Guvernul aprobă bugetul pe 2025
Guvernul urmează să aprobe sâmbătă, în ședință, bugetul de stat pe anul 2025 și pe cel al asigurărilor sociale de stat.
Potrivit Biroului de presă al Guvernului, ședința Executivului este programată la ora 10,00.
Vineri au fost finalizate toate procedurile prealabile pentru ca bugetul pe anul 2025 să fie adoptat.
'Finalizăm azi (n.r. - vineri) toate procedurile prealabile pentru a adopta, mâine, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe 2025. Știrea finalizării proiectului de buget a avut (...) efecte imediate. Dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid. Vor urma și alte efecte pozitive după ce legea bugetului va trece prin Parlamentul României. (...) Atrag atenția asupra unei singure cifre, cea a exporturilor, care crește în acest an cu peste 3%. Acesta va fi primul impact major al integrării noastre depline în spațiul Schengen. Alt efect important este că am avut o lună ianuarie cu vreme bună - asta a permis constructorilor să lucreze intens pe șantiere și, în special, pe autostrăzi. De aceea, am luat decizia ca bugetul Transporturilor să crească anul acesta față de anul trecut cu aproape 20%, iar astfel avem certitudinea că vor fi loturi finalizate chiar în această primăvară', a declarat vineri premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței Executivului.
Ministerul Finanțelor a publicat joi noaptea proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creștere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei prețuri curente. Inflația medie anuală pe care a fost calculat bugetul este de 4,4%. Deficitul bugetar este estimat la 7,04% din PIB.
Veniturile bugetului consolidat sunt estimate la 667,523 miliarde de lei, reprezentând 34,9% din PIB. Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2025 le înregistrează contribuțiile de asigurări sociale (30,8% din total venituri), urmate de TVA (20,4% în total venituri), sume primite de la UE (13,1% din total venituri), impozit pe salarii și venit (8,5%).
Cheltuielile sunt estimate la 802,170 miliarde de lei, respectiv 41,9% din PIB. În anul 2025, cheltuielile destinate investițiilor însumează aproximativ 149,7 miliarde lei, reprezentând 7,8% în PIB. Investițiile sunt susținute din Mecanismul de Redresare și Reziliență, însă până la sfârșitul anului 2026 acestea trebuie finalizate. Cheltuielile de personal sunt în sumă de 169,5 miliarde lei în anul 2025. Cu ponderi mari în total cheltuieli în anul 2025 se situează asistența socială (30,2% din total cheltuieli), cheltuieli de personal (21,1% din total) și cheltuieli de investiții (18,7% din total).
În ceea ce privește piața muncii, pentru anul 2025 a fost estimată o creștere a numărului de salariați cu peste 63.000 de persoane, ajungând la un efectiv de 5,475 milioane salariați și o rată a șomajului înregistrat de 3,1%. Salariile nominale, atât în sistemul public, cât și în cel privat, vor înregistra decelerări importante, de la creșterea de două cifre din 2024 (14,4%), la o singură cifră în 2025 (6,1%), potrivit proiectului. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma

