Ziua Culturii / INTERVIU Daniela Nane: O zi extrem de importantă; oamenii au nevoie de frumuseţe, de poezie, de muzică
Ziua Culturii Naţionale este un eveniment special, extrem de important, afirmă actriţa Daniela Nane într-un interviu acordat AGERPRES, subliniind că fără să-ţi cunoşti rădăcinile, tradiţia şi specificitatea, îţi pierzi identitatea într-o cultură fără borne.
Actriţa va susţine recitaluri de poezie în patru oraşe din ţară - Bucureşti, Braşov, Ploieşti şi Râmnicu Vâlcea, alături de muzicieni şi artişti lirici, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
Ea subliniază că oamenii vin la spectacole pentru că au nevoie de frumuseţe, de poezie şi de muzică şi le recomandă părinţilor să le inspire copiilor iubirea pentru cultură şi artă.
AGERPRES: Mai este publicul interesat de poezie, îl mai simţi că se apropie de poezie, că vine cu plăcere la recitaluri de poezie?
Daniela Nane: Publicul iubitor de poezie şi muzică este un public special. Toată lumea are nevoie să-şi reamintească de frumuseţea din propriul suflet şi asta nu se poate simţi, pentru că simţi acea energie intensă din suflet doar în momentul în care dai la o parte straturile de cenuşă care se aşază din cauza grijii din cotidian. Într-un spectacol de poezie, aceste straturi se scurg pe nesimţite şi lasă la iveală diamantul din sufletul fiecăruia, iar reîntâlnirea fiinţei cu propriul suflet este atât de puternică, atât de intensă, încât de foarte multe ori este zguduitoare, astfel încât oamenii vin, tremură de emoţie la final şi sunt cu lacrimi în ochi. Asta ni s-a întâmplat de foarte multe ori şi mie, şi Ioanei Maria Lupaşcu. De curând au fost la Torino şi oamenii au fost absolut încântaţi. A fost un spectacol care se cheamă "Pianul cu poeme", un spectacol de muzică şi poezie de dragoste. Oamenii, români în majoritate, au fost absolut încântaţi. Pe de altă parte, şi italienii care se ocupau de sala de spectacol şi care nu cunoşteau limba română ne-au solicitat la final şi ne-au spus că a fost extraordinar şi că au înţeles aproape tot, s-a transmis aproape toată emoţia din ceea ce am rostit eu şi din ceea ce a cântat Ioana. Oricine este atins de frumuseţe, pentru că Dumnezeu a lăsat pe pământ frumuseţea pentru a ne aduce aminte de el, pur şi simplu. Poezia este calea prin care putem să-l găsim mai uşor pe Dumnezeu de multe ori. Şi da, oamenii vin, oamenii au nevoie de frumuseţe şi oamenii au nevoie de poezie şi de muzică şi sălile sunt pline. Dacă sunt promovate spectacolele şi oamenii ştiu despre asta, vin. Jurnalismul cultural e ultima redută care apără integritatea sufletului omenesc.
AGERPRES: Pe 15 ianuarie, duminică, sărbătorim Ziua Naţională a Culturii. Cât de importantă este o astfel de zi a culturii?
Daniela Nane: Este extrem de importantă Ziua Culturii Naţionale pentru fiinţa noastră regăsită, imersată în neamul românesc. E nevoie să înţelegem care sunt sentimentele de bază, ancestrale din care ne tragem, care este bagajul nostru cultural şi de tradiţii, să-l cunoaştem ca să-l putem apoi recunoaşte, recompune, reconstrui şi transmite mai departe. E foarte important să avem o cultură universală şi să ne integrăm în această cultură universală. Pe de altă parte, fără să-ţi cunoşti rădăcinile, tradiţia şi specificitatea, îţi pierzi identitatea într-o astfel de cultură fără borne. Eu cred că importanţa respectării şi onorării culturii naţionale este dată de faptul că nu ne lasă să uităm cine suntem cu adevărat şi ne îmbracă în frumuseţea propriului popor, cumva. Sunt straiele de lumină, de cultură ale propriului popor pe care noi le purtăm şi le ducem mai departe.
AGERPRES: Suntem în 2023. Care credeţi că ar fi punctele tari şi punctele slabe în cultura română?
Daniela Nane: Unele dintre punctele tari sunt date de calitatea excepţională a multora dintre artişti. În toate domeniile culturii române există artişti de mare calibru - muzicieni, actori, scriitori, cineaşti, artişti vizuali şi aşa mai departe. Sunt elite, şi sunt elite şi recunoscute internaţional, dar sunt elite care ating cu arta lor partea aceea din fiinţa publicului, partea aceea din public care e responsabilă de îmbunătăţirea vieţii, pur şi simplu. Pentru că nu poţi trăi fără cultură sau, mă rog, poţi trăi, dar trăieşti prost fără cultură, pentru că nu eşti decât un roboţel care îşi face datoria de muncă şi de grijă pentru semeni, dar fără hrană sufletească te usuci, te usuci pe dinăuntru pur şi simplu, iar cultura reprezintă hrana sufletească de care fiecare dintre noi are nevoie pentru a supravieţui, pentru a înflori.
Iar punctele slabe sunt date de o lipsă de spaţii propice pentru manifestare culturală, de o lipsă de promovare a valorilor şi a ierarhiilor înalte din fiecare domeniu, este cumva un amalgam de evenimente prezentate publicului ca având aceeaşi valoare, dar ar trebui, totuşi, şi asta probabil jurnalistul cultural ar trebui să facă mai mult şi mai bine, să semnalăm mai mult şi mai des elitele profesionale şi proiectele culturale de anvergură care pot într-adevăr şi care înseamnă într-adevăr ceva pentru cultura română. Sunt foarte multe produse artistice care nu sunt şi culturale. Şi cred că ar fi de folos dacă jurnalistul cultural şi-ar întinde tentaculele cât mai mult în presă şi poate şi în şcoli şi s-ar face o educaţie estetică a copiilor, de la cele mai fragede de vârste.
