ASE: Peste 11% dintre absolvenţii de colegii şi licee au ales Academia de Studii Economice din Bucureşti

Peste 10.000 de candidaţi s-au înscris în acest an la programele universitare de licenţă din cadrul uneia dintre facultăţile Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
"Peste 11% dintre absolvenţii de colegii şi licee la nivel naţional au ales Academia de Studii Economice din Bucureşti. Academia de Studii Economice din Bucureşti a încheiat perioada de înscrieri din cadrul concursului de Admitere iulie 2023 cu peste 10.000 de candidaţi înscrişi la programele universitare de licenţă. Astfel, la învăţământul cu frecvenţă s-au înscris 8954 candidaţi români, UE, SEE şi locuri speciale (8533 în 2022) şi 407 români de pretutindeni, iar la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă - 951 candidaţi (688 în 2022)", se arată într-un comunicat al ASE transmis, luni, AGERPRES.
Academia de Studii Economice din Bucureşti arată că a înregistrat anul acesta un total de 39.163 de opţiuni, cu 4.449 mai mult decât anul precedent.
Pentru Admiterea iulie 2023, ASE a avut o ofertă de şcolarizare generoasă - peste 7.000 de locuri, aproape jumătate fiind finanţate de la bugetul de stat. Candidaţii au avut posibilitatea să opteze pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană - 25 de programe pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 10 programe la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Concursul de admitere la Licenţă este în plină desfăşurare, precizează sursa citată.
În această perioadă, ASE transmite că demarează concursul de admitere pentru programele universitare de Masterat, la care candidaţii se vor înscrie în perioada 20-24 iulie.
Facultăţile Academiei de Studii Economice din Bucureşti sunt:
*Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine (engleză, franceză, germană);
*Administraţie şi Management Public; Business şi Turism; Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică;
*Contabilitate şi Informatică de Gestiune; Drept; Economie Agroalimentară şi a Mediului;
*Economie Teoretică şi Aplicată; Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori;
*Management; Marketing;
*Relaţii Economice Internaţionale.
Bucharest Business School desfăşoară în această perioadă admiterea pentru programele de masterat de tip MBA: programul MBA Româno-francez INDE şi programul MBA Româno-canadian. Pentru programele MBA desfăşurate la Bucharest Business School (BBS), Academia de Studii Economice din Bucureşti a primit oficial acreditarea din partea Association of MBAs (AMBA), cea mai importantă autoritate mondială în domeniul educaţiei post-universitare în afaceri, devenind astfel prima şi singura universitate din România acreditată AMBA.
"Facultăţile noastre, prin programele de licenţă masterat, doctorat, sunt în strânsă corelare cu dinamica realităţii. Urmărim, prin tot ce facem, să fim în armonie cu cerinţele de pe piaţa muncii de astăzi şi cu ceea ce estimăm că vor căuta angajatorii în perioadele următoare. Nu putem să fim şi nici nu suntem izolaţi în spaţiile universităţii; rămânem o universitate deschisă către societate. Oamenii pe care îi formăm pentru mâine trebuie să aibă valori puternice si pregătire profesională de top. Numai aşa vor avea viitorul pe care îl visează şi merită din plin." a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul ASE, citat în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Procedura de constituire a normelor didactice, în Monitorul Oficial; în perioada 11 - 18 august se reactualizează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025 - 2026, ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Principalele prevederi:
Procedura de reorganizare a școlilor și de constituire a formațiunilor de studiu, în Monitorul Oficial; principalele prevederi
Procedura privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în anul școlar 2025 - 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin legea referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. *** Reorganizarea unităților de
Sindicatele strâng semnături pentru un proiect care să înlăture măsurile privind profesorii din pachetul fiscal
Federațiile sindicale din învățământ strâng semnături pentru susținerea unui proiect de lege care să înlăture măsurile din Legea 141/2025 ce 'aruncă sistemul educațional în criză'. Potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ transmis vineri, Federația Sindicatelor d
Mureș: A IV-a ediție a Taberei Legături va îmbina arta, patrimoniul și comunitatea, la Saschiz
Cea de-a patra ediție a Taberei Legături, care va avea loc în perioada 17-23 august, la Saschiz, inițiată de coregraful și dansatorul franco-român Daniel Pop, își propune să îmbine arta, patrimoniul și comunitatea din această localitate, în paralel cu valorificarea potențialului creativ al studenților la teatru și arte și cu încura
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect de ordin pentru aprobarea 'Codului de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului' pentru mediul preuniversitar, valabil începând cu anul școlar 2025 - 2026. Scopul
David: Universitățile să-și păstreze libertatea de a oferi burse din venituri proprii, indiferent de forma de studiu
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că universitățile trebuie să-și păstreze mai departe libertatea de a oferi burse și suport studenților din venituri proprii acolo unde își permit, indiferent de forma de studiu (buget sau taxă), pe tot parcursul anului. Ministerul Educației și Cercetării a organizat, la începutul acestei
Bacalaureatul continuă cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă joi și vineri cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Luni și marți a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A și
IȘJ Timiș: Dacă sistemul simultan de predare devine lege, va fi mai rău ca pe vremea lui Creangă
Un proiect de lege aflat în dezbatere publică a creat neliniște în rândul dascălilor și al părinților din județul Timiș, fiind vorba despre predarea în sistem simultan. Aceasta ar presupune ca un singur cadru didactic să predea simultan la două sau mai multe clase sau grupe de elevi, cu niveluri diferite de clas
Bacalaureatul continuă cu evaluarea competențelor digitale
Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă miercuri cu proba de evaluare a competențelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Luni și marți a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România critică noile modificări privind bursele
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că noile modificări privind acordarea burselor studențești 'accentuează inechitatea' din sistemul de învățământ superior. ANOSR și-a exprimat marți 'dezamăgirea și îngrijorarea' cu privire la eliminarea posibilității studenților
Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial/ Noi reglementări privind acordarea burselor pentru studenți
Bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice și beneficiază de acestea studenții din învățământul superior de stat înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat, pentru programe cu frecvență. Noile prevederi apar în ordinul pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Educației nr. 6.463/2023 privind
Ministrul Daniel David s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământ
Ministrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții organizațiilor sindicale din învățământ care protestează de săptămâna trecută, cărora le-a transmis că, în prezent, nu există reduceri ale bugetului, dar pentru acoperirea cheltuielilor până la sfârșitul anului, dacă nu se iau măsurile anunțate, es
Botoșani: 1.800 de elevi vor învăța în clase cu învățământ simultan
Aproape 1.800 de elevi din județul Botoșani vor învăța în anul școlar următor în clase în care se desfășoară învățământ simultan, a informat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc. Potrivit acestuia, deși numărul elevilor afectați de învățământul si
Ordin de ministru pentru recunoașterea competențelor dobândite în afara educației formale; un pas spre integrarea profesională
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a aprobat un ordin de ministru care reglementează cadrul general privind recunoașterea rezultatelor învățării (și a creditelor asociate) dobândite în afara sistemului formal de educație, în scopul valorificării competențelor relevante ale persoanelor care nu dețin calificări formale, dar care po
SNSPA confirmă încetarea relației contractuale cu Marius Pieleanu
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a semnat decizia de încetare a raporturilor de muncă dintre Marius Pieleanu, cadru didactic la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice, și universitate, a anunțat luni instituția de învățământ superior. Potrivit unui comunicat de pres