O persoană decedată, doi copii răniţi în urma inundaţiilor severe din Franţa

Ploile torenţiale care s-au înregistrat în anumite zone din Franţa au provocat joi inundaţii, evacuări şi au dus la închiderea unor autostrăzi şi tronsoane de cale ferată, informează DPA.
La Paris, un bărbat a murit în cursul serii trecute după ce a fost lovit de un arbore care s-a prăbuşit, potrivit relatărilor din presă. Doi copii, cu vârste de trei, respectiv cinci ani, au fost răniţi.
Serviciul meteorologic Météo France a emis un cod roşu, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru şase regiuni situate în jumătatea sudică a ţării, şi un cod portocaliu pentru 34 de regiuni. S-au înregistrat precipitaţii suplimentare în cursul serii.
Circa 900 de persoane, precum şi numeroase şcoli, au fost evacuate în regiunea Auverge-Ron-Alpi. Televiziunile au transmis imagini cu autostrăzi acoperite de ape, supermarketuri inundate şi autovehicule plutind în apă.
Circulaţia pe autostrada şi calea ferată care leagă Lyon de Saint-Étienne a fost perturbată. Compania naţională de cale ferată (SNCF) a anunţat că, cel mai probabil, niciun tren nu va mai circula între cele două oraşe timp de mai multe zile.
Operatorul francez de autostrăzi Vinci Autoroutes a avertizat în timpul serii de joi cu privire la posibile perturbări care ar putea afecta peste 30 de autostrăzi din Franţa.
Potrivit Ministerului de Interne, 1.500 de pompieri au fost mobilizaţi, iar sirenele au răsunat în mai multe oraşe.
''Va fi făcut tot posibilul pentru a ajuta persoanele afectate'', a declarat, la Paris, ministrul francez de Interne, Bruno Retailleau.
Nu au fost raportate persoane rănite, dar autorităţile i-au avertizat pe oameni să nu se deplaseze în zonele inundate pe jos sau în autovehicule.
Parisul s-a confruntat, de asemenea, cu ploi extreme. Potrivit meteorologilor, cantitatea de precipitaţii înregistrată într-o singură oră a fost echivalentă cu cea înregistrată în mod normal într-un interval de două săptămâni.
''Avem de-a face cu o situaţie fără precedent în ceea ce priveşte amploarea ploilor'', a spus ministrul pentru Tranziţie Ecologică, Agnes Pannier-Runacher. Local, 60 de centimetri de precipitaţii s-au înregistrat într-un interval de 48 de ore, o cantitate care este, potrivit ministrului francez, ''absolut masivă'' şi care ''nu s-a mai înregistrat în istoria recentă''.
''Ne confruntăm colectiv cu episoade legate de schimbările climatice, pe care le traversăm cu o regularitate crescută şi trebuie să ne pregătim pentru ele'', a avertizat ministrul.
O unitate de criză a fost înfiinţată la nivelul ministerului, iar toate serviciile relevante au fost mobilizate, a adăugat ea.
După ce un un supermarket din oraşul Givors, situat pe malul Ronului, a fost inundat şi 47 de persoane au rămas blocate în interior în cursul serii de joi, lanţul de magazine Carrefour a închis preventiv mai multe magazine din Nisa, Cannes, Monaco şi Antibes.
Directorul executiv al Carrefour, Alexandre Bompard, a anunţat că 39 de angajaţi, alături de opt clienţi şi angajaţi ai altor magazine, au rămas blocaţi la etajul superior al supermarketului inundat.
Departamentul de pompieri evaluează situaţia pentru a identifica momentul în care o operaţiune de evacuare ar deveni posibilă, a mai spus el. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Marea Baltică, o mare 'bolnavă' în căutarea unor remedii
Confruntându-se cu poluarea și cu schimbările climatice, Marea Baltică este marea 'bolnavă' a Europei, iar peștii ei dispar într-o manieră dramatică. Uniunea Europeană a promis joi să facă din această chestiune una dintre 'prioritățile sale urgente', informează AFP. Prezentând foaia sa de parcurs pentru protejarea oceanelor, B
Evacuările continuă în Canada pe fondul extinderii incendiilor de pădure
Evacuările au continuat miercuri în centrul Canadei, afectat de incendii de pădure de proporții, în timp ce pompierii intervin în jurul mai multor sate amenințate de flăcări, informează AFP. De câteva zile, provinciile Saskatchewan și Manitoba se confruntă cu incendii uriașe, care au determinat autoritățile să declare s
Pacificul de Sud-Vest, afectat de valuri de căldură marină fără precedent în 2024 (ONU)
Valurile de căldură fără precedent din Pacificul de Sud-Vest au afectat în 2024 peste 10% din suprafața oceanică globală, deteriorând recifele de corali și punând în pericol ultimul ghețar tropical din regiune, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează Reuters. În 2024, temperaturile medii
UE vrea să-și etaleze ''leadership-ul'' în ceea ce privește protecția oceanelor înainte de summitul ONU
Uniunea Europeană își prezintă joi strategia pentru o mai bună protejare a oceanelor în fața încălzirii globale și a poluării și este așteptată să-și afișeze poziția de lider și ambițiile înaintea marelui summit al ONU pentru protecția mărilor și oceanelor ce va fi organizat la Nisa săptămâna viitoare, transmite AFP.
Canada/Incendiile de pădure se extind; fumul a ajuns în Statele Unite și Europa
Zecile de mega-incendii din centrul Canadei, care au dus deja la evacuarea a 26.000 de persoane, continuau să se extindă marți, iar fumul degajat afectează milioane de canadieni și americani, notează AFP. În fiecare vară, Canada se confruntă cu incendii de pădure, însă acest început de sezon îngrijorează prin precocitate și intensitate:
Cercetători din Japonia au obținut un plastic care se dizolvă în apa de mare în câteva ore
Cercetători din Japonia au obținut un material plastic care se dizolvă în apa de mare în interval de câteva ore, oferind o potențială soluție la problema poluării oceanelor cu plastice, transmite miercuri Reuters. În timp ce oamenii de știință experimentează de mult timp cu plastice biodegradabile, cercetătorii de la Ce
Un seism cu magnitudinea 5,3 s-a produs în apropierea insulei grecești Creta
Un seism cu magnitudinea 5,3 pe scara Richter s-a produs marți după-amiază în sud-estul insulei grecești Creta, informează DPA. Seismul a durat câteva secunde și a fost resimțit în insulă, potrivit postului de televiziune ERTnews, care a citat Institutul de geodinamică din Atena. Cutremurul a avut epicentrul la doar cir
Arnold Schwarzenegger i-a surprins pe călătorii cu metroul din Viena cu un mesaj ecologist
''Vă vorbește Arnold Schwarzenegger!'': austriecii au fost surprinși marți de un anunț sonor făcut de unul dintre cei mai cunoscuți actori de origine austriacă, care i-a felicitat pentru că se comportă asemenea ''unor eroi ai climatului'' și se deplasează cu metroul, informează AFP. ''Vă mulțumesc pentru angajamentul vos
Fumul de la incendiile de vegetație din Canada a ajuns în Europa, însă nu reprezintă un pericol pentru sănătate
Fumul degajat în urma incendiilor violente declanșate timpuriu în Canada survolează nord-vestul Europei de la sfârșitul lunii mai la o altitudine foarte mare însă și fără a reprezenta un pericol pentru sănătate, provocând câteodată apusuri portocalii, a anunțat marți observatorul european Copernicus, potrivit AFP. ''
Turiștii sunt rugați să țină cont de avertismentele autorităților după erupția vulcanului Etna
Turiștii sunt rugați să verifice avertismentele emise de autorități înainte de a urca spre vârful Muntelui Etna din Italia după ce, în timpul erupției din ziua precedentă, mai mulți excursioniști au fost nevoiți să caute adăpost, informează Reuters. Potrivit unei înregistrări video realizate în timpul erupției de luni, zeci de per
Peste jumătate din Europa și regiunea mediteraneană afectate de secetă până la jumătatea lunii mai
Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea mediteraneană au fost afectate de secetă la jumătatea lunii mai, conform unei analize AFP a datelor de la Observatorul European al Secetei (EDO) pentru perioada 11-20 mai 2025, transmite marți AFP. Aceasta este cea mai mare rată a secetei înregistrată pentru această perioadă a anului de c&a
Ariile marine protejate sunt rareori protejate împotriva pescuitului
Obiectivul de a proteja 30% din oceane până în 2030, fixat de toate guvernele lumii, este încă departe de a se materializa. În prezent, ariile protejate acoperă mai puțin de 10% din mările și oceanele lumii, iar multe dintre ele există doar pe hârtie, conform unui material publicat marți de AFP. 'Va fi dificil
Turcia/ Un mort în urma seismului cu magnitudinea 5,8 produs în largul stațiunii Marmaris
O adolescentă a murit și 69 de persoane au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,8, al cărui epicentru s-a aflat la o adâncime de 68 de kilometri în mare, în largul stațiunii Marmaris din sud-vestul Turciei, a anunțat marți dimineață ministrul turc de interne, informează AFP. 'O adolescentă de 14 ani a
Marea Barieră de Corali poate supraviețui creșterii nivelului mării, dar nu și stresului climatic (studiu)
Marea Barieră de Corali a supraviețuit de-a lungul istoriei unor creșteri rapide ale nivelului mărilor, însă doar în absența factorilor de stres de mediu suplimentari, a dezvăluit unui studiu publicat luni de Universitatea Sydney, informează Xinhua. Bazându-se pe cercetarea unor fosile de corali, considerate o capsulă geologică a timpului, ex
Vulcanul Etna a erupt din nou; aeroportul din regiune rămâne deschis
Vulcanul Etna, situat în insula mediteraneeană Sicilia, a erupt din nou, informează DPA. Cel mai mare vulcan activ din Europa aruncă lavă incandescentă și cenușă de la primele ore ale zilei de luni. Institutul italian de geofizică și de vulcanologie (INGV) a raportat observarea unui flux piroclastic - o avalanșă de cenușă, gaze, și roci de