logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Regizorul, scenaristul şi producătorul de film Luc Besson

Image

Regizorul, scenaristul şi producătorul de film Luc Besson s-a născut la 18 martie 1959, în Paris. Primii ani ai vieţii i-a petrecut urmându-şi îb deplasări externe părinţii, care erau instructori de scufundări. Îşi dorea să devină biolog marin specializat în delfini, dar de la vârsta de 17 ani, urmare a unui accident, nu a mai putut să facă scufundări, potrivit imdb.com.

A revenit la Paris, oraşul său natal, unde şi-a continuat studiile. Aici a avut diverse locuri de muncă în domeniul cinematografiei pentru a obţine un loc în această industrie. A lucrat ca asistent regizoral, inclusiv pentru actorul, scenaristul şi regizorul Claude Faraldo şi pentru regizorul şi scenaristul Patrick Grandperret.

În perioada care a urmat s-a mutat în Statele Unite unde a stat timp de trei ani, însă a revenit în Franţa pentru a-şi forma propria companie de producţie pe care a numit-o "Les Films du Loup". Numele a fost ulterior schimbat în "Les Films du Dauphin". A continuat să experimenteze diferite tipuri de film şi ocazional a regizat videoclipuri. Unul dintre aceste scurtmetraje a fost ''L'Avant-dernier'' (1981), ce a precedat filmul său de debut din 1983, drama SF ''Le Dernier Combat''.

Al doilea film al său a fost ''Subway'' (1985), a cărui acţiune se petrece în metroul din Paris şi examinează viaţa celor ce trăiesc acolo. Pentru această peliculă a obţinut în 1986 o nominalizare la premiile BAFTA pentru cel mai bun film în limbă străină. Fred este un spărgător de seifuri, nevoit să se refugieze în canalele metroului parizian pentru a scăpa de urmărirea poliţiei şi a unui om de afaceri căruia i-a furat nişte documente. În subteran, Fred întâlneşte tot felul de oameni respinşi de societate, o lume interlopă brutală şi violentă. În timpul petrecut aici înfiinţează o trupă rock, jefuieşte un tren, reuşeşte să scape din mâinile poliţiei şi flirtează cu Helena, o femeie bogată pe care o convinge să-l ia de bărbat şi pe care o escrochează de bani.

În următoarea peliculă, ''The Big Blue'' (1988), este vorba despre un scafandru care are de ales între dragoste şi pasiunea pentru scufundări. Marele succes al lui Besson vine în anul 1990 cu filmul ''Nikita'', povestea unei tinere femei care devine asasin, urmat în 1994 de pelicula ''Leon''.

În 1997 Besson revine la genul SF cu ''The Fifth Element'', film ce i-a avut în distribuţie pe Bruce Willis, Gary Oldman şi Milla Jovovich. Filmul a fost extrem de popular în Franţa, câştigând în anul 1998 un premiu César pentru cel mai bun regizor şi o nominalizare pentru cel mai bun film, potrivit imdb.com.

Acţiunea se petrece în viitor, la o distanţă de 250 de ani. Planeta este ameninţată de venirea Răului. Numai Al Cincilea Element (interpretat de Milla Jovovich) poate salva lumea de la cucerire, potrivit site-ului CineMagia - www.cinemagia.ro. Aceeaşi luptă cu Răul are loc la fiecare 500 de ani. De data aceasta, Alesul are un ajutor, un taximetrist, fost soldat, interpretat de Bruce Willis. Din păcate, Răul are un aliat, maleficul Dl. Zorg (interpretat de Gary Oldman), care vrea să profite de pe urma haosului creat de Rău şi de mercenarii săi.

