logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Examenul de Evaluare Națională pentru clasa a II-a 2025

În perioada 13 - 16.05.2025, 4637 elevi din 173 de unități de învățământ, cu personalitate juridică și structuri ale acestora, din județul Sibiu vor susține examenul de Evaluare Națională pentru clasa a II-a 2025.

Probele din cadrul examenului de Evaluare Națională pentru elevii din clasa a II-a încep la ora 10:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a II-a este de 45 minute, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.

În conformitate cu OME nr. 6.595 din 04.09.2024 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024-2025, testele elaborate pentru Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a sunt structurate astfel:
a) primul test vizează evaluarea competențelor de receptare-producere a mesajelor scrise-citite în limba română;
b) al doilea test vizează evaluarea competențelor de matematică și explorarea mediului;
c) al treilea test vizează evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite în limba maternă (la unitățile de învățământ în care sunt clase cu predare în limbă maternă germană sau maghiară pentru județul Sibiu);
d) al patrulea test vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise în limba maternă.

Elevilor aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.

Sălile în care se susține Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcție de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi în timpul administrării evaluării și prin respectarea distanțării între elevi conform normelor

Testele de la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a se evaluează în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar de la clasă. Rezultatele individuale obținute nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării.

Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.

Calendar Examen Evaluare Națională 2025 (pentru clasa a II-a)
13 mai 2025 - Limbă și comunicare - limba română sau limba maternă (unde este cazul) - scris;
14 mai 2025 - Limbă și comunicare - limba română sau limba maternă (unde este cazul) - citit;
15 mai 2025 - Matematică și Exploatarea mediului;
16 mai 2025 - Limbă și comunicare - limba română pentru minoritățile naționale - scris și citit;

Inspector Școlar General Adjunct,
Președinte al Comisiei Județene EN II, IV, VI
Prof. Monica Adriana MUNTEANU

Inspector școlar,
Prof. Constantin Dincă
Purtător de cuvânt al IȘJ Sibiu

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].