Ciolacu: Suspendarea internărilor şi operaţiilor pentru pacienţii care nu sunt cazuri de urgenţă este o crimă
Suspendarea internărilor şi operaţiilor pentru pacienţii care nu sunt cazuri de urgenţă este o crimă, afirmă miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
El le cere, într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi, respectiv Ludovic Orban, să convoace "urgent" şedinţa conducerii Parlamentului ca să poată fi anulată "această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eşuate".
"Efectele vor fi dramatice şi pe termen lung: vorbim despre condamnarea la moarte cu premeditare a mii de români. N-a fost suficient că, de un an şi jumătate încoace, zeci de mii de pacienţii cronici, în special cei din zona de oncologice, n-au avut acces la tratamente sau diagnostic. Iar rezultatul a fost că 88% dintre bolnavii de cancer trataţi în România în 2019 au murit într-un singur an. Acum, au anulat, practic, dreptul la sănătate al tuturor românilor, drept prevăzut în Constituţie. Orban şi Dragu, convocaţi urgent şedinţa conducerii Parlamentului că să putem anula această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eşuate", a scris Ciolacu.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat luni că va fi emis un ordin conform căruia, pentru o perioadă de 30 de zile, vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale, precum şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate.
Raed Arafat a arătat că, din cauza infecţiilor cu SARS-CoV-2, în acest moment există o presiune asupra sectorului de urgenţă şi a celui sanitar. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul desemnat depune la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. Mureșan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan. După demiterea Guvernul
Manda: PSD este pregătit pentru alegeri anticipate; suntem pregătiți și să ne asumăm guvernarea
PSD este pregătit pentru alegeri anticipate, dar și să își asume guvernarea, a declarat vineri secretarul general al social-democraților, Claudiu Manda, care a susținut că soluția pe care partidul o pune pe masă este un Guvern 'pentru români', cu un program construit în jurul relansării economiei și al dezvoltării țării. ''Am
Guvernul propus de Mureșan - 16 ministere, trei vicepremieri; lista Cabinetului și programul de guvernare - depuse sâmbătă, la Parlament
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere. Vor fi și trei vicepremieri cu portofolii, câte unul de la fiecare partid care formează noul Executiv. În Cabinetul propus de liberalul
UDMR: Tanczos Barna, Cseke Attila și Ötvös Koppány Bulcsú - propunerile pentru Guvernul Mureșan
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan. Potrivit paginii de Facebook a UDMR, propunerile sunt:
Camera Deputaților/Corendea (AUR): Axa Washington-Bruxelles-București-Beijing poate readuce politica externă acolo unde merită să fie
Deputatul AUR Cosmin Corendea a declarat, la Forumul pentru Cooperare Economică România-China, că România trebuie să își consolideze relațiile cu marile centre economice ale lumii și a susținut necesitatea unei 'axe a dialogului și a interesului românesc' Washington - Bruxelles - București - Beijing, subliniind că aceasta nu reprezintă o alege
USR: Miruță, Buzoianu, Țoiu, Drulă și Darău, propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși. Propunerile USR sunt: * Radu Miruță - Ministerul Apărării Naționale; * Diana Buzoianu - Ministerul Mediului; * Oana Țoiu - Ministerul Afacerilor Externe;
UPDATE PNL - lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan. Lista miniștrilor propuși din partea PNL este: * vicepremier și ministru al Afacerilor Int
Abrudean: Conducerea PNL a validat programul și echipa propusă de Mureșan; am acceptat nominalizarea ca vicepremier și ministru de Interne
Conducerea PNL a validat, vineri, programul de guvernare și echipa propusă de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean. Acesta a precizat că a acceptat nominalizarea sa ca vicepremier și ministru al Afacerilor Interne. 'Astăzi, conducerea PNL a validat programul de guvernare și echipa propusă de premierul dese
Mureșan: Până la finalul zilei vom anunța întreg Cabinetul de miniștri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că în cursul zilei de vineri va fi prezentat Cabinetul de miniștri care va fi propus spre validare în Parlament, după ce partidele care-l susțin își vor valida nominalizările de miniștri. 'În cursul acestei după-amieze, cele trei partide - PNL, USR și UDMR - își vor valida miniștr
Legea care prevede eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu - promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri legea care elimină organizarea examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea națională. Legea 198/2023 prevedea la articolul 101 că liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri, după susținerea de către elevi a Evaluării Naționale. Această pr
Țuțuianu (AEP): Avem de reglat problema finanțării campaniilor electorale prin mecanisme mai oculte
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Ploiești, că în două săptămâni va prezenta proiectul legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, arătând că sunt mai multe probleme care trebuie clarificate, cum ar fi cea a influencerilor care primesc bani, dar nu plătesc t
Mureșan: Obiectivul întâlnirii cu președintele a fost să-i prezint programul de guvernare
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că la întâlnirea pe care a avut-o vineri cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni i-a prezentat acestuia programul de guvernare, document pe care urm
Țuțuianu (AEP) anunță că proiectul de lege privind alegerile anticipate va fi pus în transparență săptămâna viitoare
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat vineri, la Ploiești, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparență proiectul de lege privind alegerile anticipate, punctând că un astfel de proiect ar trebui să parcurgă toată procedura înainte ca președintele să se gândească la dizolvarea Parlamentul
Grindeanu: Energia și prețul acesteia trebuie să fie prioritatea numărul unu a viitorului Guvern
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Reșița, că energia și identificarea unor soluții pentru reducerea prețului energiei trebuie să reprezinte prioritatea numărul unu a viitorului guvern, înaintea investițiilor în infrastructură sau sănătate. 'Eu cred că dacă e să existe prioritatea numărul unu a viitorului
PSD a informat S&P că este pregătit să își asume guvernarea țării
Mai mulți deputați social-democrați au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanții agenției financiare internaționale Standard & Poor's, pe care i-a informat că PSD este pregătit să își asume guvernarea țării 'și o politică de consolidare fiscală pe baza stimulării investițiilor și a îmbunătățirii colectării taxelor'.


