Iaşi: Un medic, un asistent şi o infirmieră au primit post mortem 'Crucea Moldavă pentru mireni'
Trei persoane care au lucrat în domeniul medical şi care au decedat după ce s-au infectat cu COVID-19 au fost omagiate, miercuri, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, acordându-le distincţia "Crucea Moldavă pentru mireni".
Cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, "Crucea Moldavă pentru mireni" a fost acordată post mortem Marianei Andrioaie, care a fost medic în Botoşani, Virginicăi Nistor, care a fost asistentă medicală în Piatra Neamţ, şi Tatianei Costin, care a fost infirmieră în Bacău.
Distincţiile au fost primite de reprezentanţi ai familiilor acestora.
"Ambianţa este frumoasă, de bucurie, dar fiecare ştie ce este în sufletul său având rude, prieteni, cunoştinţe, care se află atinşi de boala care se tot răspândeşte şi gândul în rugăciune în primul rând ar trebui să fie la ei. Cei mai bravi oameni de la începutul anului şi până acum cred că sunt ostenitorii noştri din spitale: medici, asistente medicale, infirmiere, ostenitori de la ambulanţă şi toţi cei care au fost implicaţi în această luptă crâncenă împotriva virusului care ne-a putut atinge. Dintre cei care s-au ostenit mult împotriva bolii sunt persoane care au fost atinse în timp ce ajutau pe alţii pentru a nu fi atinşi de boala cea necruţătoare. Sunt medici şi ostenitori din sistemul medical care au plătit cu viaţa. De aceea am considerat de cuviinţă să chemăm aici lângă noi membrii câtorva familii din Moldova care au pierdut mame, surori sau fiice şi am dori, prin intermediul acestora, să aducem prinosul nostru de recunoştinţă pentru cei care se află în prima linie în lupta împotriva acestei epidemii", a spus Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proclamarea locală a Sfintelor Nazaria, Olimpiada și Elisabeta va avea loc cu prilejul hramului Mănăstirii Văratec
Proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu va avea loc, în perioada 15-17 august, cu prilejul hramului Mănăstirii nemțene Văratec, închinat Adormirii Maicii Domnului. Manifestările religioase vor debuta în data de 14 august, când de la ora 15:00 va fi of
Galați: Mănăstirea Toflea sprijină de peste doi ani sute de familii cu alimente, îmbrăcăminte și medicamente
Mănăstirea 'Sfinții Trei Ierarhi și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare' din localitatea Toflea, județul Galați, sprijină de peste doi ani sute de familii defavorizate, persoane vârstnice și familii cu mulți copii cu alimente, îmbrăcăminte și medicamente, prin programul filantropic 'Iubește-ți aproapele!', a informat, luni, Arhiepiscopia
Concert de cântări bizantine al Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române - pe 12 august, la Sala Dalles
Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române va susține pe 12 august, la Sala Dalles, un concert de cântări bizantine, sub conducerea Arhidiaconului Mihail Bucă. Eveniment devenit tradiție la Sala Dalles, dedicat marelui Praznic al Adormirii Maicii Domnului, concertul va avea loc de la ora 19:30, informează organizatorii într-
Patriarhia Română îndeamnă la sprijinirea persoanele afectate de caniculă
Patriarhia Română a adresat, vineri, un apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. 'Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihn
Proclamarea locală a canonizării Sf. Maria Brâncoveanu - pe 16 august, la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou'
Proclamarea locală a canonizării Sf. Maria Brâncoveanu va avea loc duminică, 16 august, la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Evenimentele vor debuta în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 augus
Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri; creștinii sunt chemați la post și curățire spirituală
Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri și se va încheia în 14 august, în ajunul praznicului, credincioșii fiind îndemnați la post, rugăciune și curățire spirituală timp de două săptămâni. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, de regulă, se lasă sec în 31 iulie și postul î
Sfintele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare - aduse din Grecia la Catedrala din Alexandria
Sfintele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare vor fi aduse pentru prima dată în România la Catedrala Episcopală din Alexandria, iar credincioșii se vor putea închina la acestea în perioada 28 august - 2 septembrie. Racla cu mâna dreaptă a sfântului va fi adusă din Grecia, unde este păstrată la Paraclisul de pe lâ
Bihor: Relicvele Sfântului Francisc de Assisi, aduse pentru prima dată în România, la Oradea
Relicvele Sfântului Francisc de Assisi vor fi aduse, pentru prima dată în România, spre venerare, la Sanctuarul Eparhial 'Maica Domnului' din Oradea, în perioada 31 iulie - 2 august, a anunțat miercuri Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul are loc în cadrul Anului Jubiliar Francisc
Bihor: Prima ediție a 'Patachich Summer Music Academy' cu tineri muzicieni din patru țări
Episcopia Romano-Catolică de Oradea a anunțat marți lansarea primei ediții a Academiei de Vară de Muzică, intitulată 'Patachich Summer Music Academy', dedicată tinerilor artiști, o inițiativă internațională culturală și pastorală organizată în colaborare cu artiștii Eszter și Artur Kaganovskiy. 'Dorim ca această primă ediție
Brăila: Mănăstirea 'Sfântul Pantelimon' din Lacu Sărat a marcat 30 de ani de la înființare
Mănăstirea 'Sfântul Pantelimon' din stațiunea Lacu Sărat a marcat luni împlinirea a 30 de ani de la înființare, sărbătorindu-și totodată hramul printr-o slujbă arhierească oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Maramureș: Mănăstirea Rohia, gazda Zilei Naționale a Maramureșului, cu participanți din străinătate
Mănăstirea Rohia va găzdui anul acesta Ziua Națională a Maramureșului- Festivalul Internațional al Identității Tradiționale, eveniment la care și-au anunțat prezența reprezentanți din numeroase țări, a informat, joi, serviciul de comunicare al Consiliului Județean Maramureș. Conform sursei citate, evenimentul va fi marcat prin prezența unor an
Hramul istoric al Bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc; manifestări religioase și culturale - între 25 și 27 iulie
Manifestări religioase și culturale sunt organizate în perioada 25 - 27 iulie cu prilejul hramului istoric al Bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de Foc din București. Teatru în aer liber, pelerinaj și procesiune cu moaștele Sfântului Pantelimon și ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena se numără printre evenimentele la care sunt in
Patriarhul Daniel își aniversează ziua de naștere
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, își aniversează ziua de naștere miercuri, la Centrul Cultural Misionar 'Familia' din orașul Pantelimon. 'În acest an, Preafericirea Sa aniversează ziua de naștere, 22 iulie, în cadrul unei ședințe de lucru cu membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și
Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - model de fidelitate față de credință
Sfântul Mare Proroc Ilie este pentru fiecare dintre noi un model de fidelitate față de credința descoperită sfinților odată pentru totdeauna, le-a transmis Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul credincioșilor prezenți luni la Catedrala Patriarhală. 'Iubiți credincioși și credincioase, îl cinstim (...) pe acest Sfânt Mare Proroc
Vaslui: Episcopia Hușilor derulează a opta ediție a programului de tabere de vară 'Copilărie și credință'
Episcopia Hușilor derulează, pe perioada vacanței de vară din acest an, a opta ediție a proiectului eparhial de tabere pentru copii și tineri 'Copilărie și credință', realizat în parteneriat cu Asociația 'JoyCamps Romania', la care sunt așteptați să participe peste 1.300 de beneficiari. Copiii participă la atelierele de creație, muzică și











