Prezidenţiale2024/ ISMB: În 225 de şcoli vor fi amenajate secţii de votare, 72 vor avea programul modificat
În 225 de unităţi de învăţământ din Bucureşti vor fi amenajate secţii de votare, iar 72 vor avea programul modificat sau îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu cu prilejul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale care vor avea loc duminică, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Municipal, Elena Ştefan.
Potrivit unei centralizări, în Sectorul 1 sunt amenajate secţii de votare în 43 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Luni, şapte dintre acestea îşi vor modifica programul şcolar - decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar alte patru îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.
La nivelul Sectorului 2 sunt amenajate secţii de votare în 53 de unităţi de învăţământ preuniversitar - trei îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
În Sectorul 3 sunt amenajate secţii de votare în 37 de unităţi de învăţământ preuniversitar: 12 îşi vor modifica programul şcolar vineri şi luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 13 îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar îşi vor suspenda luni cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.
În Sectorul 4 sunt amenajate secţii de votare în 34 de unităţi de învăţământ preuniversitar, iar 12 îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
Pentru Sectorul 5 au fost amenajate secţii de votare în 17 de unităţi de învăţământ preuniversitar. O unitate îşi va suspenda luni cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.
În Sectorul 6 sunt secţii de votare în 41 de unităţi de învăţământ preuniversitar - cinci dintre acestea îşi vor modifica programul şcolar vineri şi luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), opt îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), una îşi va modifica programul şcolar vineri (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar luni îşi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu. De asemenea, luni, patru unităţi de învăţământ îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Educației, Daniel David: Numărul de ore la unele materii va fi stabilit de școală, nu de minister
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul. David menționează
Planurile-cadru pentru liceu, puse în consultare publică de Ministerul Educației
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu. Propunerile vor putea fi trimise la adresa de e-mail [email protected] până la data de 6 martie.
David: Guvernul a adoptat HG privind hărțuirea pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat vineri că în urma adoptării Hotărârii de Guvern privind hărțuirea pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă se vor accepta sesizări anonime și fără semnătură olografă și se va crea cadrul pentru intervenții procedurale mai specifice și mai eficiente. 'Mă bucur să anun
Mureș: Farmacopeea Europeană, care impune strandardele de calitate pentru medicamente, disponibilă la UMFST
Farmacopeea Europeană, o platformă oficială a Consiliului Europei care stabilește cerințele de calitate pentru medicamente, a devenit accesibilă comunității academice de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș. 'Farmacopeea Europeană este cea mai nouă resursă
Dioramă spectaculoasă a ecosistemului râului Mureș, prezentată la Muzeul de Științele Naturii
O dioramă spectaculoasă a râului Mureș, care prezintă porțiuni de ecosistem din defileul Toplița-Deda până la Târgu Mureș, cuprinzând trei arii protejate, care oferă vizitatorului impresia realității, a fost amenajată la Secția de Științele Naturii a Muzeului Județean.
David despre planurile cadru pentru liceu: Vom avea un trunchi comun pentru toate filierele
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi, referindu-se la planurile cadru pentru liceu, că va exista un trunchi comun pentru toate filierele, iar aceste planuri se vor aplica pentru elevii care vor intra în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027. 'Ponderea acestui trunchi comun în mod inevitabil se schimbă, în
Daniel David: Zero toleranță pentru violența în instituțiile de învățământ preuniversitar și superior
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi, cu prilejul Zilei Internaționale a nonviolenței în școli, că mesajul său este 'Zero toleranță' pentru violența în instituțiile de învățământ preuniversitar și superior. Mesajul său vine în contextul în care mai mult de jumătate dintre elevi se pl&
REPORTAJ Brăila: Școală cu icoane vechi de 100 de ani, tencuite de comuniști și descoperite în timpul renovării clădirii
Școala nr. 13 'Nedelcu Chercea' din Brăila, care va împlini în curând un secol de existență, este unică în țară prin tezaurul său neprețuit, respectiv icoane pictate în urmă cu aproape 100 de ani direct pe pereții fiecărei săli de curs și pe holuri, care au rezistat peste vreme, deși au fost tencuite în timpul campaniei ant
Bihor: Universitari orădeni, coautori la o carte despre tehnologiile moderne în științele educației
Un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea a realizat, împreună cu parteneri din mai multe țări europene, o cercetare științifică legată de utilizarea tehnologiilor moderne în educație, în special în domeniile educației speciale, finalizată cu elaborarea unui volum dedicat profesorilor, cu
Harghita: Elevii din județ, provocați de persoane publice să citească și în acest an de Ziua Națională a Lecturii
Elevii din Harghita vor fi provocați să citească, și în acest an, de mai multe persoane publice originare din județ, în cadrul unui eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii. Ajuns la cea de-a patra ediție, evenimentul 'Provocare la lectură - Ora de limba și literatura română... alt
ASE: Peste 12.000 de locuri pentru admiterea la licență, masterat și doctorat
Academia de Studii Economice (ASE) din București a pregătit o ofertă de școlarizare pentru anul universitar 2025-2026 de peste 12.000 de locuri la programele universitare de licență, masterat și doctorat. Este vorba de următoarele facultăți: Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine, Administrație și Management Public, Buchar
Bacalaureatul continuă cu evaluarea competențelor la limba maternă
Candidații din partea minorităților naționale la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține, de miercuri și până vineri, proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni
VIDEO Daniel David: Programul 'Masă sănătoasă' - un mecanism fundamental; avem o problemă majoră legată de abandonul școlar
Programul 'Masă sănătoasă' este un 'mecanism fundamental', în contextul în care țara noastră are o problemă 'majoră' legată de abandonul școlar, a declarat, marți, după ședința de guvern, ministrul Educației, Daniel David. Executivul a adoptat Hotărârea privind instituirea Programului național 'Mas
Bihor: Povestea lui Dragobete pe înțelesul celor mici, într-un atelier de educație muzeală
Copiii orădeni din învățământul primar și gimnazial vor avea ocazia să cunoască povestea lui Dragobete și tradițiile acestei sărbători a iubirii într-un nou atelier de educație muzeală, organizat, în perioada 7 - 14 februarie, de Muzeul Țării Crișurilor Oradea. Acesta va fi susținut de muzeografa Lavinia Ungureanu, din
Ministerul Educației: Este datoria fiecărei generații să păstreze vie memoria victimelor Holocaustului
Ministerul Educației a evidențiat, într-un mesaj transmis luni, că este datoria fiecărei generații să păstreze vie memoria victimelor Holocaustului. 'Astăzi, 27 ianuarie, omagiem Ziua Internațion