Bilanțul final al victimelor incendiului produs la un hotel dintr-o stațiune de schi din Turcia este de 78 de morți
Incendiul care a mistuit marți noapte un hotel dintr-o stațiune de schi din centrul Turciei a făcut 78 de morți, a indicat joi Ministerul Justiției de la Ankara, anunțând că demersurile de identificare a victimelor au fost finalizate, potrivit AFP.
Un bilanț precedent, comunicat miercuri seara de parchetul din Bolu, centrul administrativ al provinciei unde s-a produs tragedia, consemna 79 de morți.
Familii întregi au pierit în incendiul de la hotelul Grand Kartal din Kartalkaya, care a izbucnit în toiul nopții de marți, cu puțin timp înainte de ora locală 03:30 (00:30 GMT), potrivit autorităților turce.
Acuzațiile de neglijență s-au înmulțit de atunci. Supraviețuitori și experți au subliniat că sistemul de alarmă în caz de incendiu de la hotelul cu 12 etaje nu a funcționat.
Președintele Camerei de Arhitectură din Ankara, Derya Basyilmaz, care s-a deplasat la fața locului, a declarat pentru AFP că hotelul avea o singură scară care servea drept ieșire de urgență și nici aceasta nu era 'conformă cu normele' în vigoare.
Unsprezece persoane, printre care un viceprimar din Bolu, șeful pompierilor din oraș, proprietarul Grand Kartal, directorul său general și electricianul șef, au fost arestate de marți în cadrul unei anchete deschise de autorități. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Syrian Airlines și-a lansat zborurile spre Istanbul
Compania națională siriană Syrian Airlines a lansat marți zboruri către Istanbul, a relatat postul public turc de televiziune TRT Haber, notează AFP. Prima cursă a companiei aeriene siriene de la Damasc a aterizat la ora locală 19:17 (16:17 GMT) pe aeroportul din Istanbul, unde a fost organizată o ceremonie de bun venit pentru membrii echipaju
Un elev francez, printre victimele atacului armat din Austria
Un elev francez în vârstă de 17 ani a fost ucis marți în atacul armat comis de un fost elev la o școală din orașul austriac Graz, a declarat tatăl său pentru AFP. 'Fiul meu se află printre victime. Poliția a venit la ora 18:30 (16:30 GMT) pentru a ne informa', a spus el. Atacatorul în vârstă
OMS menține nivelul de alertă pentru mpox
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat luni că își menține nivelul de alertă în fața epidemiei de mpox, care afectează în principal Africa, și a lansat un apel prin care solicită 'un sprijin internațional continuu', informează AFP. Pe 9 iunie, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat că 'epidemia
UPDATE Zece morți, inclusiv suspectul, într-un atac armat la o școală din Austria (primar)
Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, și alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o școală din orașul Graz, în sudul Austriei, a declarat marți Elke Kahr, primărița orașului Graz, citată de agenția de presă APA, relatează Reuters. Elke Kahr a afirmat că mai multe persoane rănite au fost duse la spital în urma atacului arm
Un raport ONU acuză Israelul de comiterea de crime de război și împotriva umanității în atacurile sale din Gaza
Israelul a comis crime de război și crima împotriva umanității de 'exterminare' prin atacurile sale repetate asupra școlilor, universităților, moscheilor și altor clădiri educaționale, religioase și culturale în contextul conflictului din Fâșia Gaza, potrivit unui raport ONU, informează marți EFE. Raportul Comisiei In
SUA: Mii de decese în plus în rândul copiilor din cauza legilor mai permisive privind armele (studiu)
Statele americane care și-au relaxat legislația privind armele de foc au înregistrat mii de decese în plus în rândul copiilor, majoritatea omucideri și sinucideri, potrivit unui studiu publicat luni, relatează AFP. Deși deținerea de arme este considerată un drept constituțional în Statele Unite, fiecare stat o poate reglementa pri
SUA: Secretarul Sănătății îi concediază pe toți experții unui important grup privind vaccinurile
Secretarul american al sănătății, Robert Kennedy Jr., a anunțat luni că îi concediază pe toți cei 17 experți dintr-un important grup consultativ privind vaccinurile, acuzându-i de conflicte de interese, o nouă lovitură dată de administrația Donald Trump politicii naționale în domeniul vaccinării, relatează AFP. Decizia de a-i demite pe experț
În Bulgaria a fost descoperit un al treilea azil de bătrâni ilegal, cu persoane în vârstă ținute în condiții deplorabile
Autoritățile bulgare au anunțat luni existența unui al treilea azil de bătrâni ilegal în care vârstnicii erau ținuți în condiții deplorabile. Proprietarii par să aibă legătură cu alte două cămine de bătrâni unde 75 de vârstnici au locuit în condiții inumane și au fost supuși unor practici 'sadice', informează EFE.
