DOCUMENTAR: Actriţa Claudia Cardinale împlineşte 85 de ani (15 aprilie)
Actriţa Claude Joséphine Rose "Claudia" Cardinale s-a născut la 15 aprilie 1938, în zona La Goulette din Tunis, capitala Tunisiei, potrivit imdb.com. Părinţii săi au avut origini siciliene.
S-a remarcat în 1957, când a câştigat concursul de "Cea mai frumoasă fată" în Tunisia. Premiul a constat într-o excursie la Festivalul de Film de la Veneţia. La scurt timp, a decis să devină actriţă, astfel încât s-a înscris la cursurile Şcolii de Cinematografie Centro Sperimentale din Roma, precizează http://official-claudiacardinale.com.
A avut câteva roluri minore în filme precum ''Goha'' (regia Jacques Baratier, 1957), însă debutul său pe marele ecran este considerat cel din 1958, când a făcut parte din distribuţia filmului ''I soliti ignoti'', în regia lui Mario Monicelli. Un an mai târziu, a putut fi urmărită în ''Un maledetto imbroglio'', regia Pietro Germi.
Un pas important în cariera sa a fost colaborarea cu regizorul Franco Cristaldi, cu care, de altfel, a fost căsătorită între anii 1966 şi 1975.
Recunoaşterea internaţională şi statutul de sex-simbol al anilor '60 au venit odată cu rolul din capodopera ''Otto e mezzo'' (1963), în regia lui Federico Fellini. Din distribuţie făceau parte nume precum Marcello Mastroianni şi Anouk Aimee. În acelaşi an, Claudia Cardinale a dat o nouă mare lovitură în domeniul cinematografiei, jucând în pelicula ''Il Gattopardo'', a lui Luchino Visconti.
La scurt timp, a fost invitată pe platourile de la Hollywood pentru filmările la pelicula ''Circus World'', regizată de Hanry Hathaway şi lansată în 1964. În acelaşi an, i-a dat replica lui Peter Sellers în spumoasa comedie americană ''The Pink Panther''.
Până la începutul anilor '70, Claudia Cardinale a fost solicitată atât de regizori europeni, cât şi americani, putând fi urmărită în, de exemplu, ''Vaghe stelle dell'Orsa'' (regia Luchino Visconti, 1964) şi în westernul ''The Professionals'' (regia Richard Brooks, 1966), notează http://official-claudiacardinale.com. Un alt rol memorabil al Claudiei Cardinale este şi cel din westernul ''C'era una volta il West'' (1968), regizat de Sergio Leone.
Începând cu 1970, a apărut aproape exclusiv în producţii europene, lucrând cu regizori precum Alberto Sordi, Liliana Cavani şi Pasquale Squitieri. Cu acesta din urmă a fost căsătorită din 1975 până în 2017, anul în care Pasquale Squitieri a încetat din viaţă.
În 1977, Claudia Cardinale a făcut parte din distribuţia mini-seriei ''Jesus of Nazareth'', regizată de Franco Zeffirelli, alături de Robert Powell, Christopher Plummer şi Laurence Olivier.
Printre alte filme în care actriţa s-a remarcat, se numără: ''Fitzcarraldo'' (regia Werner Herzog, 1982), ''Princess Daisy'' (regia Waris Hussein, 1983), ''Son of the Pink Panther'' (regia Blake Edwards, 1993), ''And Now... Ladies and Gentlemen...'' (regia Claude Lelouch, 2002).
Dintre cele mai recente filme din distribuţia cărora face parte Claudia Cardinale, amintim: ''Deauville'' (2012), ''Piccolina bella'' (2012), ''The Silent Mountain'' (2013), ''Effie Gray'' (2014), ''All Roads Lead to Rome'' (2016), "Nobili bugie" (2017), "Una gita a Roma" (2017), "Marguerite Rudy Valentino" (2017), "Niente di serio" (2017).
În iunie 1992, i s-a înmânat, în Franţa, Medalia de comandor al Artelor şi Literelor, pentru ca în 1999 să fie distinsă cu Legiunea de Onoare. În 2001 şi 2002 a primit distincţii similare din partea Portugaliei, respectiv Italiei, potrivit http://official-claudiacardinale.com. La Festivalul de Film de la Veneţia din 1993, a primit Leul de Aur pentru întreaga activitate, iar la Festivalul de Film de la Berlin din 2002, a fost premiată cu Ursul de Aur pentru întreaga activitate.
La 7 iunie 2009, actriţa a fost invitata de onoare a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în cadrul căruia i s-a decernat "Premiul pentru întreaga carieră oferit unui actor din cinematografia europeană".
În 2010, pentru rolul din coproducţia italo-turcă intitulată ''Sinyora Enrica ile Ýtalyan Olmak'', Claudia Cardinale a fost răsplătită cu Portocala de Aur în cadrul Festivalul de Film de la Antalya.
Din palmaresul său mai fac parte, printre multe altele, cinci Premii David di Donatello şi patru Premii ale Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film din Italia.
În 1995, a lansat volumul autobiografic "Io Claudia, Tu Claudia".
Din martie 2000, este ambasador UNESCO pentru apărarea drepturilor femeilor, notează http://www.unesco.org.
În 2011, revista Los Angeles Times a inclus-o pe Claudia Cardinale în topul 50 al celor mai frumoase femei din istoria cinematografiei, conform latimes.com. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.













