logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Noile inițiative europene privind mobilitatea forței de muncă vor crește presiunea asupra companiilor (analiză)

Image

Noile inițiative europene privind mobilitatea forței de muncă și calitatea locurilor de muncă vor aduce mai multă transparență, digitalizare și control în relațiile de muncă, ceea ce va obliga companiile să își adapteze procesele interne și să își coordoneze mai bine funcțiile de resurse umane, salarizare, fiscalitate și conformare, potrivit unei analize realizate de EY România.

Potrivit analizei semnate de Claudia Sofianu, Partener și lider al departamentului People Advisory Services din cadrul EY România, pachetul pentru mobilitatea echitabilă a forței de muncă (Fair Labour Mobility Package) se află în prezent în fază de inițiativă și proiect pilot, în special pentru componenta de digitalizare ESSPASS, cu propuneri legislative așteptate în 2026 și o implementare etapizată ulterior.

În paralel, actul privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act) se află în fază de consultare, cu obiectivul declarat de a fi lansat în cursul anului 2026.

Referindu-se la implicațiile pentru companii, autorul analizei subliniază că perioada de pregătire este limitată. ''Mesajul pentru companii este însă deja clar: direcția este stabilită, iar fereastra de pregătire este limitată. Pentru companii, presiunea va fi mai mare, iar spațiul pentru improvizație mai mic'', a menționat Claudia Sofianu.

În ceea ce privește necesitatea noilor măsuri europene, analiza evidențiază faptul că mobilitatea forței de muncă a fost afectată de interpretări diferite ale regulilor și de proceduri administrative complexe.

''Libera circulație a lucrătorilor este unul dintre pilonii pieței unice europene. În practică, însă, mobilitatea a fost, prea des până acum, o combinație de reguli interpretate diferit, proceduri greoaie și zone gri pe care companiile au încercat să le gestioneze cum au putut. Exact aici încearcă să intervină noul pachet: să simplifice, dar fără să relaxeze controlul. Merită spus că acesta este, probabil, punctul cel mai important'', se precizează în analiză.

Potrivit documentului, Comisia Europeană a lansat consultările pentru Actul privind locurile de muncă de calitate, inițiativă care urmărește actualizarea regulilor europene cu impact direct asupra modului în care este organizată munca.

Mai concret, discuția vizează gestionarea algoritmilor și a inteligenței artificiale la locul de muncă, actualizarea regulilor de sănătate și securitate pentru riscuri psihosociale și ergonomice, respectarea regulilor de muncă și Securitate și Sănătate în Muncă în subcontractare, gestionarea echitabilă a restructurărilor și întărirea aplicării drepturilor lucrătorilor și a rolului partenerilor sociali.

Referitor la stadiul actual al acestor măsuri, autorul subliniază că direcția este deja conturată.

''Nu avem încă obligații finale adoptate, dar direcția este deja suficient de clară, încât companiile să nu-și mai permită să privească subiectul de la distanță'', se mai arată în document.

Potrivit analizei, Pașaportul european de securitate socială (European Social Security Pass - ESSPASS), un proiect al Comisiei Europene, urmărește digitalizarea documentelor de securitate socială utilizate în mobilitatea transfrontalieră și verificarea lor rapidă, în timp real, între statele membre.

În fazele pilot accentul a fost pus inclusiv pe documentul portabil A1, care arată în ce stat rămâne asigurat un lucrător mobil din punctul de vedere al asigurărilor sociale pe perioada în care muncește într-un alt stat membru.

''Pentru companii, miza este clară: mai puțină birocrație, verificări mai rapide și un risc mai mic de erori, întârzieri sau fraudă'', a adăugat Claudia Sofianu.

Totodată, documentul evidențiază rolul Autorității Europene a Muncii (European Labour Authority), agenție creată pentru a sprijini aplicarea regulilor privind mobilitatea transfrontalieră a lucrătorilor și coordonarea sistemelor de securitate socială.

Potrivit analizei, rolul acesteia este de a facilita accesul la informații pentru angajatori și lucrători, de a sprijini cooperarea între statele membre, inclusiv prin inspecții comune, și de a contribui la soluționarea dificultăților care apar în situații transfrontaliere.

''Pentru companii, beneficiul poate fi o aplicare mai coerentă a regulilor. În același timp, asta înseamnă și mai puțin spațiu pentru interpretări divergente'', se mai arată în analiză.

De asemenea, inițiativa privind portabilitatea competențelor (Skills portability initiative) urmărește recunoașterea mai ușoară a competențelor și calificărilor între statele membre.

Referindu-se la deficitul de forță de muncă, autorul arată că această măsură poate contribui la o mobilitate mai eficientă a angajaților.

''Într-o economie aflată sub presiunea deficitului de talent, miza este simplă: să poți muta mai repede (dar și conform) oamenii acolo unde este nevoie de ei'', afirmă Claudia Sofianu.

În ceea ce privește impactul asupra companiilor, analiza arată că mobilitatea și standardele de calitate a muncii vor deveni mai digitale, mai transparente și mai integrate.

''Mobilitatea nu mai poate rămâne exclusiv în HR. Politicile interne trebuie să se lege între ele, iar HR, payroll, tax, legal și business trebuie să spună aceeași poveste - nu doar pe hârtie, ci și în practică. În România, pentru companiile cu mobilitate regională, cu structuri de subcontractare sau cu presiune mare pe talent, nu mai vorbim doar despre interpretare juridică, ci despre execuție, viteză și competitivitate'', se precizează în document.

Potrivit sursei citate, implicațiile sunt deosebit de importante în cazul detașărilor, unde baza juridică, documentarea, remunerarea, regulile din statul gazdă și consistența informațiilor raportate vor conta mai mult decât până acum.

Totodată, autorul recomandă desemnarea unui responsabil clar la nivel executiv, realizarea unei evaluări rapide a punctelor în care compania pierde timp, bani sau control și adoptarea unei abordări comune între resurse umane, salarizare, fiscalitate, juridic și business.

''Mesajul este simplu: Europa ridică standardul, dar nota de plată va ajunge mai degrabă la companiile nepregătite, decât la autorități. Pentru un CEO, concluzia este directă: cine își pune ordine din timp în mobilitate, date și responsabilități interne va câștiga viteză, control și credibilitate. Pentru HR, mesajul este la fel de important: fără roluri clare, procese sustenabile și sprijin real din partea organizației, presiunea va crește exact acolo unde implementarea este deja cea mai dificilă'', a adăugat Claudia Sofianu.

EY are peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova și oferă servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 471

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 23-10-2026 19:57

Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România

Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr

Economic Intern 23-10-2026 17:35

Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului

Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e

Economic Intern 23-10-2026 17:19

Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic

Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu

Economic Intern 23-10-2026 16:37

ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară

Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri

Economic Intern 23-10-2026 15:59

CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană

Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m

Economic Intern 23-10-2026 14:52

Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA

Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or

Economic Intern 23-10-2026 14:43

Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada

Economic Intern 23-10-2026 13:21

ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.

Economic Intern 23-10-2026 13:06

Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)

O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu

Economic Intern 23-10-2026 12:17

Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie

Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură

Economic Intern 23-10-2026 12:04

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi

Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Economic Intern 23-10-2026 11:28

Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen

Economic Intern 23-10-2026 11:22

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice

Economic Intern 23-10-2026 10:56

BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo

Economic Intern 23-10-2026 10:43

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru

Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN