logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Consiliul Concurenței: Trebuie realizate investiții și restructurate tarifele pentru a crește atractivitatea porturilor fluviale românești

Imagine din galeria Agerpres

Infrastructura fluvială are nevoie de investiții semnificative pentru a fi dezvoltată, iar tarifele trebuie restructurate, pentru a utiliza eficient porturile și pentru a valorifica potențialul de transport fluvial, mai ieftin și mai puțin poluant, conform unui studiu realizat de Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) din cadrul Consiliului Concurenței.

CSDN a analizat modul de organizare și administrare a infrastructurii de transport fluvial, precum și activitățile economice relevante desfășurate în fiecare port de la Dunăre, cu scopul de a identifica noi oportunități de dezvoltare, care să crească competitivitatea acestui tip de transport, se menționează într-un comunicat al autorității de concurență.

Astfel, în urma studiului, CSDN a constatat că porturile fluviale românești au o infrastructură slab dezvoltată, neadecvată pentru un transport fluvial modern, comparativ cu celelalte porturi europene dunărene.

În România, cu excepția infrastructurii de transport fluvial administrată prin zone libere, există un număr de 43 de porturi/locuri de operare/puncte de lucru, din care 53,5% se află în administrarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (CN APDF SA), 25,6%% sunt gestionate de Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați (CN APDM SA), 9,3% din porturile fluviale sunt administrate de Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța (CN CAN SA), restul fiind în administrarea Unităților Administrativ Teritoriale.

Un loc important în asigurarea navigației pe Dunăre revine Regiei Autonome 'Administrația Fluvială a Dunării de Jos' Galați (RA AFDJ Galați), ale cărei atribuții sunt stabilite în concordanță cu prevederile Convenției de la Belgrad, convenție aplicabilă tuturor statelor riverane Dunării, la care România este parte.

'Dintre cele 23 de porturi administrate de CN APDF SA, doar 11 au înregistrat trafic de mărfuri în perioada 2021-2023, 70% din trafic derulându-se în 5 porturi. În același timp, 10 din cele 23 de porturi nu dețin dotări tehnice sau facilități de operare și nu au acces la utilități (apă, energie electrică, canalizare), în unele dintre acestea, acostarea realizându-se la mal natural (neamenajat). Doar 41,14% din suprafața portuară administrată de CN APDF SA este utilizată, existând porturi/puncte de lucru ce nu sunt deloc utilizate (Baziaș, Dr. Turnu Severin - agabaritice, Dubova, punctul de lucru Rast, și Svinița). În decurs de trei ani (2021-2023), CN APDF SA a efectuat investiții în 10 din cele 23 porturi ale sale, în sumă de aproximativ 1.000.000 lei, atât din surse proprii (36,79%), cât și din alte surse (63,21%)', se arată în comunicat.

Pe de altă parte, toate cele 9 porturi administrate de către CN APDM SA sunt conectate la rețeaua electrică, două se află în curs de reabilitare și modernizare (Tulcea și Măcin, cu locurile de operare Gura Arman și Turcoaia), dar doar patru porturi sunt racordate la rețeaua de apă și canalizare (Galați, Brăila, Isaccea și Chilia Veche).

'CN APDM SA are un grad de utilizare a suprafeței portuare de 86,07% (porturi fluvio-maritime) și de 74,26% (porturi interioare). Dintre porturile fluvio-maritime, portul Galați are cel mai are grad de utilizare, de 95,12%. În porturile aflate în administrarea autorităților locale investițiile sunt aproape inexistente, doar trei administrații (Turnu Măgurele, AZL Sulina, AZL Galați) realizând investiții în dezvoltarea infrastructurii portuare', subliniază sursa citată.

Raportul mai semnalează că porturile fluviale românești sunt administrate atât de companii naționale, precum și de companii locale aflate în subordinea unităților administrativ - teritoriale, iar o parte din infrastructura de transport fluvial se află în subordinea unor companii. De exemplu, Casa de Cultură a Municipiului Brăila a preluat activitatea portuară administrată de către Serviciul de Transport Public Local de Călători și Administrare Portuară Brăila.

De asemenea, administrarea unui port de către mai multe administrații portuare (Brăila este administrat de APDM, Administrația Zonei Libere Brăila și Casa de Cultură a Municipiului Brăila), precum și existența a numeroase administrații în sectorul românesc al Dunării, organizate diferit (regie autonomă, companie națională, societate, instituție publică în subordinea primăriei sau chiar administrație organizată în cadrul primăriei), cu viziuni, bugete și priorități diferite, creează dificultăți legate modalitatea de stabilire a tarifelor și nu permite elaborarea unei strategii unitare de dezvoltare a porturilor românești de la Dunăre.

'În acest context, CSDN consideră că este necesară reoganizarea administrării porturilor, având în vedere că actualul mod de administrare s-a dovedit ineficient. Astfel, CSDN recomandă reorganizarea în așa fel încât porturile fluviale, în special cele care fac parte din rețeaua TEN-T, să fie administrate integral de către o singură entitate, în timp ce altele pot fi desființate, încredințate spre administrarea autorităților locale sau, dacă există cerere, operatorilor privați, așa cum se întâmplă în țările membre UE', precizează Consiliul Concurenței.

În ceea ce privește tarifele, analizele arată faptul că porturile românești nu sunt atractive comparativ cu alte porturi europene și din acest punct de vedere.

Pe fondul conflictului de Ucraina și al reorientării traseelor de transport prin România, traficul de mărfuri a înregistrat o majorare semnificativă în porturile de la gurile Dunării, ceea ce a condus la reducerea tarifului de tranzitare a Canalului Sulina cu 49,8% față de anul 2023. În același timp, în ultimii ani, a scăzut numărul de nave intrate/ieșite din celelalte porturi fluviale.

'Tarifele trebuie să fie stabilite în mod corect, iar administrațiile nu trebuie să își recupereze, prin tarife, de mai multe ori sumele cheltuite. Rolul nostru, al autorității de supraveghere, este să ne asigurăm că aceste tarife sunt fundamentate corect și asigură predictibilitate pentru operatorii economici care își desfășoară activitatea în porturi și pentru transportatorii de mărfuri', a declarat Dan Virgil Pascu, președintele CSDN, vicepreședinte al Consiliului Concurenței, citat în comunicat.

În anul 2024 s-au înregistrat diminuări de tarife, față de 2023, în cazul mai multor administrații portuare. Spre exemplu, în cazul Administrației Canalelor Navigabile SA Constanța, tariful de tranzitare a canalelor navigabile (tranzit tone capacitate) s-a redus cu 14,2%, în timp ce tariful de pilotaj a înregistrat o diminuare cu 57,3%. De asemenea, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu a diminuat tariful de acces în limita zonei portuare cu 20% în anul 2024 comparativ cu 2023.

Din datele deținute și analizate de CSDN, reiese că cea mai mare parte a cheltuielilor directe ale administrațiilor portuare sunt cheltuieli cu salarizarea personalului. În unele cazuri (RA AFDJ Galați), cheltuielile cu salarizarea depășesc 70% din totalul cheltuielilor. Aceste cheltuieli s-au majorat semnificativ de la un an la altul, având un impact direct asupra tarifului plătit de beneficiarii serviciilor portuare.

Ca urmare, CSDN a recomandat Ministerului Transporturilor să realizeze o analiză aprofundată din perspectiva alocării eficiente a resurselor umane implicate, analiză care ar trebui să aibă în vedere și costurile cu forța de muncă ale fiecărei administrații, în special a celor organizate sub formă de regii autonome

O altă recomandare se referă la restructurarea tipurilor de tarife practicate, care să confere o mai mare predictibilitate și o identificare facilă a acestora de către transportatorii de mărfuri. De asemenea, trebuie avută în vedere și o posibilă stabilire prin act normativ a unei rate rezonabile a profitului practicată de administrațiile portuare.

În același timp, CSDN consideră necesară delimitarea clară a atribuțiilor administrațiilor portuare, respectiv a celor în baza cărora acestea acționează în calitate de autoritate publică și pentru care nu ar trebui să existe profit, de cele în care acționează ca o companie, desfășurând activități economice, prin aplicarea principiului transparenței relațiilor financiare, respectiv evidența contabilă separată pe cele două tipuri de activități.

Pe de altă parte, CSDN consideră că este importantă asigurarea finanțării pentru construirea canalului București - Dunăre, astfel încât să se conecteze cel mai mare pol de dezvoltare locală, București - Ilfov, cu portul Constanța. În plus, amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița va asigura necesarul de apă pentru irigații, protecția împotriva inundațiilor și amenajări piscicole. Astfel, activitatea economică, zonele logistice și parcurile industriale ar urma să se dezvolte.

În plus, este importantă implementarea de soluții digitale integrate pentru a spori siguranța și securitatea transporturilor de mărfuri, prin automatizarea containerelor, monitorizare în timp real a traficului de nave și integrarea cu rețelele logistice digitale. Astfel, eficiența operațională va fi îmbunătățită, iar timpii de transport ai mărfurilor vor scădea.

O altă recomandare a CSDN vizează investiția în terminale multimodale, pentru a reduce transporturile poluate și a utiliza versiunile fluvial-feroviare, respectând, astfel, țintele privind reducerea emisiilor poluante până în anul 2050. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 336

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 04-06-2025 07:25

Conferința analiștilor financiar-bancari dedicată provocărilor fiscale actuale și soluțiilor strategice

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) organizează miercuri ediția a XVII-a a conferinței anuale, un eveniment care reunește economiști, lideri din instituții publice și financiare, consultanți fiscali, analiști și reprezentanți ai mediului academic. Tema din acest acest an este ''România în fața

Economic 03-06-2025 19:51

Ministerul Mediului va emite Acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești

Ministerul Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești, finalizarea acestui proiect urmând să aducă un plus de energie regenerabilă în sistemul național de 283 GWh/an producție anuală,

Economic 03-06-2025 18:21

Burduja: Dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Tranziția energetică și criza climatică nu pot fi rezolvate dacă nu stăm împreună și, dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii un geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Eurelectric Power Summit. 'Traversăm &

Economic 03-06-2025 17:38

Niculescu: ANRE a făcut mai multe scenarii cu privire la impactul unei scăderi a TVA asupra facturilor la energie

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Experții din Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut săptămâna trecută mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor de energie al unei măsuri de scădere a TVA, iar diferența ar fi, în cazul unei TVA de 9%, din semestrul al doilea, de 900 milioan

Economic 03-06-2025 17:34

Spătaru: Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada următoare este definiția consumatorului vulnerabil

Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada imediat următoare constă în stabilirea criteriilor în baza cărora va fi definit consumatorul vulnerabil, a declarat, marți, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'Tranziția energetică nu este o tranziție simplă, nu este o tranziție ieftină și

Economic 03-06-2025 16:03

AHK România: Schimbările climatice și insecuritatea la nivel global impun noi măsuri de protecție civilă

Contextul geopolitic tot mai complicat și nesigur, dar și schimbările climatice tot mai vizibile, cu consecințe dramatice, necesită mai multă protecție pentru populație, prin tehnologii avansate, inclusiv inteligența artificială, dar și acțiuni de conștientizare și informare corectă, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK Rom&acir

Economic 03-06-2025 15:49

Suciu (DEER): Este greu să atragem din piață profesioniști; absolvenții de facultăți merg spre zona IT

Resursa umană specializată în domeniul distribuției de energie electrică este tot mai greu de atras, în condițiile în care absolvenții de facultăți merg în general spre zona IT, a declarat, luni, Mihaela Suciu, director general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), la un eveniment de specialitate. 'O problemă care n

Economic 03-06-2025 15:04

ANAF a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, potrivit Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. Conform sursei citate, acest Ghid se adresează contribuabililor persoane fizice care realizează în anul 2025 venituri din arendarea bunurilor

Economic 03-06-2025 15:01

Burduja: Susțin 100% interzicerea gazului rusesc și cred că România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței europene de gazul rusesc prin proiecte precum Neptun Deep sau cel de la Caragele, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. '100% susținem interzicerea gazului rusesc (din 2027 - n. r.) și cred că Rom&

Economic 03-06-2025 14:43

Aplicarea de corecții bugetare va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii (sindicate)

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii se arată îngrijorată cu privire la discuțiile purtate la nivel guvernamental referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privința salariaților din sistemul bugetar și avertizează că aplicarea acestora va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii. 'Org

Economic 03-06-2025 14:09

Poșta Română instalează în oficiile sale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede

Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) va instala în cadrul oficiilor sale poștale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede, în cadrul unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România), principala platformă de schimb crypto din țară. Potrivit unui comunicat al operatorului națio

Economic 03-06-2025 14:03

FGA a soluționat anul trecut aproape 151.000 de cereri de plată (raport)

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a soluționat anul trecut 150.882 cereri de plată, în creștere cu 57% față de 2023, conform raportului anual de activitate pentru anul 2024. 'În cursul anului 2024, Fondul s-a axat pe instrumentarea cererilor de plată, prin mărirea capacității de instrumentare, fiind depuse eforturi susținute pentru creșt

Economic 03-06-2025 13:58

Burduja: Fiecare zi în care centrala de la Iernut nu e terminată înseamnă bani pierduți pentru Romgaz și pentru România

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Singurele provocări privind proiectul centralei de la Iernut sunt din cauza Duro Felguera, care se află într-o situație delicată la nivel global, dar, recent, compania și-a prelungit scrisorile de garanție, ceea ce înseamnă că există o șansă să ducă proiectul până la capăt, a dec

Economic 03-06-2025 13:50

ANIS: Suprataxarea frânează dezvoltarea; economia României are nevoie de investiții și de înțelepciune în cheltuirea banilor publici

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) atrage atenția asupra necesității unui cadru economic predictibil, orientat spre dezvoltare și investiții și susține că, în contextul unei presiuni bugetare ridicate, soluțiile sustenabile vin din digitalizare, eficiență administrativă, colectarea eficace a taxelor existente și stimularea inițiativ

Economic 03-06-2025 13:28

Leul s-a depreciat, marți, în raport cu principalele valute

Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0587 lei, în creștere cu 0,15 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,0572 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4330 lei, în creștere c