Comunicat de presă - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea
Cu ocazia Zilei Internaționale împotriva Violenței asupra Copilului - 5 iunie 2025, DGASPC Vrancea lansează campania 'Violența Frânge Aripi'
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, prin Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, derulează în perioada următoare o campanie de conștientizare intitulată 'Violența frânge aripi', menită să atragă atenția opiniei publice asupra efectelor nocive ale violenței împotriva copiilor și să promoveze metode de educație bazate pe respect, empatie și nonviolență.
Scopul principal al acestei inițiative este schimbarea atitudinilor și a comportamentelor față de violența asupra copilului, încurajarea renunțării la indiferență și înlocuirea practicilor coercitive cu abordări educaționale pozitive. Ne dorim ca prin această campanie să contribuim la construirea unui mediu în care fiecare copil să se simtă protejat, valorizat și sprijinit.
Activitățile din cadrul campaniei vor include:
Organizarea unei campanii stradale în zonele pietonale intens circulate ale municipiului Focșani (parcuri, unități de învățământ, piețe), unde specialiștii DGASPC Vrancea și reprezentanții IPJ Vrancea vor distribui materiale informative și vor interacționa cu cetățenii;
Promovarea numărului unic național 119, destinat sesizării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului;
Oferirea de informații de specialitate și consiliere, pentru a sprijini părinții, educatorii și publicul larg în adoptarea unor metode educaționale bazate pe respect și nonviolență.
Proiectul beneficiază de expertiza specialiștilor DGASPC Vrancea și polițiștilor IPJ Vrancea, iar materialele informative vor fi distribuite gratuit în spații publice, unități de învățământ și instituții locale.
Violența asupra copiilor se manifestă prin diferite forme, fiecare având consecințe grave și complexe asupra sănătății și dezvoltării acestora:
* Abuzul fizic poate provoca leziuni corporale grave, fracturi, dizabilități și chiar deces. Pe termen lung, produce tulburări neurologice, comportamente agresive, probleme emoționale și dificultăți de învățare care afectează performanțele școlare.
* Abuzul emoțional are impact profund și prelungit asupra stimei de sine, sănătății mintale și dezvoltării psihologice a copilului. Acest tip de abuz apare frecvent în contexte de violență domestică, în familii cu probleme psihice sau în cazuri de insuficiență a abilităților parentale.
* Abuzul sexual determină adesea manifestări precum depresia, comportamente auto-agresive, pierderea stimei de sine și comportamente sexuale neadecvate vârstei. În astfel de situații, sprijinul unui adult de încredere este esențial pentru recuperarea copilului.
* Neglijarea severă afectează dezvoltarea fizică și intelectuală, putând conduce la dizabilități, spitalizare sau chiar deces, mai ales la copiii mici.
Mulți copii ascund violența din teamă, rușine sau protecție față de familie, ceea ce face cu atât mai importantă promovarea mecanismelor de sesizare și sprijin, precum numărul unic 119. Situațiile urgente care necesită intervenție imediată includ: riscul iminent pentru viața copilului, abuzuri sexuale, neglijare severă, abandon, refuzul copilului de a merge acasă și implicarea în munci intolerabile. Totodată, copiii care trăiesc în medii abuzive sunt mai vulnerabili și se confruntă cu un risc crescut de a fi expuși consumului de droguri, ceea ce poate avea efecte devastatoare asupra viitorului lor.
Campania promovează conștientizarea, prevenirea și intervenția în cazurile de violență asupra copiilor, subliniind responsabilitatea comunității de a sprijini și proteja. Mesajul esențial este: 'Violența frânge aripi. Tu poți fi cel care le întinde din nou.'
Această acțiune reprezintă o alianță între instituții, profesioniști și cetățeni, dedicată protecției și susținerii copiilor. Prin informare, empatie și colaborare, această campanie devine o rețea de sprijin care transformă comunitățile în spații mai sigure, mai umane și mai protectoare pentru fiecare copil. Este un apel la curajul copilului de a vorbi, la responsabilitatea adultului de a asculta și la datoria societății de a acționa.
PURTÎTOR DE CUVÂNT
Dănuț ȘTEFAN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].