Au urmat numeroase filme precum ''The Messenger: The Story of Joan of Arc'' (1999), ''The Dancer'' (2000), ''The Transporter'' (2002), ''Fanfan la Tulipe'' (2003), ''Transporter 2'' (2005), ''Revolver'' (2005), ''Angel-A'' (2005), ''Arthur et les Minimoys'' (2006), ''Taxi 4'' (2007), ''Taken'' (2008), ''Transporter 3'' (2008), ''Banlieue 13: Ultimatum'' (2009), ''Colombiana'' (2011), ''Taken 2'' (2012), ''Blind Man'' (2012), ''The Family'' (2013), ''3 Days to Kill'' (2014), ''Brick Mansions'' (2014), ''Taken 3'' (2014), ''The Transporter Refueled'' (2015), ''The Warriors Gate'' (2016), ''Renegades'' (2017), seria tv - ''Taken'' (2017-2018).

La 10 iulie 2019 a lansat filmul "Anna", primul său lungmetraj. Filmul de acţiune în limba engleză, scris şi regizat de Luc Besson, o are în rol principal pe actriţa şi modelul rus Sasha Luss (care a jucat şi în "Valerian") în rolul Annei, noua eroină a lui Besson după Nikita şi Lucy. Incertitudinea planează cu privire la identitatea Annei, o tânără misterioasă care trebuie să facă faţă unor spioni şi ucigaşi, pe care filmul ne-o relevă în multiple ipostaze, de la vânzătoare de păpuşi la piaţă în Moscova, la top model, ucigaşă, poliţistă, agent dublu sau jucătoare de şah.

Pelicula, din distribuţia căreia fac parte şi Luke Evans ("Beauty and the Beast"), Helen Mirren ( "The Queen") şi Cillian Murphy ("Dunkirk"), este primul film al regizorului Besson de la superproducţia SF "Valérian et la cité des mille planetes", lansat în iulie 2017, cu cel mai mare buget din istoria cinematografului francez (circa 190 de milioane de euro), conform AFP.

În 2022, a realizat pelicula "Arthur, malédiction". În 2023, Luc Besson a produs şi a regizat un nou film, intitulat "Dogman", avându-l în rol principal pe actorul american Caleb Landry Jones. Filmările au avut loc în principal în Franţa, precum şi în Statele Unite. "Dogman" spune povestea unui copil rănit, care îşi vindecă rănile prin dragostea pentru câinii săi.

Până în prezent, în cariera cinematografică Luc Besson a fost recompensat cu 32 de premii şi a fost nominalizat la alte 33 de distincţii de specialitate, conform imdb.com. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.imdb.com

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 08-05-2026 15:12

Retrospectiva evenimentelor interne 4-8 mai 2026

Adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și demiterea guvernului, declarațiile și discuțiile privind viitoarele formule guvernamentale posibile, începerea proiectului Neptun Deep în Marea Neagră, obținerea de către elevii români a șase medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică etc reprezintă o parte din evenimentele interne ale pe

Documentare 08-05-2026 14:34

Săptămâna europeană 4-8 mai 2026

Armenia a găzduit summitul Comunității Politice Europene. Executivul comunitar a prezentat un plan social menit să contribuie la eradicarea sărăciei și la promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în întreaga Uniune Europeană. Șefa diplomației europene Kaja Kallas a anunțat la Chișinău că Uniunea Europeană dorește ca negocierile de aderare cu Republica Moldo

Documentare 08-05-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul Roberto Rossellini

Regizor, scenarist și producător de film și televiziune, Roberto Rossellini a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai neorealismului italian, cunoscut pentru filme precum 'Roma, oraș deschis' (1945), 'Paisan' (1946), 'Germania, anul zero' (1948). Roberto Gastone Zeffiro Rossellini s-a născut la Roma, la 8 mai 1906. A fost c

Documentare 08-05-2026 10:30

DOCUMENTAR: Sir David Attenborough, naturalist și realizator de documentare, împlinește 100 de ani (8 mai)

Sir David Attenborough a ajuns pe fiecare continent și este unul dintre oamenii care au călătorit cel mai mult din istorie. Incredibila călătorie a vieții lui, de la un băiat care colecționa fosile în Midlands, Anglia, până la rolul de mesager global pentru existența planetei noastre, este urmărită îndeaproape zilele acestea. Centenarul lui Sir David Attenb

Documentare 08-05-2026 10:15

Papa Leon al XIV-lea - un an de pontificat

Cardinalul Robert Francis Prevost a fost ales, în 8 mai 2025, Papă al Bisericii Catolice. Noul suveran pontif și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea. Este primul papă originar din Statele Unite, dar are dublă cetățenie, deținând-o și pe cea a statului Peru, unde a fost misionar timp de mai multe decenii înainte de a deveni cardinal. P

Documentare 08-05-2026 10:15

DOCUMENTAR: Fostul fotbalist internațional și selecționer Victor Pițurcă împlinește 70 de ani (8 mai)

Victor Pițurcă este una dintre cele mai cunoscute personalități ale fotbalului românesc, remarcându-se atât ca jucător, cât și ca antrenor. A făcut parte din generația de aur a clubului Steaua București, cu care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 și Supercupa Europei în 1987. A calificat selecționata României la Euro 2000 și

Documentare 08-05-2026 10:00

8-9 mai - Zilele de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial

La 8 și 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele ONU de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit https://www.un.org/. În septembrie 1939, invadarea Poloniei de către Germania a determinat declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondia

Documentare 08-05-2026 09:30

8 mai - Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial

La 8 mai este marcată Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform expunerii de motive în textul de lege, există o confuzie între data acceptată de istorici și de aliații occidentali (8 mai), pe de o parte, și cea de 9 mai, impusă de Stalin și de URSS în blocul socialist, inclusiv România,

Documentare 08-05-2026 09:00

8 mai - Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

La 8 mai, în fiecare an, este marcată Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, o celebrare anuală a principiilor care stau la baza Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Mai mult decât atât, pe 8 mai este adus un omagiu milioanelor de voluntari și personalului care lucrează alături de oamenii care au nevoie de protecție, asisten

Documentare 08-05-2026 08:30

8 mai -Ziua internațională a talasemiei

Ziua internațională a talasemiei este marcată anual la 8 mai și are scopul de a crește gradul de conștientizare asupra talasemiei, o boală genetică gravă a sângelui. Este o inițiativă a Federației Internaționale a Talasemiei (TIF). Cu acest prilej, sunt aduse la cunoștința publicului și a factorilor de decizie informații legate de această boală ereditară

Documentare 08-05-2026 08:00

8 mai - Ziua egalității de șanse între femei și bărbați

La 8 mai este marcată Ziua egalității de șanse între femei și bărbați, în conformitate cu prevederile Legii 23/2015 pentru promovarea egalității de șanse între sexe, parte integrantă a politicilor sociale la nivel național. Proiectul legislativ pentru instituirea acestei zile a fost inițiat de Rozalia Biro, senator UDMR. Proiectul a fost adop

Documentare 08-05-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 mai

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Ioan; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare Greco-catolice Sf. ap. și ev. Ioan; Sf. cuv. Arsenie cel Mare; Fer. Ieremia Românul Romano-catolice Fer. Ieremia Valahul, călug.; Sf. Victor, m. Sfântul Apostol și Evanghelist

Documentare 08-05-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 mai

Este a 128-a zi a anului 2026. Au mai rămas 237 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 57 m și apune la 20 h 28 m. Luna răsare la 01 h 51 m și apune la 10 h 43 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 07-05-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Orașul Valletta, capitala Maltei

Valletta, capitala Republicii Malta, este unul dintre cele mai bine conservate orașe istorice fortificate din Europa, fiind inclus integral în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1980 datorită monumentelor istorice, arhitecturii baroce și istoriei culturale, militare și religioase. Importanța sa derivă nu doar din frumusețea și densitatea arhitecturală, ci și din

Documentare 07-05-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 40 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni la fotbal de către Steaua București (7 mai)

Echipa de fotbal Steaua București a cucerit, la 7 mai 1986, Cupa Campionilor Europeni (CCE), pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla (Spania), învingând în finală formația spaniolă FC Barcelona. În sezonul 1985/1986 al celei mai importante competiții europene intercluburi, formația bucureșteană a sfidat toate probabilitățile și a