RECTIFICARE Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri pentru unele state europene, inclusiv pentru România
În ştirea cu titlul "Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri pentru unele state europene, inclusiv pentru România", difuzată joi, la ora 19:08, pe fluxurile Economic Intern şi Economic Extern, şi pe site-ul www.agerpres.ro, se va citi corect în paragraful al doilea "livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare", în loc de "până la finele lunii martie", în urma unei corecturi transmise de Reuters.
Reluăm ştirea în forma corectă:
Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri pentru unele state europene, inclusiv pentru România
Grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna aceasta unor state membre ale Uniunii Europene, au declarat joi pentru Reuters mai mulţi oficiali guvernamentali.
România a primit doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, cealaltă jumătate urmând să fie alocată gradual până la finalul lui martie, iar livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Situaţia este similară în Polonia, ţară care luni a primit doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile de la Varşovia.
Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel. "Trebuie să ne aşteptăm la o reducere a numărului de programări la vaccinare în următoarele trei săptămâni", a declarat joi ministrul ceh al Sănătăţii, Jan Blatny, adăugând că Pfizer a redus livrările cu 15% în cursul acestei săptămâni şi cu până la 30% pentru următoarele două săptămâni.
Pfizer şi partenerul german BioNTech nu au dorit să comenteze situaţia, reluând comunicatul transmis săptămâna trecută, în care anunţau o reducere a livrărilor pe măsură ce extind producţia în Europa.
În condiţiile în care guvernele din Europa încă nu şi-au revenit de pe urma anunţului privind reducerea surprinzătoare a livrărilor, oficialii subliniază că aceste reduceri le subminează eforturile de a-şi vaccina cetăţenii şi a combate o pandemie care a provocat decesul a peste două milioane de persoane.
Miercuri, autorităţile italiene au ameninţat că vor demara acţiuni în justiţie împotriva Pfizer.
În Ungaria, unde autorităţile şi-au dat aprobarea pentru utilizarea vaccinului produs de grupul britanic AstraZeneca şi a celui dezvoltat de grupul rus Sputnik V, înainte de o decizie a Autorităţii Europene din domeniul medicamentelor, un oficial guvernamental a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru a se asigur că atât Pfizer cât şi alţi producători de vaccinuri respectă calendarul de livrări convenit.
Până acum, Comisia Europeană a comandat un număr de 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.
Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobat până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor. EMA examinează în prezent documentaţia pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford şi a anunţat că o decizie privind acordarea Autorizaţiei de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE ar putea fi luată la reuniunea din 29 ianuarie a Comitetului pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP). AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reuters: Fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, nominalizat de Spania la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernul spaniol a anunțat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept candidat pentru a-i succeda lui Christine Lagarde în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), conform unei scrisori consultate de Reuters. 'Sunt încrezător că Pablo ar arăta aceeași mână sigură și aceeași
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%












