeliene au fost, de asemenea, declarate poliției din Berlin, una pentru a cere interzicerea marșurilor Al-Quds denunțate drept 'antisemite și islamiste', iar cealaltă pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.

Foto: (c) Christian Mang/REUTERS


Potrivit presei germane, la ele au participat aproximativ o sută de persoane.

Președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, a cerut vineri interzicerea demonstrațiilor Al-Quds. Potrivit acestuia, sfârșitul Ramadanului reprezintă 'o oportunitate de a răspândi ură împotriva Israelului și a evreilor'.

Peste o mie de ofițeri de poliție au fost dislocați sâmbătă la Berlin pentru această zi plină de demonstrații: un miting în fața unui magazin auto Tesla, pentru a protesta împotriva lui Elon Musk, precum și un marș neo-nazist. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 857

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social Ex 24-10-2026 19:02

Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva corupției și a premierului Edi Rama (FOTO/VIDEO)

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Tirana, cerând demisia premierului albanez Edi Rama și denunțând corupția și condițiile precare din sistemul de învățământ, relatează AFP.

Social Ex 24-10-2026 16:12

Emiratele Arabe Unite/ Toate plajele publice din Ras Al Khaimah, închise după o deversare de petrol

Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și Reuters. A

Social Ex 24-10-2026 15:46

Spania/Alegeri: Proteste pentru apărarea pensiilor publice, în timp ce premierul promite protejarea dreptului la avort și eutanasie

Mii de persoane au manifestat sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul socialist Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin Constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP

Social Ex 24-10-2026 15:36

Papa aprobă primul pas în vederea beatificării laicei argentiniene Margarita Bavosi

Papa Leon al XIV-lea a aprobat sâmbătă decretul prin care sunt recunoscute ''virtuțile eroice'' ale laicei argentiniene Margarita Bavosi (1941 - 1985), cunoscută sub numele de ''Luminosa'', transmite agenția de presă EFE. Papa Leon al XIV-lea a semnat decretele referitoare la procesul de beatificare care i

Social Ex 24-10-2026 13:42

Franța: Mii de persoane protestează la Orleans împotriva extremei drepte înaintea congresului lui Marine Le Pen (GALERIE FOTO)

Mii de persoane au început să protesteze sâmbătă împotriva formațiunii de extrema dreaptă Adunarea Națională (RN) la Orleans, unde sâmbătă și duminică va avea loc un congres al acestui partid în cadrul căruia Marine Le Pen își va lansa oficial candidatura la Palatul Elysee, relatează EFE. Marșul, convocat &i

Social Ex 24-10-2026 13:17

Albania: O nouă zi de mobilizare împotriva prim-ministrului Edi Rama

Protestatarii se adună sâmbătă la Tirana pentru a denunța condițiile proaste de studiu, corupția și pentru a cere demisia prim-ministrului Edi Rama după o săptămână marcată de violențe și apoi o revenire relativă la calm, transmite AFP. Studenții și liceenii s-au alăturat protestelor la jumătatea lunii octombrie odată cu înce

Social Ex 24-10-2026 09:34

Germania: Incendiu la ''Cuibul Vulturului'' al lui Hitler, un suspect arestat

Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de ''Cuibul Vulturului'', transmite AFP. Aproape 200 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge focul din această clădire ce domină un pinten stânc

Social Ex 23-10-2026 18:26

Iordania: Șapte morți și 34 de răniți într-un atac comis de un grup de extremiști într-o biserică, potrivit autorităților

Cel puțin șapte persoane au fost ucise vineri într-un atac armat produs într-o biserică ortodoxă greacă în sudul Iordaniei, în guvernoratul Karak, un rar atac împotriva comunității creștine din regatul hașemit, transmit AFP, Reuters și Petra. Regele Abdallah al II-lea a promis că vor fi aplicate pedepsele 'cel

Social Ex 23-10-2026 17:33

Franța/Ministrul de interne afirmă că atacul armat comis în apropiere de Paris este un 'act terorist'

Atacul armat produs vineri în orașul Trappes, în apropiere de Paris, în urma căruia o persoană a fost ucisă și alte patru au fost grav rănite, a fost 'în mod clar un act terorist', a declarat ministrul francez de interne Laurent Nunez, relatează Reuters și dpa. Nunez a adăugat că investigațiile lansate de Parche

Social Ex 23-10-2026 16:18

Bulgaria: Indignare după o agresiune comisă de un agent de pază al președintei parlamentului asupra unei jurnaliste

Indignare și solicitări de demisie în Bulgaria după un incident care a avut loc joi și în care un agent al Serviciului Național de Protecție, care asigură paza președintei parlamentului, Mihaela Doțova, a împins-o la pământ pe Sonia Koltuklieva, jurnalistă a site-ului de știri PIK, provocându-i răni, relatează Sofia Globe și BTA.

Social Ex 23-10-2026 13:05

UPDATE Franța: Cel puțin un mort după ce un bărbat a deschis focul în stradă, în apropiere de Paris

Un bărbat a deschis focul în stradă, vineri dimineață, în zona suburbană a Parisului, ucigând o persoană și rănind alte patru, potrivit unei surse din poliție citate de AFP. Bărbatul a fost prins rapid de polițiști în localitatea Coignieres, a precizat sursa, adăugând că incidentele s-au produs în jurul orei

Social Ex 23-10-2026 12:50

Pacienta cu Ebola din Nigeria nu a călătorit în RD Congo, afirmă guvernul elvețian

Pacienta din Nigeria diagnosticată cu Ebola, soția originară din Uganda a unui diplomat elvețian, care locuiește în capitala Abuja, nu a călătorit în Republica Democratică Congo (RDC), a anunțat guvernul elvețian într-un comunicat adresat agenției Reuters, contrazicând informațiile venite din Uganda. Departamentul Feder

Social Ex 23-10-2026 11:41

Papa Leon al XIV-lea își anulează o călătorie la Assisi pentru a se recupera după operația de cancer

Papa Leon și-a anulat vizita programată pentru 27 octombrie în orașul italian Assisi pentru a evita zborul cu elicopterul în contextul în care se recuperează după o operație de cancer pulmonar, a anunțat vineri Vaticanul, citat de agențiile de presă Reuters și ANSA. Suveranul pontif, în vârstă de 71 de ani, a luat

Social Ex 23-10-2026 10:47

Schimb de focuri în Cisiordania: Cinci israelieni răniți, doi palestinieni, uciși; Netanyahu își anulează evenimentele electorale

Doi palestinieni au deschis focul asupra unor israelieni în Cisiordania ocupată vineri, rănind cinci persoane, dintre care două se află în stare critică, înainte ca militari israelieni să reacționeze și să-i împuște pe atacatori, relatează Xinhua și AFP. ''În urma unui atac armat la intersecția din Iudeea,

Social Ex 23-10-2026 09:13

Venezuela: Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere întoarcerea liderei opoziției, Maria Corina Machado

Mii de oameni s-au adunat joi în mai multe orașe din Venezuela pentru a cere întoarcerea liderei opoziției, Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace și aflată în prezent în exil în Panama, relatează AFP. Partidul lui Machado, Vente Venezuela, a anunțat pe platforma