Cu o istorie care se pierde în negura timpurilor, Boteitul oilor de la Negrileşti reuşeşte să încânte an de an localnicii, dar şi sute de vizitatori din împrejurimi sau din ţară care vin să asiste la spectacolul alcătuirii stânelor şi plecarea oilor în munte.

Dincolo de reinterpretarea simbolică a tocmelii în faţa în faţa sătenilor şi a autorităţilor, scena se repetă cu rigurozitate în gospodăria fiecărui proprietar de oi din Negrileşti. Iar negrileştenii iau foarte în serios aceste negocieri, pentru că de ele depinde bunăstarea ciobanilor, dar şi a proprietarilor de oi.

"Bine te-am găsit sănătos, Lucică, şi pe tine, băciţă. Tot cu masa încărcată vă găsim. Am venit, ca-n fiecare an, să ne tocmim. A venit timpul. Sunt bătrân, da nu mă pot lăsa de meserie, nu mă pot lăsa de oi. Iar tu mi-ai dat oile mereu. Ai fost mulţumit de fiecare dată? Am promis că îţi dau atâta şi de multe ori ţi-am dat cu jumătate mai mult. Am ciobani buni, harnici, i-am tocmit bine. Hai să ne învoim şi anul ăsta", spune baciul.

Iar ciobanii care îl însoţesc, îl sfătuiesc de pe margine să fie atent la oile pe care le ia, ca să nu aibă probleme cu ele în munte.

"Să nu iei oi şchioape, ca să nu avem probleme, să ne târâm noi, ciobanii, cu ele în munte. Că voi faceţi treabă pe spinarea ciobanilor, că ei păzesc oile în munte", spun ciobanii..

Proprietarul, la rândul său, îşi laudă oile şi încearcă să obţină o plată cât mai bună.

"Zece vorbe un ban nu face. Uite câţi ciobani au venit să-mi ia oile. Se vede că am oi bune, care dau lapte mult. Anul ăsta un cioban mi-a promis mai mult. Ţi le dau ţie dacă îmi dai opt kilograme de caş. Şi unul de urdă. Şi vreau să îmi aduci caşul acasă. Dacă nu, i le dau lui", încearcă se se tocmească stăpânul oilor.

Uneori negocierile durează ore în şir, presărate cu snoave şi poveşti de ciobănie, părţile încercând să se convingă reciproc că ei sunt cei care oferă cel mai bun târg. În final, se ajunge la o înţelegere care este musai udată cu un pahar de vin sau ţuică, pentru a consfinţi târgul astfel încheiat.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Chiar dacă a fost întreruptă în anii comunismului, această tradiţie a transhumanţei moştenită din moşi strămoşi a fost reluată ulterior şi este dusă mai departe de negrileşteni. Tocmeala se întâmplă de Sfinţii Constantin şi Elena, atunci când ciobanii pleacă cu oile în munte, iar fiecare înţelegere încheiată reprezintă o demonstraţie a priceperii ciobanilor, dar şi o recunoaştere a muncii acestora de peste an. Boteiul de oi astfel alcătuit, este sfinţit de preotul satului, pentru ca animalele să fie ferite de fenomenele naturii sau de animalele sălbatice din munţi, primesc binecuvântarea satului, după care oile, mânate de ciobani, încep să urce la munte.

"Boteitul oilor reprezintă scoaterea animalelor de pe păşune şi urcarea lor în munte. Turmele de oi se slujesc de către preot, pentru a fi ferite de stihii, de vreme rea, de animalele sălbatice, în aşa fel încât toamna, când se întorc cu ele, ciobanii să vină cu acelaşi număr cu care au plecat. Obiceiul începe cu tocmeala, pentru că ciobanii şi proprietarii oilor trebuie să se înţeleagă asupra cantităţii de brânză, caş, urdă care urmează să fie primite, dar şi asupra modului în care se plătesc oile, pentru că nimeni nu le păzeşte fără plată. Şi atunci, merg şi se înţeleg între ei. Pentru că la urma urmei este şi o afacere încheiată între cel care organizează stâna şi proprietarul oilor, care primeşte produsele lactate. Sunt lucruri care sunt îndelung discutate între cei doi. Pentru că ambii trebuie să beneficieze de pe urma oilor. Şi chiar dacă este un contract verbal, acesta este respectat cu sfinţenie de ambele părţi. Interpretarea simbolică pe care o prezintă publicului de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în vatra satului, are loc şi în realitate. Această sărbătoare pastorală, Boteitul oilor, se moşteneşte din moşi strămoşi. Perioada comunismului a întrerupt-o, dar după revoluţie s-a revenit din nou la a se ţine acest obicei, care sărbătoreşte modul în care păstorii din Negrileşti au avut grijă să ducă mai departe această tradiţie", a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Negrileşti, Ion Văsuianu.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Obiceiul transhumanţei este presărat de simboluri, dar şi de înţelegeri care sunt respectate cu sfinţenie de ciobani.

"Mai există un obicei. Atunci când oile sunt atacate de un animal sălbatic, ciobanul trebuie să îi aducă partalul, o bucată din pielea oii respective care a fost mâncată de animalul sălbatic, pentru a se vedea că nu a fost vina ciobanului, ci a animalului sălbatic care are o putere mai mare decât ciobanul. Iar brânza pe care proprietarul oilor o primeşte trebuie să fie neapărat bună, pentru că altfel proprietarul nu va plăti oile", spune primarul.

Negrileştenii sunt crescători de animale şi îşi practică meseria astăzi până şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, ceea ce a făcut ca efectivele de oi din comună să se diminueze în timp. Dar banii câştigaţi sunt reinvestiţi tot în localitate.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

"În Negrileşti, majoritatea localnicilor sunt crescători de animale şi, chiar şi în perioada comunismului, negrileştenii au plecat către IAS şi colectivuri, pentru că aceasta era meseria lor, aceea de a creşte şi întreţine animalele. Aşa cum fac astăzi cei care sunt plecaţi în ţări străine, în Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Norvegia, oriunde te duci, întâlneşti negrileşteni crescători de animale. Asta a fost meseria lor şi se păstrează din moşi strămoşi. La Negrileşti mai sunt în prezent circa 8.000 de ovine, iar în localitate mai sunt vreo patru stâni. Dar în vremurile bune ale comunei, Negrileştenii aveau circa 15.000 de oi. Asta se întâmpla în jurul anului 1923. După revoluţie, efectivele de oi erau în jur de 10.000 - 12.000. După anul 2.000, oamenii au început să lase ciobănitul aici şi să plece în străinătate, pentru că acolo primeau mai mulţi bani. Acolo muncesc, dar tot acasă vin să investească banii", a fost de părere Ion Văsuianu.

Boteitul oilor are corespondent "sâmbra oilor" din Ţara Oaşului şi Ţara Maramureşului, plecând de la cuvântul sâmbră sau simbrie, plata în natură pentru paza şi îngrijirea oilor din primăvară până în toamnă. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)