O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Ioan Isaiu

Actorul Ioan Isaiu s-a născut la 25 august 1969, la Hunedoara. A absolvit cursurile Departamentului de Teatru al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, promoţia 1995, clasa Sorana Coroamă Stanca, fiind licenţiat în actorie, conform biografiei de pe site-ul https://www.teatrulnationalcluj.ro/.
Este actor angajat al Teatrului Naţional din Cluj între anii 1995-2001, şi din 2017 până în prezent, potrivit sursei citate.
Dintre spectacolele în care a jucat la Teatrul Naţional din Cluj amintim: ''Tulburarea apelor'' (regia Mihai Măniuţiu, 1992), ''Cristofor Columb'' (regia Marius Sopterean, 1992), ''Avram Iancu'' (regia Horea Popescu, 1993), ''Falstaff'' (regia Victor Ioan Frunză, 1996), ''Ultimul act'' (regia Olimpia Arghir, 1997), ''Nunta'' (regia Mihai Măniuţiu, 1997), ''Melodie varşoviană'', un spectacol de Marius Bodochi (1997), ''Titanic vals'' (regia Traian Săvinescu, 1998), ''Zbor deasupra unui cuib de cuci'' (regia Marius Oltean, 1998), ''Visul unei nopţi de vară'' (regia Victor Ioan Frunză, 1999), ''Becket'' (regia Victor Ioan Frunză, 1999), ''Ţiganiada'' (regia Mircea Cornişteanu, 2000), ''Cerere în căsătorie'' (regia Sorin Misirianţu, 2000), ''Povestiri din pădurea vieneză'' (regia Anca Bradu, 2001), ''Angajare de clovn'' (regia Sorin Misirianţu, 2018), ''Meşterul Manole'' (regia Andrei Majeri, 2018) ş.a.
Tot la Teatrul Naţional din Cluj, mai recent, este distribuit în piesele: ''Cel mai iubit dintre pământeni'', scenariu de Tudor Lucanu, după romanul lui Marin Preda (regia Tudor Lucanu, 2019), ''Furtuna'' de William Shakespeare (regia Gábor Tompa, 2019), ''O noapte furtunoasă'' de I.L. Caragiale (regia şi ilustraţia muzicală Dragoş Pop, 2022), ''Pietonul aerului'' de Eugene Ionesco (regia Gábor Tompa, 2024).
A mai fost distribuit în ''Omul cu mârţoaga'' de George Ciprian, la Teatrul Dramatic din Baia Mare (regia Anton Tauf, 1999), precum şi în spectacolele ''Menage a trois'' după Neil Simon (regia Sorin Misirianţu, 2011) şi ''Amantul înşelat'' de Orlin Diakov (regia Sorin Misirianţu, 2015).
De asemenea, a jucat, alături de Elena Ivanca, în spectacolul "Cine spală oala de mămăligă" (premiera în 2017), pe texte de Daniel Tiutiu, regia Camelia Hâncu şi muzica originală live - Edith Toth. O producţie a Asociaţiei de Teatru şi Film Enter Cluj-Napoca, acest spectacol a fost prezentat în premieră la Televiziunea Română, în aprilie 2022, scenariul şi regia artistică fiind semnate de Camelia Hâncu, iar regia pentru televiziune - de Cornel Mihalache, după cum se menţiona într-un comunicat de presă al TVR.
Ioan Isaiu a jucat şi în filme şi în seriale de televiziune, precum: ''Cântecul şopârlei'' (coproducţie franco-română, 1992), ''Meşterul Manole'' (regia Olimpia Arghir, 1993), ''Secretul Mariei'' (regia Mihai Bauman, 2005), ''Vocea Inimii'' (regia Mihai Bauman, 2006), ''Feedback'' (regia Sorin Misirianţu, 2006), ''Rating'' (regia Sorin Misirianţu, 2007), ''Îngeraşii'' (regia Bogdan Dumitrescu, 2008), ''Aniela'' (regia Iura Luncasu, 2009), ''Iubire şi onoare'' (regia Iura Luncasu, 2011), ''Îngeri pierduţi'' (regia Lari Maronesse, 2012).
A fost interpret şi prezentator în cadrul emisiunii TV ''Noaptea erorilor'' (Antena 1, 2007), precum şi scenarist şi interpret în cadrul emisiunii ''Minunile lui Tămaş'' (Look Tv, 2015), se mai aminteşte pe site-ul citat mai sus. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.teatrulnationalcluj.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
15 mai - Ziua națională a pictorului Nicolae Grigorescu
La 15 mai 2025 este marcată Ziua națională a pictorului Nicolae Grigorescu, potrivit Legii 289 din 2021. Eforturile pentru marcarea acestei zile, avansate inițial în cadrul Proiectului de Lege privind declararea zilei de 15 mai ca 'Ziua picturii naționale', au aparținut deputaților PSD Marcel Ciolacu și Alfred Simonis pentru aniversarea la nivel
CITATUL ZILEI
'Răbdarea, numai ea, face să înduri mai lesne tot ce nu poți schimba.' - 'Horațiu, către Virgiliu' ('Buna-cuviință oglindită în proverbe și maxime din toată lumea', culese de Gh. Paschia, Editura Albatros, 1970)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 15 mai
Ortodoxe Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Pahomie cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Pahomie cel Mare; Sf. aep. Ahile al Larissei, Taumaturgul Romano-catolice Sf. Isidor Plugarul Sfântul Iacob de la Putna a intrat &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 mai
Este a 135-a zi a anului 2025. Au mai rămas 230 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 48 m și apune la 20 h 36 m. Luna răsare la 23 h 52 m și apune la 06 h 58 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea)
DOCUMENTAR: 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Varșovia (14 mai 1955)
Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a determinat transformări politice pe continentul european în sfera relațiilor internaționale. Influența sovietică în statele din centrul și estul Europei a reprezentat o îngrijorare profundă pentru Statele Unite ale Americii și pentru țările din Europa occidentală încă de la finalul ră
Reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai NATO, în Antalya (14-15 mai)
La 14-15 mai 2025, se desfășoară, la NEST Convention Center din Belek, Antalya (Turcia), reuniunea informală a miniștrilor de externe ai NATO, întâlnirea fiind condusă de secretarul general al Alianței, Mark Rutte, conform https://www.nato.int/ și https://www.aa.c
Festivalul de artă și creativitate Romanian Creative Week (14-25 mai)
Ediția a cincea a Festivalului de artă și creativitate Romanian Creative Week se desfășoară între 14 și 25 mai, la Iași. Tema aleasă pentru această ediție este iubirea. Apare în toate contextele pe care le trăim - cuvintele, formele, gesturile, dorurile. Cu iubire banalul devine divin. Iubirea ne face vulnerabili și puternici în același timp.
14 mai - Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel
La 14 mai 2025 este sărbătorită Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, conform prevederilor Legii 86/2024, potrivit www.cdep.ro. Propunerea legislativă a fost inițiată la Parlament de deputații minorităților naționale Silviu Vexler (Federația Comunităților Evreiești din Rom&aci
14 mai - Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste
La 14 mai este celebrată Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, potrivit prevederilor Legii nr. 127/2017, indică www.cdep.ro. Această zi este marcată în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestați numeroși tineri intelec
CITATUL ZILEI
'Un om care în viața lui n-a făcut un bine este tocmai ca un puț frumos, adânc, fără apă.' - Cilibi Moise ('Apropouri', Colecția Cogito, Editura Albatros, 1982)
Prezidențiale2025/ Prezența la vot la alegerile prezidențiale din 2014 și 2019 (turul II, pe ore)
În anul 2014, al doilea tur al alegerilor prezidențiale a avut loc în ziua de 16 noiembrie. În 2019, al doilea tur al alegerilor prezidențiale a avut loc în ziua de 24 noiembrie. La scrutinul prezidențial din 2024, al doilea tur ar fi trebuit să aibă loc la 8 decembrie, dar nu s-a mai desfășurat deoarece întregul proces electoral a fost
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 14 mai
Ortodoxe Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfințit Mc. Terapont, episcopul Ciprului Greco-catolice Sf. m. Isidor din Chios Romano-catolice Sf. Matia, ap. Sfântul Mucenic Isidor din Hios este pomenit în calendarul creștin ortodox în
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 mai
Este a 134-a zi a anului 2025. Au mai rămas 231 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 50 m și apune la 20 h 35 m. Luna răsare la 22 h 55 m și apune la 06 h 15 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)
PERSONALITATEA ZILEI: Stevie Wonder, una dintre legendele vii ale muzicii
Muzicianul Stevie Wonder s-a născut la 13 mai 1950, în localitatea Saginaw, Michigan, SUA. Numele său a fost ulterior modificat în Stevland Hardaway Morris, când s-a căsătorit mama sa, notează ww.allmusic.com. Născut prematur, a fost ținut în incubator. Faptul că a primit prea mult oxigen a dus la cicatrizarea și detașarea retinei sale și astfel și-a
Concursul muzical Eurovision 2025 (13, 15, 17 mai)
În 2025, are loc a 69-a ediție a concursului muzical Eurovision. Marea Finală a Eurovision 2025 va avea loc la St. Jakobshalle, Basel, sâmbătă, 17 mai, iar semifinalele au loc pe 13 și 15 mai. La această ediție vor participa 37 de posturi publice (Albania - RTSH, Armenia - AMPTV, Australia - SBS- asociat EBU, Austria - ORF, Azerbaidjan - Ictimai, B