SUA/Proteste în Los Angeles: China le cere cetățenilor săi să fie mai vigilenți
China și-a îndemnat luni cetățenii aflați în orașul american Los Angeles să fie vigilenți pe fondul protestelor în curs în metropola californiană, care au fost marcate de ciocniri și violențe, informează AFP. Într-un comunicat de presă, consulatul chinez din Los Angeles și-a îndemnat cetățenii 'să monito
Tenorul ucrainean Vladislav Gorai a murit în timp ce lupta ca voluntar în Sumî, anunță Opera din Odesa
Tenorul ucrainean Vladislav Gorai, solist la Opera Națională din Odesa și care a colaborat cu Opera Națională București, a murit duminică în timp ce era angajat într-o misiune de voluntariat în regiunea de nord Sumî, la granița cu Rusia, au declarat oficiali ai operei, informează Reuters. La mai bine de trei ani de la d
Un american s-a lăsat mușcat de șerpi de 200 de ori pentru a contribui la găsirea unui antivenin universal
Tim Friede avea moralul la pământ după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001: acesta este motivul care l-a determinat să coboare în pivnița locuinței sale, unde s-a lăsat mușcat de doi dintre cei mai periculoși șerpi din lume. Patru zile mai târziu, el a ieșit din comă, informează AFP. 'Știu cum este să mori din cauz
Seism cu magnitudinea 6,5 în Columbia, resimțit puternic în Bogota
Un puternic cutremur de pământ cu magnitudinea 6,5 a zguduit duminică timp de mai multe secunde Bogota și alte orașe din Columbia, a anunțat Institutul Național de Geologie din această țară, informează AFP. Deși nu au fost raportate victime până în acest moment, acesta a fost unul dintre cele mai puternice cutremure resimțite
Spania: Manifestație uriașă organizată de Partidul Popular împotriva premierului Pedro Sanchez, pe care îl acuză de corupție
Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică la Madrid pentru o demonstrație organizată de principalul partid conservator de opoziție din Spania, Partidul Popular, împotriva guvernului premierului socialist Pedro Sanchez, pe care îl acuză de corupție, informează AFP. Protestatarii, dintre care mulți fluturau drapele spaniole, s-au ad
SUA: Participanții la parada WorldPride au mărșăluit sâmbătă în Washington
Membri și susținători ai comunității LGBTQ+ din întreaga lume au mărșăluit sâmbătă pe străzile capitalei federale americane Washington D.C., un amestec de sărbătoare plină de veselie și o demonstrație de sfidare la adresa măsurilor luate de președintele american Donald Trump de a îngrădi drepturile acestei comunități, informează Reuters.
Leon al XIV-lea, primul papă american, a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei sale de duminică
Papa Leon al XIV-lea a criticat duminică apariția mișcărilor politice naționaliste, calificându-le drept 'nefericite', însă fără a numi în mod expres o țară sau un lider național, informează Reuters. Actualul Suveran Pontif, primul papă originar din Statele Unite, a cerut în timpul slujbei oficiate în fața