Prezidenţiale2024/ Silviu Predoiu critică organizarea alegerilor şi spune că decizia CCR e, cel puţin moral, corectă
Silviu Predoiu, care a candidat la prezidenţiale din partea Partidului Liga Acţiunii Naţionale, critică modul în care au fost organizate alegerile şi apreciază că decizia Curţii Constituţionale este, "cel puţin moral", una corectă.
În acest sens, el invocă "ilegalităţile nesancţionate la timp şi alte influenţe care au viciat profund" posibilitatea de a vota informat.
"Tot anul, PNL şi PSD, adică Ciucă şi Ciolacu, sub binecuvântarea tătucului Iohannis, au făcut scenarii cum să-şi aranjeze ei alegerile prezidenţiale. Le-au decalat, le-au dus înapoi, au mizat pe plecarea lui Iohannis la NATO şi pe interimatul lui Ciucă, astfel încât să-l propulseze direct în fotoliul de preşedinte, s-au pupat, s-au certat, s-au separat dar au rămas împreună, au intercalat parlamentarele între tururile de prezidenţiale, au transformat Ziua Naţională, ziua Unirii, în ziua dezbinării electorale. Şi tot au pierdut! Un singur lucru au uitat să facă - să organizeze corect alegerile şi să se asigure că instituţiile funcţionează", scrie fostul director interimar al SIE pe Facebook.
El îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis faptul că nu a propus un director la Serviciul Român de Informaţii şi că la Autoritatea Electorală Permanentă a fost numită o persoană care "n-a mai avut loc pe liste". România a ajuns "pe prima pagină a ştirilor din întreaga lume, din păcate nu aşa cum ne-am dori", adaugă Predoiu.
"Iohannis, ştiind că urmează un an electoral dificil, că se vor căuta cu acul motive de contestare a rezultatelor, nu a găsit timp şi nici inspiraţie pentru propunerea unui director la SRI. Parlamentul, subordonat capriciilor prezidenţiale, s-a făcut că nu observă. La AEP este numit un personaj care 'n-a mai avut loc pe liste' şi a trebuit să primească o sinecură. Şi uite aşa am ajuns în noaptea minţii. La final de mandate, aceşti mediocri au reuşit să pună România pe prima pagină a ştirilor din întreaga lume, din păcate nu aşa cum ne-am dori. (...) Nu ştiu care este motivaţia deciziei CCR, dar având în vedere modul în care s-a desfăşurat campania electorală, ilegalităţile nesancţionate la timp şi alte influenţe care au viciat profund posibilitatea de a vota informat, cred că decizia de astăzi a Curţii este, cel puţin moral, cea corectă", a mai scris el.
Vineri, Curtea Constituţională a decis anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.
"În şedinţa din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională, în vederea asigurării corectitudinii şi legalităţii procesului electoral, şi-a exercitat atribuţia prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie şi, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele: În temeiul art. 145 lit. f) din Constituţie, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui României, desfăşurat în baza HG 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României în anul 2024 şi a HG 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României în anul 2024", se arată în decizia CCR.
Practic, în urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Georgescu îi îndeamnă pe parlamentari să-l suspende pe Nicușor Dan, pentru forma 'abuzivă' a propunerii noului Guvern
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a cerut 'fiecărui membru al Parlamentului care mai are în inimă dragoste de țară' să înceapă procedura de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, căruia îi reproșează forma 'abuzivă' și 'sfidătoare' în care l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze un nou Guver
Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
Fațada Palatului Parlamentului va fi iluminată în turcoaz marți seară, un demers în vederea conștientizării bolii Batten. Solicitarea - aprobată de conducerea Camerei Deputaților - a venit din partea Comisiei pentru sănătate. Momentul a fost programat între orele 21:30 și 23:30. 'Boala Batten este o afecțiu
Ciucu: Lista miniștrilor propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă; pare că protejează interesele PSD
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniștri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e 'cusută cu ață alb-fosforescentă' și pare să protejeze interesele PSD. De asemenea, Ciucu, primar al Capitalei, îi reproșează lui Tomac faptul că nu a discutat în mod deschis în cadrul întâlni
Grindeanu: Dacă PNL vrea în opoziție, să demisioneze prefecții, subprefecții și secretarii de stat de la acest partid
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut luni un apel către PNL 'să iasă din ipocrizie' iar dacă vrea în opoziție, așa cum a declarat Ilie Bolojan, să-și dea demisia prefecții, subprefecții și secretarii de stat propuși de acest partid. Grindeanu a fost întrebat dacă PSD își dorește să aibă secretari de stat, prefec
Sorin Grindeanu: Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul Bolojan de austeritate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii 'modelul Bolojan de austeritate', iar social-democrații nu vor vota vreodată taxe noi, tăieri de salarii, măsuri care 'lovesc' în pensionari sau în economia românească. 'Am avut astăzi o discuție foarte desc
Senat/ 22 ianuarie - Ziua Națională Ana Aslan - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede instituirea pe 22 ianuarie a Zilei Naționale Ana Aslan, în semn de recunoaștere a contribuției fundamentale a academicienei la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei mondiale. 'Cu ocazia Zilei Naționale Ana Aslan, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum
Nicușor Dan: Tranziția către o economie mai verde trebuie făcută într-un mod realist
Tranziția către o economie mai verde trebuie făcută într-un mod realist, care să protejeze atât mediul, cât și economia, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, care a participat la discuția în format videoconferință cu liderii statelor europene din grupul 'Prietenii Competitivității'. Scopul discuției a fost
Senat/ Redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri, pentru valorificarea materialelor - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care permite redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri închise definitiv, exclusiv în scopul valorificării materialelor conținute. Propunerea legislativă completează Ordonanța Guvernului nr.2/2021 privind depozitarea deșeurilor și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6
Tomac, după discuția cu PSD: Luăm în calcul crearea unei poziții de vicepremier ce va coordona programul de digitalizare
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după întâlnirea cu liderii PSD, că ia în calcul crearea unei poziții de viceprim-ministru care să coordoneze programul de digitalizare a României. Tomac a fost întrebat dacă ia în calcul crearea unui minister al digitalizării. 'Luăm în
Senat/ Reexaminare: Încuviințarea executării silite privind titlurile executorii se soluționează în cel mult șapte zile
Cererea de încuviințare a executării silite privind titlurile executorii, altele decât hotărârile care pot fi puse în executare, se soluționează în termen de cel mult șapte zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, prevede propunerea legislativă de m
Camera Deputaților/Introducerea pe ordinea de zi a reducerii numărului de parlamentari - propunere respinsă
Liderul deputaților AUR, Adrian-Mihai Enache, a solicitat, luni, în plen, modificarea ordinii de zi din această săptămână prin introducerea unor proiecte de lege despre care a afirmat că 'au susținere în spațiul public'. Proiectele de lege se referă la legislația privind transparentizarea finanțării ONG-urilor, propun
Fritz spune că USR are 'multe întrebări' în ce privește unele persoane propuse ca miniștri
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul desemnat Eugen Tomac, că există 'multe întrebări' legate de unele persoane propuse ca miniștri într-un eventual viitor Cabinet. 'Cel puțin sunt câteva nume acolo unde avem, desigur, multe întrebări. (...) I-am îm
Fritz: I-am spus lui Eugen Tomac că greu vedem o susținere a USR pentru Guvernul lui
Președintele USR, Dominic Fritz, i-a transmis premierului desemnat Eugen Tomac faptul că este puțin probabilă o susținere pentru Guvernul pe care îl va propune, dar că decizia aparține forurilor statutare ale partidului. Dominic Fritz a menționat că pentru USR este foarte important ca viitorul Executiv 'să nu întoarcă' refo
Tomac: Îmi doresc ca USR să susțină Cabinetul pe care îl propun; plec cu speranță și încredere
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că este încrezător în privința faptului că membrii acestui partid vor susține în Parlament Cabinetul pe care îl va propune. 'Sper că colegii din USR vor da dovadă de multă responsabilitate. Dincolo de motivele legitime de a-ș
Peiu (AUR): Răspunsul Guvernului despre drona din Portul Constanța ar debloca activitatea turistică de pe litoral
Liderul senatorilor USR, Petrișor Peiu, consideră că un răspuns 'ferm' al Guvernului în privința dronei care a explodat în Portul Constanța ar ajuta 'la rezolvarea situației politice', dar ar 'debloca' tendința de scădere în activitatea turistică de pe litoral. 'Suntem pe primul trimestru al acestu

