Marius Budăi: vom stabili despăgubirile care vor fi acordate familiilor afectate de inundaţii
Guvernul va stabili la următoarea şedinţă sumele de bani care vor fi acordate, drept despăgubiri, familiilor afectate de inundaţiile din ultimele zile, a transmis duminică ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.
"Adoptăm, în următoarea şedinţă de Guvern, o Hotărâre în vederea stabilirii sumelor de bani care vor fi acordate drept despăgubiri familiilor ale căror locuinţe au fost afectate de calamităţi. Hotărârea se va aplica în primul rând locuitorilor din comuna Greceşti, judeţul Dolj, afectaţi de inundaţii în aceste zile", a scris ministrul Marius Budăi, duminică, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, persoanele din Greceşti (Dolj) afectate de inundaţii vor beneficia şi de ajutoare de urgenţă constând în produse alimentare, precum conserve şi sticle cu apă minerală, în valoare de 6.500 de lei.
Premierul Marcel Ciolacu a convocat duminică dimineaţă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru aprobarea unor măsuri urgente de sprijinire a persoanelor din Greceşti, informează Guvernul. AGERPRES/(AS - editor: Constantin Balaban, editor online: Adrian Dădârlat)
Citește și:
Guvern: Ajutoare alimentare de urgenţă pentru persoanele din Greceşti afectate de inundaţii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a închis mixt prima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni
Bursa de Valori București (BVB) a închis mixt prima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, cu schimburi care au totalizat 69,138 milioane de lei (13,567 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,02%, pâ
ANPIS: Alocațiile pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copiilor și stimulentele de inserție, plătite în această săptămână
București, 6 apr /Agerpres/ - Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copiilor și stimulentele de inserție aferente lunii martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES. Astfel, plata dreptur
Emiterea rovinietei și a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
Emiterea rovinietei și plata peajului vor fi întrerupte, timp de patru ore, pe data de 8 aprilie, ca urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, în cursul zilei de miercuri, între orele 00:00 - 4:00, sunt programate lucrări de mentenanță l
OPIA: Industria de apărare propune un proiect național de relansare și dezvoltare a capacităților de producție
Reprezentanții industriei naționale de apărare lansează un apel pentru definirea și implementarea unui proiect național de relansare și dezvoltare a capacităților de producție, adaptat noilor realități de securitate din regiune. Anunțul a fost făcut, luni, în cadrul evenimentului 'NATO Day 2026', organizat la București de Organizația Patronală In
Metrorex propune creșterea tarifelor de călătorie cu circa 40%, în medie, de la 1 mai
Metrorex propune ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul cu circa 40%, începând cu data de 1 mai 2026, prețul unei călătorii urmând să crească de 5 lei la 7 lei, conform unui proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Tarifele pentru două călătorii ar urma să crească de la 10 lei la 14 lei și pentru 10 călătorii de
Fidelis de aprilie are dobânzi neimpozabile de până la 7,60%
Noua ediție Fidelis, ce se va desfășura în perioada 14 - 21 aprilie 2026, vine cu randamente crescute și dobânzi de până la 7,60% la emisiunile în lei și de până la 6,40% la cele în euro, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanțe. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot s
Cod portocaliu de vânt puternic în zone din Transilvania și Moldova, luni după-amiaza
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, ce vizează în orele următoare zone din Transilvania și Moldova. Potrivit meteorologilor, până la ora 18:00, se vor înregistra intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70 - 90 km/h, în județul
România, pe locul 19 în UE la ponderea populației aflate în sărăcie, înainte de transferuri sociale, în 2024 (Monitorul Social)
Ponderea populației aflate în sărăcie, înainte de transferuri sociale (pensii, alocații pentru copii, indemnizații de șomaj și ajutoare pentru persoane vulnerabile), în România, a fost de 23,4%, în 2024, sub media Uniunii Europene, de 24,6%, relevă datele incluse în Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung Rom&aci
Masa de Paște se scumpește: pudra de cacao și ciocolata, cele mai mari creșteri de prețuri; ridichile, singurele mai ieftine (statistică)
Produsele tradiționale pentru masa de Paște s-au scumpit semnificativ în ultimul an, cele mai mari creșteri de preț fiind înregistrate la pudra de cacao, ciocolată și miezul de nucă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), transmise la solicitarea AGERPRES. Conform datelor INS, analizate pentru februarie 2026 co
Darău, despre Șantierul Naval Mangalia: Prioritatea imediată sunt oamenii; plata salariilor restante este în curs
Șantierul Damen Shipyards Mangalia rămâne una dintre cele mai importante platforme industriale navale din România și din Europa, iar în prezent ne-am asigurat că oamenii sunt protejați, din Fondul de Garantare urmând să fie plătite salariile în următoarele luni, susține ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 873,6 milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 873,6 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni, una de obligațiuni de stat și una de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 375,5 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat, cu o maturitate reziduală
Ministrul Energiei: Rafinăria Petromidia funcționează la capacitate maximă
Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, și-a reluat activitatea și funcționează la capacitate maximă, a scris, luni, pe pagina sa de socializare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan. 'Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, și-a reluat activitatea și funcționează la capacitate maximă pentru România. Lucrările de mentenanță au fost realizate &icir
Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0961 lei, în scădere cu 0,17 bani (-0,03%) față de cotația precedentă, de 5,0978 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,4092 lei, în scădere cu 0,77 bani (-0,17%), com
Negrescu: Metrorex vrea să crească prețul călătoriei de la 5 la 7 lei; scumpire fără precedent în transportul de călători
Propunerea Metrorex de majorare a tarifului de călătorie de la 5 la 7 lei, la doar un an după creșterea de la 3 la 5 lei, reprezintă o scumpire fără precedent pe piața transportului de călători din România și nu este susținută de îmbunătățiri ale serviciilor, susține consultantul economic Adrian Negrescu. 'Metrorex vrea să crească prețul călăto
Pîrcălăbescu (OPIA): România a alocat 2,45% din PIB pentru apărare, dar e nevoie să continuăm pentru a ajunge la 5%
România a alocat un procent extrem de important pentru apărare, care astăzi a ajuns la 2,45% din PIB, dar este nevoie să continuăm să investim pentru a putea ajunge la 5%, a declarat, luni, Răzvan Pîrcălăbescu, președintele Organizației Patronale a Industriei de Apărare (OPIA), la conferința organizată cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea țării





