Indexul de Atractivitate Urbană 2026: Brașov și Cluj-Napoca rămân cele mai atractive orașe pentru locuire
Brașov și Cluj-Napoca se mențin pe primele două poziții în clasamentul celor mai atractive orașe pentru locuire din România, în timp ce Constanța urcă pe locul al treilea, potrivit ediției 2026 a Indexului de Atractivitate Urbană, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV).
Topul primelor zece orașe este completat de Timișoara, Sibiu, Oradea, Iași, București, Alba Iulia și Arad, conform studiului care analizează atractivitatea celor 41 de municipii reședință de județ din România din perspectiva intenției de mutare și a percepției privind calitatea vieții.
Autorii raportului remarcă faptul că atractivitatea urbană începe să fie distribuită mai uniform între orașe și nu mai este concentrată exclusiv în jurul marilor centre urbane.
'Deși primele poziții rămân ocupate de orașele consacrate, rezultatele din acest an indică o tendință interesantă: atractivitatea urbană începe să se distribuie mai larg și nu mai este concentrată la fel de puternic în jurul câtorva centre urbane dominante. În acest context, mai multe orașe de dimensiuni mici-medii (în special cele din categoria 60.000 - 100.000 locuitori) reușesc să câștige teren în percepția publicului', se arată într-un comunicat al IOV, transmis miercuri AGERPRES.
Comparativ cu ediția precedentă, realizată în 2024, cele mai importante creșteri ale atractivității au fost înregistrate de Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Jiu și Baia Mare. În același timp, unele dintre orașele consacrate, precum Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca și Brașov, au consemnat scăderi ușoare ale scorurilor, fără a-și pierde însă pozițiile fruntașe în clasament.
'Rezultatele din acest an nu indică o schimbare radicală a preferințelor oamenilor, ci mai degrabă o mutare a atractivității urbane de la promisiunea orașului-magnet la promisiunea orașului-echilibru', a declarat directorul executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare și coordonator al City Index, Florian Filat, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, marile centre urbane continuă să concentreze oportunități economice, educaționale și de divertisment, însă orașele mai mici câștigă teren printr-un raport mai echilibrat între oportunități, costuri și confort urban.
'Marile centre urbane rămân puternice și continuă să domine topul absolut, dar atractivitatea lor este mai condiționată de presiunile urbanului mare: locuire scumpă, trafic, poluare, presiune pe timp și pe calitatea vieții cotidiene. În contrapondere, orașele percepute ca mai ușor de locuit câștigă relevanță printr-o promisiune diferită: nu neapărat mai multe oportunități, ci un raport mai bun și echilibrat între oportunități, costuri și confort urban', a adăugat Filat.
Raportul arată, de asemenea, că percepția asupra calității vieții urbane s-a deteriorat ușor față de 2024, pe fondul unui context economic mai dificil și al unei stări sporite de incertitudine în rândul populației. În acest context, orașele medii au fost mai puțin penalizate în evaluările respondenților.
'Scăderea scorurilor de evaluare a calității vieții urbane față de 2024 este aproape generalizată, ceea ce sugerează o lentilă de evaluare mai critică, nu neapărat o scădere izolată a atractivității unor orașe. Ediția 2026 a fost realizată într-un context diferit față de cel din 2024, marcat de presiuni economice și de o stare generală de incertitudine mai ridicată în rândul populației. În aceste condiții, orașele de 60.000 - 100.000 de locuitori capitalizează mai bine atât la intenția de mutare, cât și pe scorul agregat de atractivitate: atrag mai mult interes și sunt mai puțin penalizate în evaluarea generală a orașului', relevă raportul.
Potrivit sursei citate, marile centre urbane rămân motoarele performanței urbane și continuă să concentreze oportunități economice, educaționale și de divertisment. Orașele mai mici, cel mai vizibil cele din clusterul de 60.000-100.000 locuitori, reduc însă distanța față de centre urbane magnet printr-o promisiune de viață cotidiană mai echilibrată.
'Apar semnale că aceste orașe încep să atragă și segmente cu capital profesional sau instituțional (managerial, angajați la stat, populația adultă activă, 36-50 ani), segmentul care probabil tinde sa cântărească mai pragmatic costul, timpul, familia, locuirea și calitatea vieții cotidiene', se menționează în raport.
Analiza relevă că atractivitatea unui oraș este determinată de un ansamblu de factori, printre care oportunități profesionale, mobilitate, servicii de sănătate, infrastructură, tehnologie, timp liber, sport și o viață urbană activă. 'Vibrația rămâne, ca și în 2024, nucleul principal al atractivității: sportul, mișcarea și oportunitățile de petrecere a timpului liber continuă să fie printre cei mai puternici factori explicativi. Importanța lor este ușor mai mare decât a altor factori funcționali precum: infrastructura, oportunitățile economice, serviciile educaționale sau de sănătate', se mai arată în raport.
Ca și edițiile anterioare ale City Index, rezultatele studiului confirmă că atractivitatea unui oraș este influențată în mare măsură de experiențele de zi cu zi ale oamenilor.
'În 2026 observăm însă o tendință de evaluare mai pragmatică a orașelor. Într-un context economic și social mai dificil decât cel din urmă cu doi ani, au crescut în importanță factori care țin de stabilitatea și funcționarea orașului: locurile de muncă adecvate și plătite corespunzător, serviciile de sănătate de calitate, ușurința de a te mișca prin oraș și tehnologia integrată în serviciile publice. Acestea se adaugă elementelor care au rămas constant în top, precum oportunitățile de petrecere a timpului liber sau facilitarea inovației și a creativității', a mai spus președintele Institutului pentru Orașe Vizionare.
Indexul de Atractivitate Urbană reprezintă componenta perceptuală a City Index și a fost realizat pe baza unui sondaj online efectuat în aprilie 2026 pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.200 de respondenți.
City Index este instrumentul dezvoltat de Institutul pentru Orașe Vizionare pentru evaluarea și monitorizarea evoluției urbane a celor 41 de municipii reședință de județ din România.
Institutul pentru Orașe Vizionare realizează instrumente de măsurare, analiză și planificare urbană, oferind un cadru de lucru obiectiv pentru transformarea orașelor în comunități sustenabile și atractive.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &












