Tranzacțiile cu autoturisme de lux, în vizorul ANAF

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a demarat verificări ce vizează tranzacții cu autovehicule de lux achiziționate din Uniunea Europeană, aplicând 11 sancțiuni contravenționale de circa 450.000 lei.
Potrivit unui comunicat al ANAF, într-o primă etapă au fost selectate 30 de persoane fizice care au achiziționat autovehicule în valoare totală de două milioane de euro, respectiv de valori mai mari de 50.000 de euro fiecare.
Ca urmare a verificărilor s-a constatat că mai mult de 60% dintre achizițiile de autoturisme de lux investigate s-au efectuat, în realitate, pe teritoriul României de la diferite persoane intermediare (anunțuri online, târguri, la comandă etc), prin plată în numerar, deși documentele de achiziție prezentate păreau a proveni de la persoane fizice sau entități juridice externe și că aceste tranzacții au avut loc în străinătate.
În alte cazuri, verificările au fost extinse la persoanele interpuse sau beneficiarii de fapt ai autovehiculelor, fiind solicitate informații de la autoritățile fiscale din statele membre în care sunt rezidente entitățile înscrise pe documentele prezentate în vederea înmatriculării de către cumpărătorii din România.
Acțiunea va continua în perioada următoare, fiind selectate peste 200 de persoane fizice care au achiziționat din spațiul intracomunitar autoturisme de valori însemnate pe care le-au achitat în numerar, pe teritoriul național, către diverse persoane fizice intermediare.
ANAF recomandă persoanelor care doresc să își achiziționeze un autovehicul neînmatriculat în România și care provine din spațiul Uniunii Europene să își ia toate măsurile de precauție pentru a evita eventuale probleme legate de legalitatea actelor ce le-au fost înmânate, care pot duce la investigații suplimentare ce pot avea o finalitate judiciară. De asemenea, se recomandă efectuarea plăților prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii, plățile în numerar fiind permise doar în limita unui plafon de 10.000 lei către o persoană juridică și 50.000 lei între două persoane fizice. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Conferința analiștilor financiar-bancari dedicată provocărilor fiscale actuale și soluțiilor strategice
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) organizează miercuri ediția a XVII-a a conferinței anuale, un eveniment care reunește economiști, lideri din instituții publice și financiare, consultanți fiscali, analiști și reprezentanți ai mediului academic. Tema din acest acest an este ''România în fața
Ministerul Mediului va emite Acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești
Ministerul Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești, finalizarea acestui proiect urmând să aducă un plus de energie regenerabilă în sistemul național de 283 GWh/an producție anuală,
Burduja: Dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Tranziția energetică și criza climatică nu pot fi rezolvate dacă nu stăm împreună și, dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii un geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Eurelectric Power Summit. 'Traversăm &
Niculescu: ANRE a făcut mai multe scenarii cu privire la impactul unei scăderi a TVA asupra facturilor la energie
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Experții din Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut săptămâna trecută mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor de energie al unei măsuri de scădere a TVA, iar diferența ar fi, în cazul unei TVA de 9%, din semestrul al doilea, de 900 milioan
Spătaru: Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada următoare este definiția consumatorului vulnerabil
Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada imediat următoare constă în stabilirea criteriilor în baza cărora va fi definit consumatorul vulnerabil, a declarat, marți, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'Tranziția energetică nu este o tranziție simplă, nu este o tranziție ieftină și
AHK România: Schimbările climatice și insecuritatea la nivel global impun noi măsuri de protecție civilă
Contextul geopolitic tot mai complicat și nesigur, dar și schimbările climatice tot mai vizibile, cu consecințe dramatice, necesită mai multă protecție pentru populație, prin tehnologii avansate, inclusiv inteligența artificială, dar și acțiuni de conștientizare și informare corectă, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK Rom&acir
Suciu (DEER): Este greu să atragem din piață profesioniști; absolvenții de facultăți merg spre zona IT
Resursa umană specializată în domeniul distribuției de energie electrică este tot mai greu de atras, în condițiile în care absolvenții de facultăți merg în general spre zona IT, a declarat, luni, Mihaela Suciu, director general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), la un eveniment de specialitate. 'O problemă care n
ANAF a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal
Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, potrivit Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. Conform sursei citate, acest Ghid se adresează contribuabililor persoane fizice care realizează în anul 2025 venituri din arendarea bunurilor
Burduja: Susțin 100% interzicerea gazului rusesc și cred că România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței europene de gazul rusesc prin proiecte precum Neptun Deep sau cel de la Caragele, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. '100% susținem interzicerea gazului rusesc (din 2027 - n. r.) și cred că Rom&
Aplicarea de corecții bugetare va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii (sindicate)
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii se arată îngrijorată cu privire la discuțiile purtate la nivel guvernamental referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privința salariaților din sistemul bugetar și avertizează că aplicarea acestora va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii. 'Org
Poșta Română instalează în oficiile sale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) va instala în cadrul oficiilor sale poștale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede, în cadrul unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România), principala platformă de schimb crypto din țară. Potrivit unui comunicat al operatorului națio
FGA a soluționat anul trecut aproape 151.000 de cereri de plată (raport)
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a soluționat anul trecut 150.882 cereri de plată, în creștere cu 57% față de 2023, conform raportului anual de activitate pentru anul 2024. 'În cursul anului 2024, Fondul s-a axat pe instrumentarea cererilor de plată, prin mărirea capacității de instrumentare, fiind depuse eforturi susținute pentru creșt
Burduja: Fiecare zi în care centrala de la Iernut nu e terminată înseamnă bani pierduți pentru Romgaz și pentru România
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Singurele provocări privind proiectul centralei de la Iernut sunt din cauza Duro Felguera, care se află într-o situație delicată la nivel global, dar, recent, compania și-a prelungit scrisorile de garanție, ceea ce înseamnă că există o șansă să ducă proiectul până la capăt, a dec
ANIS: Suprataxarea frânează dezvoltarea; economia României are nevoie de investiții și de înțelepciune în cheltuirea banilor publici
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) atrage atenția asupra necesității unui cadru economic predictibil, orientat spre dezvoltare și investiții și susține că, în contextul unei presiuni bugetare ridicate, soluțiile sustenabile vin din digitalizare, eficiență administrativă, colectarea eficace a taxelor existente și stimularea inițiativ
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0587 lei, în creștere cu 0,15 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,0572 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4330 lei, în creștere c