AGERPRES: Ce ar trebui să înveţe un copil pentru a iubi mai târziu cultura?
Daniela Nane: De multe ori mă gândeam că la cât de stufos este programul şcolar al unui elev. Sunt foarte multe materii care chiar nu-i folosesc şi cred că ar fi mai bine dacă ar exista o materie care să se numească 'Estetică' sau ceva de genul ăsta şi într-un an copiii să înveţe muzică, dar să facă audiţii, nu să înveţe solfegii şi partituri. Dacă eşti la o şcoală de muzică, da, înveţi să citeşti partituri la un nivel înalt, altfel poţi să înveţi limbajul de bază, descrierea unei partituri, dar în rest să facă audiţii, la fel pentru artele vizuale. Un an să se studieze istoria picturii, arhitectură, design vestimentar, design de mobilă, design interior şi aşa mai departe, pentru că aşa se formează gustul pentru cultură. Nu poţi să ceri unor copii care trăiesc între betoane şi nu sunt expuşi la cultură să aibă acelaşi nivel de înţelegere a esteticii ca cei care locuiesc într-un oraş vechi, cu clădiri medievale, lângă muzee, ascultă muzică şi merg cu părinţii la teatru. Dar dacă părinţii n-au iubire pentru cultură şi artă, e greu să transmită copiilor lor lucrul ăsta. Şi atunci, dacă nici şcoala n-o face, copiii se vor alinia toţi în spatele unor cântece puerile şi artişti care le oferă ceva facil. AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Ziua Culturii / Călin Stegerean (MNAR): Publicul tânăr este în mod special interesat de artă
Ziua Culturii/Evenimente, activităţi şi manifestări organizate de muzee şi teatre din ţară
Ziua Culturii / Concerte, recitaluri şi expoziţii organizate în Bucureşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu
Felicia Filip, reconfirmată în funcția de director al Operei Comice pentru Copii
Felicia Filip a fost reconfirmată în funcția de director general al Operei Comice pentru Copii, în urma concursului de proiecte de management. În competiție s-au mai înscris Radu Petrovici și Mihai Ciprian Rogojan. Proiectul de management al Feliciei Filip a obținut nota 8,96, reiese din informațiile postate pe site-ul
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain' - patru reprezentații la Romexpo, de joi până sâmbătă
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain', un show care se află la granița dintre genuri, fiind un adevărat dialog între clasic și contemporan, unde secolul XVII se întâlnește cu secolul XXI, va avea patru reprezentații, de joi până sâmbătă, la Romexpo. Potrivit
Vâlcea: Asociația ISVOR vrea să salveze o casă de 120 de ani din Mălaia și să o transforme în rezidență artistică
Inițiatorii unicului muzeu dedicat fluierelor lumii au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea unei case vechi din satul Săliștea, comuna Mălaia, pe care vor să o alăture expoziției de instrumente muzicale și să o transforme într-un loc de creație și întâlnire pentru artiști, copii și comunitate. Imobilul pe care Asoci
AnulBrâncuși/ Gorj: Fotografii rare realizate de sculptor, prezentate la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de sculptorul Constantin Brâncuși, au fost prezentate miercuri, la Târgu Jiu, într-un tur ghidat, în avanpremiera vernisajului expoziției, care va avea loc joi, la Pavilion Art 360 din Târg Jiu.
Bihor: Proiect de fotografie documentară dedicat goralilor din Slovacia, urmași ai păstorilor valahi din Carpați
Trei fotografi orădeni documentează viața, tradițiile și graiul goralilor din Slovacia, comunități montane în a căror cultură se păstrează elemente asociate păstoritului valah. Potrivit unui comunicat al Asociației Etno Foto Art din Oradea, imaginile realizate în cadrul proiectului 'Goralii din Slovacia: monografie fotografică&
Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145' - săptămâna viitoare, la Academie
Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145', organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară 'G. Călinescu', Facultatea de Litere și Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', se va desfășura marți, 27 octombrie, de la ora 11:00, în Aula Academiei Rom&a
Mureș: Istoria și legendele orașului Târgu Mureș devin filme în cadrul proiectului studențesc 'UAT Shorts'
Istoria parțial uitată, legendele locale și clădirile emblematice ale municipiului Târgu Mureș vor prinde viață pe ecran prin intermediul a trei scurtmetraje originale, realizate de 15 studenți ai Universității de Arte (UAT) din oraș, în cadrul proiectului cinematografic și educațional 'UAT Shorts - Reconstituiri urbane'. Proiectul, aflat l
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE' - lansat joi la Biblioteca Centrală Universitară
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat, joi, de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', de Editura Club România. Potrivit unui comunicat transmis miercuri A
Vrancea: Brevete semnate de regele Ferdinand și ordine rare, printre comorile Muzeului Vrancei expuse publicului
Brevete care poartă semnătura regelui Ferdinand, ordine acordate unui număr restrâns de personalități și decorații primite de militari, diplomați sau oameni de cultură se numără printre piesele valoroase, unele unicat, păstrate în patrimoniul Muzeului Vrancei. O parte dintre aceste mărturii ale istoriei, care vorbesc despre curaj, sacrificiu, recunoaștere
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom














