REPORTAJ Biserica Valahă din centrul Liovului, ctitorită de Lăpuşneanu - loc de rugăciune pentru refugiaţii creştin-ortodocşi (GALERIE FOTO)
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Singura biserică românească din regiunea Liov, în vestul Ucrainei, a devenit un important loc de rugăciune pentru refugiaţii creştin-ortodocşi care au fugit din calea războiului.
Biserica Valahă din centrul Liovului poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost ctitorită de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu în anul 1559. Este biserica în care Petru Movilă a fost hirotonit ca mitropolit al Haliciului şi Kievului.
În aceste zile, lăcaşul de cult atrage la slujbe numeroşi credincioşi care au plecat din Harkov, Kiev sau Zaporojie.

Olena Lihtar are 47 de ani şi a locuit, până la începutul războiului, în Harkov. Duminică dimineaţa, ea a mers la Biserica Valahă pentru a se ruga atât pentru ea, cât şi pentru milioanele de refugiaţi, pentru soldaţii ucraineni şi pentru întreaga Ucraină.
"Ne rugăm cu toţii, indiferent unde ne aflăm. Mergem să ne rugăm. Ne rugăm cu toţii pentru ca Ucraina să existe ca patrie a noastră. Nu ne dorim să plecăm nici în Polonia, nici în Cehia şi mulţumim tuturor ţărilor care sunt solidare cu noi. Cu toate acestea, noi dorim să trăim în Ucraina, în patria noastră. Vrem să locuim aici", a declarat femeia.

Olena nu înţelege motivul care a declanşat războiul, mai ales că ucrainenii tradiţionali şi cei care vorbesc rusă păreau să convieţuiască bine. Ea are vii în minte imaginea războiului şi a dezastrelor produse de acesta, dar mai ales suferă că soţul său a rămas să lupte acasă, în Harkov.
"Sunt născută în Ucraina şi vin din Harkov. Este un oraş în care se vorbeşte atât în ucraineană, cât şi în rusă. Ştim să comunicăm atât în ucraineană, cât şi în rusă şi de aceea când ne spun că vin să ne elibereze... Nu avem nevoie să fim eliberaţi. Suntem cetăţeni ai Ucrainei, iubim ţara şi de aceea vom fi ucraineni indiferent de ce limbă vorbim. Evenimentele care au loc sunt puternice. Lumea a intrat în secolul XXI şi, atunci când asupra capului cad bombe, deasupra noastră zboară avioane militare, când auzi că lansează rachete, aşa ceva nu îţi puteai imagina. Suntem în Liov de zece zile. Eu şi cu mama mea în vârstă de 70 de ani. Bărbaţii noştri au rămas în Harkov, în unităţile de apărare teritoriale. Acum nu avem case, acestea au fost distruse. Afacerea noastră a fost oprită. Este distrusă. Cum să supravieţuim mai departe? Nu ştiu ce să zic. Ştiu doar că am fost atacaţi nemernic. Suntem bombardaţi, ne distrug ca naţiune. Asta nu este normal. Ucraina a existat, Ucraina va exista", a mărturisit, plină de tristeţe, Olena Lihtar.

Preoţii de la Biserica Valahă se roagă la fiecare slujbă pentru militarii ucraineni, dar şi pentru fiecare cetăţean al Ucrainei. Ei îi pomenesc şi pe militarii morţi în luptele contra armatei ruse, care a invadat Ucraina pe 24 februarie.
Un copil a venit la unul dintre preoţi şi l-a rugat să se roage pentru bunicul lui, care a murit în urma unui bombardament.
"Sunt foarte mulţi oameni care vin din Kiev, din Harkov, zonele grav afectate de bombardamente. Mai vin şi din Zaporojie în ultima vreme. Aceştia vin sincer la biserică. Aflându-ne în biserică neîntrerupt, ne dăm seama cu ce probleme vin cei care ajung să se roage. De exemplu, am avut ieri (sâmbătă - n.r.) un caz, un băieţel, un vorbitor de limbă rusă. Acesta a venit cu un pomelnic şi cu două bomboane să ne rugăm pentru bunicul lui care a murit în bombardamente. Cel mic mi-a cerut să mă rog pentru bunicul lui Serghei. Foarte mulţi vorbitori de limbă rusă vin aici în biserică. Liov-ul este astăzi un centru important pentru primirea refugiaţilor din întreaga Ucraină", povesteşte diaconul Iuri Fediv de la Biserica Valahă.

Renumita Biserică Valahă se află în centrul istoric al Liovului, fiind inclusă în perimetrul sutelor de clădiri monumente istorice, care fac parte din patrimoniul UNESCO.
Preoţii, autorităţile locale şi organizaţiile neguvernamentale care apără patrimoniul istoric au acoperit vitraliile pentru a nu fi distruse de suflul unei eventuale explozii.
"Biserica are valoare pentru Liov şi pentru UNESCO prin faptul că prezintă trei stiluri arhitecturale - renascentism, baroc şi clasicism. Este un patrimoniu care trebuie protejat şi promovat. Construirea aceste biserici este strâns legată de câteva ţări: Ţara Moldovei, Grecia, Patriarhia Constantinopolului. Din 1594, a fost subordonată Patriarhiei de la Constantinopol. (...) Biserica are valoare mare prin icoanele care se păstrează aici şi prin formele arhitecturale. Are importanţă strategică pentru creştinism. Aceasta este unul dintre obiectivele de bază ale patrimoniului UNESCO. Odată cu începerea războiului, în 24 februarie, care este fără îndoială o agresiune rusească împotriva naţiunii ucrainene, noi cu arhitecţii oraşului şi cu oamenii de bună-credinţă, care nu sunt indiferenţi de valoarea patrimoniului naţional, am acoperit vitraliile bisericii să nu fie distruse de suflul exploziei. Acestea sunt locuri unice", a precizat diaconul Iuri Fediv.

Profesorul de limbă şi literatură română Nicolae Costaş din Cernăuţi, care este şi ghid turistic, ne spune că Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Biserica Valahă din Liov îi are drept ctitori pe Alexandru Lăpuşneanu, domnitorii Movilă, Ieremia Movilă, Simion Movilă. "Tot aici, la Liov, face şcoala Petru Movilă, iar la 1633 este hirotonit mitropolit al Haliciului şi Kievului", menţionează Costaş.
Regiunea Liov a fost atacată cu rachete ruseşti de mai multe ori de la începutul războiului.
Ultimul atac a avut loc vineri dimineaţă, el soldându-se cu moartea a 30 de persoane.
În această regiune locuiesc peste 2,5 milioane de persoane. Capitala regiunii, oraşul Liov, are o populaţie de peste 720.000 de locuitori, fiind considerat cel mai important oraş din vestul Ucrainei. AGERPRES/(A - editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.












